Pe măsură ce Statele Unite se retrag din Afganistan, lăsând un vid de securitate genocidar și sângeros, avem impresia că noua putere emergentă a lumii, China, se mută în dormitorul tocmai eliberat de vânjosul yankeu. Este de placere sau din necessitate? Vom încerca să răspundem pe parcursul a două episoade la aceasta întrebare.
Specialiștii în securitatea regiunii s-au întrebat tot timpul de ce SUA au negociat direct cu talibanii. Orice student din orice facultate stearpă de științe politice (fabricile de diplome false, fără curiculum sau produs științific adevărat există cu nemiluita în SUA, cele al științelor politice fiind exemplul cel mai grăitor al falsului intelectual care a cuprins mediul academic occidental de multă vreme) știa că singura lovitură fatală pe care guvernul impus de americani la Kabul putea să o primească era tocmai deschiderea de negocieridirecte dintre patronii americani ai acestuia și dușmanii lor de moarte și anume talibanii.
După mai bine de un an de negocieri, reprezentanții SUA și talibanii au semnat un acord bilateral la 29 februarie 2020, acceptând două garanții „interconectate”: retragerea tuturor forțelor militare americane și internaționale până în mai 2021 și acțiuni nespecificate ale talibanilor pentru a preveni alte grupuri islamiste (inclusiv Al Qaeda) de a utilizaa teritoriul afgan pentru a amenința Statele Unite și aliații săi. În lunile de după acord, mai mulți oficiali americani au afirmat că talibanii nu îndeplineau nici unul dintre angajamentele asumate în temeiul acordului, în special în ceea ce privește grupările teroriste precum Al Qaeda. Deși nici o prevedere din acordul publicat (doar frânturi din el și acelea fiind restricționate pentru marele public) nu se referă la atacurile talibanilor în ceea ce privește forțele americane sau afgane pe teritoriul Afganistanului, s-a susținut că, în anexele non-publice, talibanii s-ar fi angajat să nu atace exclusiv doar forțele americane. Forțele militare internaționale sau cele ale guvernului central de la Kabul, (instalat prin alegeri trucate de către chiar ambasada SUA de la Kabul, doar pentru a fi prezentat americanilor ca fiind ”victorii militare ale valorilor democrației” de tip colonial impuse de Washington), erau lăsate la decizia talibanilor. De unde și rapiditatea cu care aliații minori militari prezenți, precum România, au fost evacuați, în doar săptămâni, din Afganistan căci ca urmare a acordului cu talibanii, SUA nu mai aveau cum să le asigure securitatea. Masacrele talibane la adresa trupelor fidele guvernului central de la Kabul și populației urbanizate în general, deci mult mai liberale, au confirmat minciuna americană și trădarea totală. Cazul translatorilor afgani, în număr de zeci de mii, care efectiv sunt decapitați unde sunt găsiți, în public și refuzul administratiei americane de a le acorda vize lor și familiilor lor aflate sub spectrul execuțiilor sângeroase ale talibanilor, demonstrează faptul că înțelegerile de la Doha nu au asigurat decît retragerea fără victime a armatei americane. Nici un alt interes privind drepturile omului, respectul față de securitatea aliaților aflați pe teren, sau simpla grijă față de afganii lăsați în urmă nu au avut importanță.
Pentru a oferi o perspectivă și mai îndrăzneață, de data aceasta doar în baza unor elemente de analiză colaterale, putem observa că, în aceeași perioadă a negocierilor secrete de la Doha, serviciile de informații americane au aruncat pe piață legenda că armata Federației Ruse pusese premii în bani pentru fiecare cap de soldat american ucis de către talibani. Deși informatia nu a fost niciodată validată, ea s-a rostogolit în mass media americană, politicieni mai mult sau mai puțin serioși din establishmentul american vociferând și cerând cu tărie sancționarea Rusiei. Analiștii de securitate din regiune nu au văzut nici o legătură reală dintre retragerea americană și dorința armatei ruse de a executa, pe furiș soldați americani. Pentru cei obișnuiți cu dezinformarea de tip american, a părut bizar că o astfel de informație nu a putut fi demonstrată în cazul unui singur soldat american ucis in Afganistan în acea perioadă. Mesajul fin al unor specialiști a atras atenția că propaganda americană părea că dorește să protejeze acordul secret cu talibanii, în cazul în care grupări teroriste din interiorul lor nu ar fi respectat și ar fi ucis, răzleț, pe aici și pe acolo, câte un militar american. De aceea a fost inventată aceasta informație, pentru a arunca vina asupra unei alte puteri militare, convenient fiind aleasă Rusia, căci orice asasinare a unui soldat american de către teroriștii talibani ar fi fost motiv de rupere a acordului, deci ar fi provocat enorme probleme interne politice oricărei administrații americane aflate la Casa Albă, blocând practic retragerea militară.
