Alexander Adamescu pozează degeaba în „apărătorul drepturilor omului” din România, cine-l priveşte cu atenţie descoperă rapid că ascunde o gâlmă în pantaloni.
Prin punerea în executare a Mandatului European de Arestare, emis pe numele lui Alexander Adamescu , poliţia britanică i-a montat acestuia pe picior o brăţară de localizare încă din noiembrie 2016, pentru a-i restricţiona libertatea de mişcare.
Alexander Adamescu ascunde cu grija acest adevăr dureros faţă de majoritatea partenerilor de afaceri, asociaţilor şi angajaţilor firmelor pe care le conduce , acoperindu-l cu o perdea de fum, de manipulări, prin ştiri şi anunţuri false lansate în mass-media română şi internaţională.
Toată lumea îl cunoaşte pe Alexander drept „fiul miliardarului” Dan Adamescu. Şi, în ultima vreme, drept „victimă a poliţiei politice” şi „refugiat” la Londra de frica persecuţiilor „Statului poliţienesc” român.
Încă din 2006 el este administratorul unei bune părţi din companiile create de tatăl său, controlate prin The Nova Group BV (TNG), Olanda, în calitate de share-holder. Multe dintre documentele pe baza cărora în ultimii 10 ani s-au făcut tranzacţii ilegale sau abuzive sunt semnate sau au fost avizate de Alexander Adamescu. Rolul său determinant este confirmat de poziţia de CEO sau membru în Consiliul de Supraveghere al companiilor din grupul Nova, precum şi de mărturiile sub jurământ ale angajaţilor şi colaboratorilor săi, cum ar fi Elena-Daniela Firestein, fostă directoare financiară a TNG România, Daniel Onuţe, fost administrator al Baumeister SA, ori a avocatului George Claudiu Dumitru , intermediarul care s-a sinucis imediat după arestarea judecătorilor corupţi.
Mandatul european de arestare care-l ţintuieşte pe Alexander la Londra nu are nicio legătură cu falimentul Astra Asigurări SA, aşa cum se încearcă intoxicarea opiniei publice, ci a fost emis în dosarul coruperii judecătorilor Elena Rovenţa şi Ion Stanciu, care au pronunţat soluţii favorabile în dosarele de insolvenţă ale SC Sigur Industrial Construct SRL (fosta Baumeister SA) şi SC Activ Construcţii Industriale SRL (fosta Baumeister Construcţii Civile SRL). Alexander Adamescu a fost fie director general, fie membru al Consiliului de Supraveghere al celor două firme în perioada 2008-2013.
Pentru a înţelege corect povestea brăţării de localizare, pe care de un an o ascunde ruşinat, în pantaloni,trebuie să dezvăluim modul în care inculpatul Alexander Adamescu a devalizat multe companii româneşti, înşelându-i pe ceilalţi acţionari (alături de milioane de români obişnuiţi)
Pe propriul site, înainte de declararea falimentului, compania BAUMAISTER era prezentată ca o firmă cu capital integral german, înfiinţată în anul 1997.
” Într-un mediu competitiv şi dinamic, compania a avut o evoluţie ascendentă pe piaţa construcţiilor şi serviciilor din domeniu, câştigându-şi o poziţie între cele mai importante firme de profil din România. Începând cu anul 2004, compania Baumeister face parte din TNG – The Nova Group.”
Iar în 2008, afirma că: „În urma experienţei căpătate grupul BAUMEISTER oferă calitate şi precizie, rapiditate de lucru, echipamente şi utilaje performante, totul la un raport preţ-calitate foarte avantajos. Gama vastă de servicii permite clienţilor să realizeze lucrările dorite fără a se mai adresa unui alt furnizor. Orientarea firmei noastre către cerinţele şi aşteptările clientului nostru reprezintă o linie directoare a activităţii pe care o desfăşurăm.”
Dar, desi aparent era un etalon german în domeniul construcţiilor civile şi industriale din România, realitatea era alta. Din momentul preluării sale de către TNG, a început exploatarea naivităţii micilor firme subcontractoare şi a furnizorilor dispuşi să o aprovizioneze pe credit. În cei 9 ani de administrare TNG, s-au deschis peste 400 de procese (în medie unul pe săptămână), pentru recuperarea unor sume variind între 240.000 şi 8.200.000 lei. Iar insolvenţa a fost cerută în 2013 de un grup de 80 de firme înşelate, cărora judecătorul sindic le-a admis creanţe în valoare de peste 8.500.000 Euro.
