IMPACT Developer & Contractor a finalizat primele 209 apartamente din Boreal Plus

0
5575

IMPACT Developer & Contractor, primul dezvoltator imobiliar înființat în România și totodată prima companie imobiliară listată la Bursa de Valori București (simbol bursier IMP), a finalizat primele 209 apartamente ce alcătuiesc Faza I de dezvoltare a ansamblului rezidențial Boreal Plus din Constanța.

Cele 209 apartamente sunt situate în trei blocuri cu regim de înălțime P+8E și P+11E și vor fi predate către noii proprietari începând cu luna martie. Totodată, dezvoltatorul a finalizat și o clădire de parcări cu 6 niveluri (S+P+4E) ce cuprinde 290 de locuri de parcare. Clădirea este dotată cu stații de încărcare a mașinilor electrice, două lifturi de mare capacitate, iar la subsol sunt disponibile boxe individuale pentru depozitare. Boreal Plus devine astfel primul ansamblu rezidențial din Constanța în care există o clădire de parcări supraetajate, disponibile pentru a fi achiziționate de rezidenți.

Prima fază a ansamblului Boreal Plus a ajuns în cel mai frumos punct al procesului de dezvoltare, acela în care suntem pregătiți să înmânăm cheile locuințelor noilor proprietari. Apartamentele din Boreal Plus sunt definite în primul rând de siguranța și durabilitatea construcției, dar și de confortul pe care îl oferă în interior.  Cu suprafețe vitrate mari, terase generoase, încălzire prin pardoseală și vedere panoramică spre Marea Neagră și Lacul Siutghiol, apartamentele din Boreal Plus sunt versatile și pot fi personalizate cu ușurință pentru a satisface exigențele unor tipologii diverse de clienți. Le-am pregătit clienților noștri  și câteva apartamente gata mobilate, care pot fi vizitate oricând și care îi pot ajuta să se simtă “acasă” de la prima vizionare.”, a declarat Ovidiu Grinici, Sales Director IMPACT Developer & Contractor.

Cea de-a doua fază de dezvoltare a ansamblului Boreal Plus din nordul Constanței va cuprinde 132 de apartamente, întregul proiect însumând 673 de unități cu o valoare de piață totală estimată la peste 84 de milioane de euro. Întregul proiectul prevede de asemenea construcția unei grădinițe private, a unui parc cu locuri de joacă dedicat exclusiv rezidenților, dar și a mai multor spații comerciale.

IMPACT dezvoltă ansambluri rezidențiale sustenabile de mari dimensiuni, implicându-se în numeroase proiecte de responsabilitate socială, în beneficiul comunității.  Astfel, în luna decembrie a anului trecut, IMPACT a finalizat construcția unui sens giratoriu în municipiul Constanța, la intersecția dintre Bulevardul Tomis și strada Amsterdam. Noul sens giratoriu îmbunătățește circulația rutieră atât pentru locuitorii din noul ansamblu rezidențial Boreal Plus, cât și pentru cei care locuiesc în celelalte cartiere situate în nordul Constanței și pentru toți cei care tranzitează orașul către localitatea Ovidiu și Autostrada Soarelui, fluidizând traficul  și sporind siguranța pe acest tronson. Investiția totală în acest proiect de infrastructură publică s-a ridicat la peste 450.000 de euro, beneficiarul lucrării fiind Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Constanța.

IMPACT este compania care a introdus conceptul de “ansamblu rezidențial” pe piața autohtonă de real-estate și dezvoltatorul primului ansamblu rezidențial privat construit în Constanța după 1989.

Despre Impact Developer & Contractor S.A.

Cu o experiență de 32 de ani pe piață, IMPACT Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București. Acțiunile IMPACT Developer & Contractor SA (“IMP”) sunt listate la categoria Premium a Bursei de Valori București, compania având o capitalizare bursieră de 839.816.382,61 lei (la data de 06.03.2023). Societatea utilizează cele mai bune practici de guvernanță corporativă, transparență, responsabilitate si comunicare cu investitorii, obținând ratingul 10 la evaluarea VEKTOR realizată de către Asociația Română pentru Relația cu Investitorii. Misiunea IMPACT Developer & Contractor este de a dezvolta comunități, prin proiecte sustenabile, la standarde de calitate BREEAM Excellent, certificate nZEB, atât în București, cât și în marile orașe ale țării. Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără GREENFIELD Băneasa și LUXURIA Residence, acesta din urmă fiind primul proiect rezidențial cu certificare BREEAM Excellent la nivel național. Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, în 2020 IMPACT a demarat în Constanța construcția proiectului rezidențial BOREAL Plus, proiect mixt format din vile și blocuri de apartamente, iar anul acesta va demara construcția proiectului rezidențial GREENFIELD Copou, în Iași.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here