Hotel Epoque este cel mai bun hotel urban din Europa și Regiunea Mediteraneană, conform Condé Nast Johansens, ghid de referință pentru industria hotelieră de lux. Este pentru prima oară când un hotel din România e inclus în colecția Condé Nast Johansens

0
2866
  • România, promovată internațional ca o „comoară ascunsă”, fiind o destinație sigură și ieftină
  • Hotel Epoque este singurul hotel membru Relais & Châteaux din România și singurul hotel care face parte din colecția Conde Nast Johansen
  • Peste 75% din oaspeții hotelului Epoque Relais & Chateaux sunt străini
  • Grad mediu de ocupare de 60%, în linie cu piața hotelurilor de lux
  • Noul trend mondial, “bleisure”, călătorii de business extinse în interes personal, prinde contur și pe piața locală

Epoque, boutique hotel din centrul capitalei, este cel mai bun hotel urban din Europa, conform Condé Nast Johansens, ghid de referință pentru călătorii independenți.

Premiile de Excelență Condé Nast Johansens recunosc, recompensează și onorează ospitalitatea de lux dintr-o colecție atent aleasă de proprietăți din UK, Europa și Regiunea Mediteraneană, America de Nord (SUA, Canada, Mexic și Caraibe), America Centrală și de Sud; Asia, Africa, Orientul Mijlociu și Oceania. Selecția se bazează pe voturi online, feedback-ul oaspeților și rapoartele experților locali pentru hotelurile prezentate pe site-ul www.johansens.com și în Ghidul Internațional al Hotelurilor de Lux Condé Nast Johansens 2024, disponibil în prezent.

Epoque Hotel este singurul hotel din România inclus în colecția Conde Nast Johansen.

 „Ne bucurăm că atuurile hotelului Epoque sunt recunoscute la nivel internațional de către unul dintre cele mai importante branduri din industrie, Conde Nast Johansen. L’art de vivre” este parte integrantă din filosofia Epoque și mereu căutăm să oferim oaspeților noștri o experiență excepțională”, spune Ioana Petrescu, General Manager Hotel Epoque.

Ioana Petrescu, General Manager Hotel Epoque

Epoque este un boutique hotel cu un concept unic pe piață locală, ce reunește toate atributele industriei hoteliere de lux: spații de cazare ample, restaurant fine dinning, SPA cu multiple facilități de relaxare și un centru de evenimente premium.

Arhitectura fațadei Epoque, realizată în stil clasic francez, propune un tribut epocii Micului Paris, în timp ce interioarele dezvăluie o interpretare contemporană a stilului Neo-Românesc tipic primei jumătăți a secolului XX, mizând pe atribute naționale și autentice.

 Un nou trend mondial, “bleisure”, călătorii de business extinse pentru relaxare

Peste 75% dintre clienții Hotelului Epoque Relais & Chateaux sunt străini și vizitează capitala pentru afaceri, însă, există și o categorie importantă de clienți din afara țării care vin în București pentru a se relaxa. Sunt interesați să descopere istoria locală, arhitectura și gastronomia. Clienții români vin în general în interes de afaceri, iar cei care sunt în vacanță sunt atrași de experiențe gastronomice, shopping sau evenimente culturale ce au loc în București.

Turismul de weekend vine ca o completare a celui de business din cursul săptămânii și un nou trend mondial,”bleisure”, ce reprezintă călătorii de business extinse în interes personal, prinde contur și pe piața locală.

Din punct de vedere al gradului de ocupare, în  2023, Hotel Epoque se aliniază pieței hotelurilor de 5 stele, media anuala fiind de aproximativ 60%.

Sezonalitatea pentru industria hotelieră din București s-a păstrat în ultimii ani, managementul companiei estimând aceeași tendință și în anii următorii, respectiv ianuarie-februarie grad de ocupare scăzut, cu o curbă ascendentă până în luna mai și descendentă până în luna august și prima jumătate a lunii septembrie, tipar care se repetă și în a doua jumătate a anului, punctul culmintant fiind în luna octombrie și scăzând gradual spre sfârșitul anului.  

 În prezent, România este puternic promovată de către publicațiile internaționale drept „o comoară ascunsă”, fiind o destinație foarte sigură și ieftină, spun reprezentanții hotelului Epoque. Însă, anul 2024 se anunță un an dificil, cu creșteri de costuri operaționale și scăderea numărului de călătorii la nivel global, în contextul recesiunii care deja se simte, adaugă managemenul companiei.

Despre Hotel Epoque Relais & Chateaux

 Hotel boutique de 5 stele din centrul capitalei, Epoque are un concept unic pe piața locală, specific industriei de lux: spații de cazare ample, restaurant fine dinning, SPA cu multiple facilități de relaxare și un centru de evenimente premium. Realizat în stil clasic francez, hotelul aduce un tribut epocii Micului Paris, în timp ce interioarele dezvăluie o interpretare contemporană a stilului Neo-Românesc tipic primei jumătăţi a secolului XX. Hotelul Epoque este primul hotel din România membru Relais & Châteaux și singurul care face parte din colecția Conde Nast Johansens, anul acesta fiind desemnat cel mai bun hotel urban din Europa și Regiunea Mediteraneană. Tot anul acesta a obținut premiul 1 la Top Hotel Awards – Luxury Boutique Hotel de lux al anului 2023.

 Despre Condé Nast Johansens

 Condé Nast Johansens este cel mai important ghid de referință pentru călătorii independenți. Cu peste 40 de ani de experiență în inspectarea și recomandarea proprietăților din întreaga lume, echipa Condé Nast Johansens de experți locali dedicați cercetează fiecare proprietate an de an. Dacă aceștia recomandă o proprietate, puteți avea încredere că veți avea parte de o experiență excepțională.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here