Schema de operare era următoarea:
- datorită notorietăţii şi ofertării celui mai mic preţ (cum aflau preţul concurenţei rămâne o „enigmă”), îşi adjudecau lucrări pentru marii retaileri de tipul Lidl sau Kaufland
- subcontractau majoritatea lucrărilor, oferind maxim jumătate din preţul facturat beneficiarului (= profit 40-45%),
- eventual închiriau subcontractorilor echipamente, prin Baumeister Utilaje Echipamente SRL (profit suplimentar 5-10%)
- ulterior, plăteau maxim 50% din valoarea subcontractului (profit suplimentar 25-30%), lăsându-i pe păgubiţi să-i acţioneze în instanţă şi, în cel mai rău caz, să le plătească serviciile după 2-3 ani.
Rezultatul? Profit de până la 75% din sumele încasate de la beneficiari, cu minim de efort şi de riscuri! Cu preţul falimentării a zeci de firme mici sau al transferării costurilor de finanţare către subcontractorii înşelaţi.
Aceasta era ţeapa „made in Germany”, supervizată de Alexander Adamescu, ce s-a transformat în 2012, anul în care nu a mai plătit nici furnizori mari, precum Arabesque S.A., într-o adevărată bombă, ce trebuia dezamorsată.
Din analiza datelor financiare ale companiei Baumeister SA în perioada cât a fost condusă de către Alexander Adamescu (2008-2012), se constată că:
- profitul a fost minim, sub 8% în 2008 şi 2009, iar apoi sub 1% în 2010 şi 2011, în ciuda aplicării schemei de spoliere a subcontractorilor descrise mai sus,
- a existat mereu un echilibru între datoriile companiei şi creanţele pe care le avea de încasat, ce oscilau constant între 50 şi 80 milioane lei.
Acestea sunt indiciile unei companii „optimizate fiscal”, din care profitul este “sifonat” înainte de taxare, pentru a evita plata impozitului pe profit.
Explicaţia modului de operare este dată de împrumuturile intra-grup şi plimbarea banilor printr-un sistem suveică, pentru a li se pierde urma şi a fi transportaţi în paradisuri fiscale. Modul de operare era extrem de simplu:
- firma profitabilă împrumuta o firmă-fantomă din grup, cum ar fi Baumeister Construcţii Civile SRL, o companie cu maxim 2 angajaţi, cifră de afaceri de peste 20 milioane lei/an şi ajunsă la pierderi de aproape 44 milioane lei în al doilea an de funcţionare,
- creanţa era declarată ca greu recuperabilă şi vândută cu maxim 10% din valoare către Zudent Financiar Corp din Insulele Virgine Britanice, companie controlată tot de familia Adamescu,
- cumpărătorul nu plătea nimic în contul contractului de vânzare a drepturilor litigioase, astfel că o creanţă mare se transforma într-una mai mică,
- apoi se întorcea către firma-fantomă, executând creanţa la valoarea integrală şi transferând astfel banii într-un paradis fiscal.
Aranjamentele le-au fost stricate de faptul că pe data de 24.01.2013 judecătorii au admis cererea de intrare în insolvenţă depusă de SC Mistral Floor, prin dosarul 41848/3/2012, precum şi le-au ridicat dreptul de administrare încă de la primul termen. Oricum, ar fi fost dificil să se procedeze altfel, ţinând cont de rezultatele financiare dezastruoase ale firmei.
Pentru a-şi putea recupera suma de peste 6,5 milioane euro astfel blocată, au recurs la mituirea judecătoarei Elena Rovenţa, infracţiune deja confirmată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie în data de 27.05.2016.
În schimbul a 5.000 euro, prin Hotărârea nr. 11178/2013 judecătoarea Rovenţa a dispus „înscrierea în tabel a creditorilor S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L. (fostă BAUMAISTER CONSTRUCŢII CIVILE S.R.L.), cu o creanţă în cuantum de 32.138.094,28 lei, compusă din 28.953.238, 32 lei debit principal şi 3.184.855,96 lei contravaloare penalităţi, certă, lichidă şi exigibilă”, periclitând astfel interesele celorlalţi creditori deja înscrişi în tabel.
