Documentul prin care Kovesi/DNA a ţinut mai bine de 4 ani şi jumătate magistratura României sub control: 2602 de dosare penale deschise pe 2807 magistraţi cu 5935 de măsuri de supraveghere tehnică doar pe judecători

“Serviciul de Combatere a Corupţiei în Justiţie” din DNA a fost înfiinţat de fostul procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi care a reorganizat toată DNA, prin Ordinul numărul 10, în 31 Ianuarie 2014, înfiinţând în mod special “Serviciul de Combatere a Corupţiei în Justiţie”, la câteva luni după ce aceasta a fost numită în urma unui troc politic în fruntea DNA, în mai 2013.

Ulterior, Inspecţia Judiciară, care a făcut verificări în DNA, a constatat printr-un raport adoptat de CSM în octombrie 2019, că nu numai Serviciul de Combatere a Corupţiei din DNA, înfiinţat special de Kovesi, a investigat magistraţi, ci şi Secţia I din DNA, Secţia II-a din DNA, Serviciul Militar din DNA şi toate cele 14 Servicii Teritoriale din DNA. Ca atare, înfiinţarea Serviciului pe magistraţi a fost doar pretextul prin care tot DNA a pus presiune pe magistratura României.

4 ani și 7 luni a funcționat acest Serviciu în cadrul DNA. Până la înființarea SIIJ (prin lege aprobată de Parlament și CCR), Serviciul pe magistraţi a fost “inventat” prin ordin administrativ al procurorului șef DNA, Laura Codruţa Kovesi, ordinul fiind semnat și de actualul șef al DNA, Nistor Călin și de Marius Iacob, ca adjuncți la vremea aceea.

Serviciul pe magistrați a funcționat în cadrul Secției I a DNA, în scripte coordonată de Marius Iacob, în realitate, condusă de LCKovesi, Gheorghe Popovici (Gigi), Dana Tițian, Gabriela Mirică, oamenii săi apropiaţi iar Gabriela Mirică timp de 1 an a stat delegată ca șefă a Serviciului pe magistrați, fără să fie numită de CSM.

De observat că Serviciul pe magistrați din DNA a fost mai important ca alocare de resurse decât: combaterea corupției în administrația centrală, infracțiunile din achizițiile publice, prejudiciile aduse bugetului public, frauda din fonduri UE, infracțiunile săvârșite de militari, și câteva dintre serviciile teritoriale ale DNA. De altfel, ulterior Secția pe militari din DNA a fost trasformată în Serviciu, pentru că Secția pe infracțiunile săvârșite de militari deranja SRI.

Timp de 4 ani și 7 luni de existență a SCCJ în DNA, întreg DNA a deschis 2902 dosare pe magistrați. 1459 de dosare penale au fost deschise pe 845 procurori și 1443 dosare penale au fost deschise pe 1962 judecători. Doar pe judecători au fost cerute de DNA și aprobate 5935 măsuri de supraveghere.

Raportul devastator al Inspecţiei Judiciare, adoptat de CSM, care probează controlul DNA asupra magistraturii României

După verificări în DNA, raportul Inspecţiei Judiciare a constatat următoarele:

– pe procurori DNA a deschis 1459 de dosare în care au fost vizați 845 de procurori.

Dosarele pe procurori au zăcut cu anii în nelucrare, majoritatea au fost închise pe repede înainte de frica transferării la SIIJ și aflarea numărului acestora, ordonanțele de delegare au fost date “în alb”, în unele dosare soluțiile se bat cap în cap, magistrații anchetați nu erau informați legal, au fost date mandate de supraveghere tehnică cu nemiluita, unele mandate au fost ilegale, pe alții i-au ținut sub interceptări și monitorizări multe luni peste termenul legal, repartizările erau haotice și multiple, instanțele care au autorizat masurile de supraveghere erau necompetente, probabil s-au dus să avizeze doar anumiți prieteni de-ai sistemului dintre judecători, nici ordonanțe de începere a urmăririi penale in rem nu existau în dosare, procurorii DNA s-au substituit instantelor de judecată, exploatarea informațiilor din autorizațiile de interceptare le-a făcut DNA și după 5 ani.

– pe judecători DNA a deschis 1443 de dosare în care au fost vizați 1962 de judecători din România. Aproape jumătate din judecătorii din România.