Mai mult, nu numai retragerea fără riscuri pare a fi fost obiectivul acordului secret, niciodata prezentat lumii de către guvernul american. Asasinarea de către talibani a unui singur soldat american aflat în procesul de retragere din Afganistan ar fi produs grave probleme relațiilor de viitor ale SUA cu noii stapani desemnați și anume talibanii. De ce sunt SUA atât de interesante să mențină capacitatea de a dialoga cu talibanii? Mai ales după ce două decenii aceștia au fost considerați dușamni esențiali ai democrației americane, ai modului de viață american, a înseși esenței americane? Când este foarte clar că aceștia vor ocupa prin război Kabul, vor masacra guvernul pro occidental afgan și orice afgan care a colaborat cu regimul pro american, când devine clar vor reintroduce una din cele mai stricte forme de guvernare religioase din regiune și vor fi declarativ, dacă nu activ, anti occidentali, SUA nu numai că semnează un acord secret cu ei, dar le oferă gratuit o cantitate impresionantă de material militar, de la caschete până la veste antiglonț, de la obuze la mașini de teren și autocamioane, mijloace de comunicații ultra moderne și combustibil de avioane, toate lăsate efectiv în bazele militare eliberate de armata americană. Eu cred că răspunsul trebuie căutat exact în viitorul relațiilor talibanilor cu vecinul cel mai important, si anume China.
În 28 iulie, în orașul chinez Tianjin, ministrul de externe chinez Wang Yi a avut o întâlnire oficială cu o delegație formată din nouă reprezentanți talibani, incluzându-l pe co-fondatorul grupului mullahul Abdul Ghani Baradar. Aceasta nu a fost prima vizită a talibanilor în China, dar întâlnirea a fost fără precedent prin publicitatea care i s-a făcut și prin extrem de complexele mesaje politice transmise. În special, Wang a folosit întâlnirea pentru a recunoaște public talibanii ca pe o forță politică legitimă în Afganistan, un pas care are o semnificație majoră pentru dezvoltarea viitoare a relațiilor dintre cele două țări. Dar mai ales are o importanță critică pentru echilibrul influenței internaționale asupra Afgansitanului, pe care SUA sunt obligate să o împartă cu Beijing. Trecerea Pakistanului, principalul sponsor istoric al talibanilor, în plan secund este desigur efectul clar al influenței culoarului economic Pakistan-China și al faptului că bugetul public al statului pakistanez depinde fundamental de investițiile directe ale companiilor chineze în economia vecină.
Chiar și așa, o analiză atentă a detaliilor reuniunii și a istoricului interacțiunii guvernului chinez cu talibanii arată că viitorul pacifist al relației este departe de a fi sigur. Nu numai că finalul conflictului armat din Afganistan este încă neclar, luptele cu trupele fidele guvernului central de la Kabul fiind în plină expansiune, dar există întrebări cu privire la cât de moderată va fi o guvernare talibană după căderea (aproape sigură) a guvernului central. Toate acestea au un impact extraordinar asupra percepției oficialilor chinezi și asupra politicii chineze față de organizație. În plus, în ciuda iluziei potrivit căreia Afganistanul ar putea juca un rol important în extinderea pe teritoriul său a proiectului chinez BRI, precum și în integrarea economică regională, starea de război civil care pare a se instala în țară precum și dorința talibanilor de a reduce la minimum contractul populației afgane cu orice putere străină, reprezinta elemente care nu stimulează China pentru a promova pachete economice masive. Mai mult China a fost grav înșelată în investițiile sale anterioare în Afganistan și deci va fi mult mai atentă în viitor. Într-un efort de a-și promova interesele politice și economice de viitor, guvernul chinez a îmbrățișat cu reticență talibanii, dar și-a acoperit spatele continuând să angajeze diplomatic actualul guvern afgan.
În 1993, la patru ani după ce Uniunea Sovietică și-a retras ultimele trupe din Afganistan și la un an după ce regimul comunist afgan sa prăbușit, China și-a evacuat ambasada din mijlocul luptelor violente care aveau loc atunci. După ce talibanii au preluat puterea în 1996, guvernul chinez nu a stabilit niciodată o relație oficială cu regimul instalat de către ei. Natura fundamentalistă a talibanilor, asocierea militant cu al-Qaeda și relația lor, mai mult sau mai puțin publică cu militanții islamiști uighuri au determinat oficialii chinezi să privească negative guvernul taliban.