Pentru a anula orice posibilitate ca banii trimişi în Insulele Virgine să mai poată fi recuperaţi şi a şterge urmele sifonării banilor din România, familia Adamescu a lichidat şi activitatea companiei Zudent Financiar Corp, prin neplata taxelor aferente anului 2015. La ţepele de zeci de milioane date în România, ce mai contează una de câteva mii de lire sterline, dată Coroanei Britanice?
Alexander Adamescu poza în anul 2011 drept „afaceristul cosmopolit şi discret” care, în loc să vorbească cu presa, îşi vede de businessul său, de fapt nu voia să se afle cât de precare sunt cunoştinţele sale de economie şi management al afacerilor, studiile sale fiind făcute la Royal Central School of Speech and Drama!
Doi ani mai târziu, dramaturgul travestit în afacerist băgase în insolvenţă sau faliment aproape toate companiile pe care i le dăduse pe mână tatăl său ca să se joace de-a directorul general sau membru al Consiliului de Supraveghere:
- Flamingo International SA – sentinţă de radiere nr. 10043 din 25.11.2013,
- Baumeister SA – procedură de insolvenţă complexă, ce continuă şi în prezent ca dosarul nr. 29135/3/2012, cu zeci de încuviinţări de executare silită pronunţate doar în 2012-2013 şi care a făcut istorie, fiind primul caz în care s-au aplicat prevederile art. 1013 din Codul de Procedură civilă, pentru a permite subcontractorilor să fie plătiţi direct de către beneficiari,
- Baumeister Construcţii Civile srl, dosar de insolvenţă nr. 41848/3/2012 încă nefinalizat, cu sentinţa de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată nr. 10868 din 12.12.2013,
- Baumeister Utilaje Echipamente SRL şi Baumeister Instalaţii Edilitare SRL sunt pe pierderi şi îşi suspendă activitatea la începutul anului 2013, pentru a o relua doar în 2015,
- Astra Asigurări SA – intră sub supraveghere prin Decizia C.S.A. nr. 217 din 26 aprilie 2013, apoi din 18.02.2014 începe procedura de redresare financiară sub administrarea specială a KPMG, iar prin sentinţa nr. 9661 din 03.12.2015 începe procedura de faliment a societăţii de asigurare/reasigurare,iar lista este mult mai lungă.
Marea problemă a celor care îşi pierd dreptul de a-şi administra afacerile este faptul că altcineva, de obicei un excelent auditor, le iau la bani mărunţi şi descoperă matrapazlâcurile prin care au fost înşelaţi creditorii. Şi astfel se ajunge la dovezi ce pot susţine acuzaţii privind bancruta frauduloasă (art. 241 din Noul Cod Penal) sau se poate dispune recuperarea prejudiciilor din averea personală a membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii aflate în insolvenţă (art. 138 alin. 1 din Legea 85/2006).
Un singur exemplu în acest sens este descoperirea de către ZRP Insolvency, administrator judiciar al fostului Baumeister SA, a achiziţiei fictive de părţi sociale la Media Alpha Publishers SRL (controlat tot de Alexander Adamescu) în valoare de 15 milioane lei, în condiţiile în care valoarea nominală a unei părţi sociale este de 10 lei, iar valoarea contabilă a activelor societăţii este de circa 9 milioane lei!
În aceste condiţii, probabil la sfatul tatălui său, Alexander a plecat din ţară, pentru a nu plăti pentru aceste înşelătorii. La data de 3.07.2013, a închiriat, pe banii Astra Asigurări SA, imobilul situat în 22, Coombe Ridings, Londra, Marea Britanie, în acest scop deturnând nu mai puţin de 773.850 lei din banii asiguraţilor (ţepuindu-i astfel şi pe ei).
Pe 6 iunie 2014, Dan Grigore Adamescu a fost arestat preventiv, în dosarul mituirii judecătorilor sindici de la Completul VII al Tribunalului Bucureşti. Iar probele din dosarul 4153/2/2014, finalizat în mai 2016 cu condamnarea sa la 4 ani şi patru luni de închisoare, sunt extrem de clare în privinţa implicării active a lui Alexander Adamescu în săvârşirea faptelor deja sancţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Timp de doi ani, Alexander s-a sustras urmăririi penale, ascunzându-se când la Londra, când la Monaco, în ambele ţări având statutul de rezident. Pe 19 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti a emis pe numele său un mandat naţional de arestare în lipsă. Motivarea încheierii din dosarul nr. 3576/2/2016 indică dovezi concludente în privinţa sustragerii de la cercetarea penală, pe care s-a întemeiat decizia.
Pe 6 iunie 2016, Curtea de Apel a emis pe numele lui un mandat european de arestare. Folosind informaţii primite de la autorităţile române, poliţiştii britanici îl reţin pe 13 iunie 2016 la intrarea Frontline Club din Londra, unde organizase o conferinţă referitoare la pretinse abuzuri ale autorităţilor române şi bulgare cu privire la mandatele europene de arestare.
A doua zi, pe 14 iunie 2016, este prezentat în faţa judecătorilor de la Westminster Court care decid să-l elibereze pe cauţiune, dar l-au obligat să poarte brăţara de localizare şi să-şi predea paşaportul, atât cel propriu, cât şi cel al familiei sale. Libertatea sa de mişcare este restricţionată, pentru a nu-i permite să dispară din nou, aşa cum o făcuse deja la Monaco. Iar această măsură este în vigoare şi în prezent, la un an de la instituirea ei, în ciuda eforturilor sale şi ale firmelor de lobby pe care şi le-a angajat.
Iniţial, a fost reprezentat la cele 3 înfăţişări în faţa judecătorilor din Londra de către Robert Amsterdam, avocatul care l-a apărat şi pe Mihail Hodorkovski, declarându-se un apărător înfocat al statului de drept. Acesta a orchestrat o campanie de presă şi lobby în Marea Britanie, SUA şi Germania, lansând acuzaţii total nefondate referitoare la Justiţia română.
Editorul publicației CEJISS – localizată la Praga- Mitchell Belfer, dorind să-l apere, mai degrabă îl înfundă pe Alexander, confirmând faptul că acesta evită de ani de zile întâlnirea cu procurorii, cu mult înainte de a se fi pus problema arestării sau condamnării tatălui său. Mai mult, comite el însuşi păcatul pe care îl aruncă în seama Justiţiei române: fără documentare referitoare la etapele procedurale prin care a trecut mandatul de arestare, fără a semnala că majoritatea ţărilor din UE nu folosesc sistemul anglo-saxon al juraţilor, iar prezumpţia de nevinovăţie este garantată prin Constituţie (art. 23 alin 11) şi reafirmată în Codul de Procedură Penală (art. 4), domnul Belfer îşi permite să jignească atât Statul, cât şi judecătorii români.
În luna aprilie 2017, însă, în mod neaşteptat, Robert Amsterdam a renunţat la reprezentarea lui Alexander Adamescu, aceasta rămânând în sarcina Lordului Goldsmith, avocatul care a atacat România la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Washington, pe tema falimentului Astra Asigurări SA. În acest context, însă, se pune întrebarea ce anume l-a determinat pe reputatul avocat să-şi schimbe opinia. Se poate presupune că a aflat că apără nu un persecutat politic, ci o persoană care a falimentat majoritatea companiilor pe care le-a condus şi care a transferat în conturi off-shore imense sume de bani necuveniţi.
La Bucureşti, prin avocaţii săi Alexander Adamescu se luptă de un an să obţină anularea mandatului european de arestare. O primă decizie definitivă a venit din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a decis pe 10 februarie 2017 că: „Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul inculpat Adamescu Bogdan Alexander împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 7790/2/2016.” La baza sa au stat 9 termene de judecată de fond şi unul de apel, derulate în perioada 17.11.2016 – 10.02.2017 – deci cu totul altceva decât pretinde domnul Belfer.
Avocaţii săi români au lansat o nouă contestaţie, ce a fost judecată în perioada 18.04.2017 – 09.06.2017, în cadrul a 7 înfăţişări, multe având termene la interval de o zi. În mod paradoxal, începând cu 18.05.2017 apărătorul ales nu s-a mai prezentat în faţa instanţei, astfel că a trebuit înlocuit cu un apărător din oficiu, plătit din banii Statului.
Alexander Adamescu este un maestru al fugii din faţa răspunderii pentru tot ceea ce face, dar nu mai poate fugi mult căci, asemeni lui Robert Amsterdam, tot mai mulţi dintre cei pe care i-a păcălit până acum, pentru a-i acorda sprijin şi protecţie, află despre adevărata natură a situaţiei sale şi ţepele pe care le trage peste tot, de păienjenişul de inginerii financiare, înşelătorii revoltătoare şi minciuni prin care încearcă să pară altceva decât este: un om cu gâlmă la picior.
https://www.bugetul.ro/ce-ascunde-in-pantaloni-fugarul-alexander-adamescu/