Odată cu evoluția spre retragere a forțelor militare americane, chiar dacă China și-a menținut recunoașterea oficială a guvernului afgan instalat de SUA, în ultimii ani oficialii chinezi au dezvoltat o relație cu talibanii. Prin intermediul Pakistanului și rețelelor de sprijin ale armatei pakistaneze, ca răspuns la deteriorarea situației de securitate din Afganistan și la schimbările de echilibru de forțe de la sol, Beijingul a început să negocieze cu talibanii. În 2015, China a găzduit discuții secrete între reprezentanții talibanilor și ai guvernului legal afgan în Urumqi, capitala regiunii autonome uigure din Xinjiang. În iulie 2016, o delegație a talibanilor – condusă de Sher Mohammad Abbas Stanekzai , pe atunci reprezentantul principal al grupului taliban în Qatar – a vizitat Beijing. În timpul călătoriei, reprezentanții talibani ar fi solicitat înțelegerea și sprijinul Chinei pentru îndeplinerea solcitărilor lor privind locul lor în politica internă afgană.
Eforturile Chinei s-au intensificat în 2019, pe măsură ce discuțiile de pace dintre Statele Unite și talibani au fost nu numai cunoscute dar și confirmate, in extremis de dezvăluirile făcute de către Rusia, via Arabia Saudită. În iunie a acelui an, Baradar, care devenise șeful biroului politic al talibanilor din Qatar, văzut ca o figură moderată de oficialii chinezi, a vizitat China pentru întâlniri oficiale. În cadrul turneului său chinez, Baradar a vorbit despre procesul de pace afgan și despre problemele privind combaterea terorismului.
La momentul Doha, mai ales după șocul din septembrie 2019, care aproape a deraiat negocierile cu Statele Unite, China a încercat să exploateze momentul, invitând din nou pe Baradar să participe la o conferință intraafgană de două zile la Beijing. Aceasta a fost inițial programată pentru 29 și 30 octombrie a aceluiași an. A fost amânată de cel puțin două ori, pentru octombrie și noiembrie, înainte ca Beijingul, apoi întreaga lume să fie cuprinse de criza COVID-19. Întâlnirea nu a mai avut loc niciodată.
Fără a greși prea mult putem să spunem că angajamentul puternic și activ al Chinei cu talibanii dezvăluie percepția profundă a Beijingului despre rolul critic al grupului în Afganistan după retragerea trupelor SUA și celor internaționale. În timpul întâlnirii sale cu Baradar luna trecută, Wang a descris public talibanii drept „o forță politică și militară crucială în Afganistan, de la care se așteaptă să joace un rol important în procesul de pace, reconciliere și reconstrucție al țării”.
Aceasta a fost prima dată când orice oficial chinez a recunoscut public talibanii ca o forță politică legitimă în Afganistan, un gest semnificativ care oferă substanță atât poziției interne cât și internaționale a grupului. În timp ce oficialii chinezi au o problemă cu reputația talibanilor afgani – desemnați ca fiind o organizație teroristă de Canada, Rusia și alte puteri occieentale – este important pentru ei să justifice angajamentul lor direct cu aceștia.
În cadrul întâlnirii lui Wang cu talibanii, acesta nu a uitat să amintească lumii despre politica eșuată a SUA în Afganistan și a încurajat poporul afgan să își stabilizeze situația internă, îndemnându-i să își dezvolte țara fără interferențe străine. Deși Statele Unite nu au fost subiectul central al reuniunii, oficialii chinezi au criticat abordarea selectivă a Americii față de diverse forte politice active în societatea afgană, punând în evidență rolul prietenos al Chinei în virtutea principiului non amestecului în problemele interne și a stabilirii de relații normale cu toate forțele politice din Afganistan.
Al treilea aspect al mesajului lui Wang s-a concentrat asupra cererii ca talibanii să rupă toate legăturile cu toate organizațiile teroriste, inclusiv Mișcarea Islamică din Turkestanul de Est, un grup separatist musulman fondat de militanții uiguri. Deși mulți au pus la îndoială existența organizației, iar administrația Trump a eliminat-o din lista organizațiilor teroriste emisa de către Departamentul de Stat, în noiembrie trecut, prezența militanților uighuri în Afganistan și aspirațiile lor politice sunt foarte reale. Această problemă a fost o prioritate pentru oficialii chinezi în relațiile lor cu toate forțele politice din Afganistan. De fapt, fără promisiunea publică a talibanilor din iulie de a nu adăposti vre-un grup ostil Chinei, este îndoielnic că oficialii chinezi ar fi emis o recunoaștere atât de substanțială talibanilor, definindu-i ca o forță politică legitimă. Și din acest moment începe marea încregătură a politicii americane post retragere.
Următorul episod va încerca să explice mizele ascunse ale tăcerii americane, al sacrificării pionilor săi din interiorul Afgansitanului și strategia de tensiune regională pregătită împotriva Chinei.