Majoritatea au fost închise înainte de înființarea SIIJ și aflarea numărului acestora, vizați au fost judecători CCR, ICCJ, membri CSM, judecători instante importante – Curți de Apel- toate, dar nu numai. Pentru ei, DNA a cerut 5935 de măsuri speciale de supraveghere tehnică în doar 4 ani, dosarele pe judecători au fost preluate toate de structura centrală a DNA care ea cerea măsurile de supraveghere, procentul de măsuri de supraveghere admise pe judecători a fost de 97,08%, au fost cazuri și de 100%, la ICCJ/ Stanciu cererile acestea nu erau înregistrate în Ecris, la Tribunalul Bihor, președintele de secție penală și-a închis 2 ani cererile de măsuri de supraveghere în dulap în care numai el avea acces, iar la Curtea de Apel Oradea, judecătorul a dat dispoziție să se coasă și să se numeroteze toate dosarele cu măsuri pe judecători, după aceea n-a mai fost de acord, zicând că nu exista certitudinea că nu vor dispărea actele.

Existau doar judecători dedicați și putini care aprobau aceste măsuri, monopolizând doar anumiți oameni activitatea judecătorului de drepturi și libertăți, repartizările pe aprobarea măsurilor de supraveghere a fost haotică, ca și a dosarelor, și au fost constatate multe alte situații similare în DNA ca și în cazul dosarelor pe procurori.

În ciuda acestor măsuri de surveillance pe magistraţi, eficiența Serviciului a fost zero în combaterea corupţiei din magistratură pentru că scopul real al structurii înfiinţate de Kovesi nu a fost să combată corupţia din sistem, prin trimiteri în judecată, ci să ţină sub control magistratura şi să pună presiune pe ea, prin dosare in rem.

Raportul Inspecţiei Judiciare a mai constatat:

• S-a stabilit și existența unor situații, în care cauze finalizate prin soluții de netrimitere în judecată au fost soluționate după perioade mari de timp de la data înregistrării sesizării la DNA (secții/servicii teritoriale) fără a fi identificate cauze obiective care să justifice aceste întârzieri.

• S-au întâlnit situații în care ofițerii de poliție judiciară au efectuat activități, fără ca procurorii de caz să dispună delegarea acestora sau în care inspectorii antifraudă au efectuat în realitate constatări tehnico-științifice, indiferent de cum le-au denumit, în absența actului procedural de dispoziție (ordonanța procurorului).
• S-a constatat existența unor ordonanțe de delegare „în alb”, adică fără menționarea activităților concrete delegate organelor de urmărire penală, ci precizarea generală și neaplicată a oricăror tipuri de activități, deși la momentul dispunerii delegării și al stadiului anchetei, activitățile indicate nu puteau fi efectuate (de ex. delegarea activităților de punere în executare a unui mandat de supraveghere tehnică sau a unui sechestru asigurător, care nu existau) – „audierea martorilor, persoanelor vătămate, ridicarea/preluarea unor documente, analizarea documentelor, informațiilor rezultate în urma efectuării unor percheziții (domiciliare și informatice), analizarea documentelor obținute de la diverse instituții (inclusiv unități bancare), punerea în aplicare a metodelor speciale de supraveghere și măsurilor asigurătorii, întocmirea proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor, comunicărilor telefonice și discuțiilor ambientale, efectuarea oricăror acte procesuale sau procedurale în cauză, a căror necesitate rezultă din ansamblul materialului probator, precum și orice alte activități, ce prezintă interes pentru cauză.”
• În ceea ce privește soluțiile de netrimitere în judecată s-a constatat existența în unele situații, a unei motivări contradictorii temeiului legal al soluției de clasare, respectiv motivarea nu justifică reținerea temeiului soluției de clasare precizat în ordonanța de clasare, ci reținerea unui alt temei de clasare, fără a pune în discuție soluția pe fond, ci doar o manieră defectuoasă de redactare a soluțiilor de clasare.
• S-a constatat existența unei practici neunitare, atât în cadrul aceluiaşi serviciu, cât şi între servicii diferite, privind comunicarea soluțiilor de clasare magistraților vizați – se constată fie că soluțiile de clasare nu au fost comunicate magistraților vizați, chiar în situația în care au fost audiați în cauză ca martori, având cunoștință de aspectele cercetate, fie au fost comunicate magistraților vizați, chiar dacă nu au fost audiați în respectivele cauze, neidentificându-se un motiv obiectiv pentru necomunicarea soluțiilor în celelalte cauze penale.
• Au fost evidențiate situații de solicitare de la instanțele de judecată a dosarelor civile/penale ce se aflau pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de stadiul de soluționare, în vederea efectuării urmăririi penale în cauzele privind magistrații, ce se poate constitui într-un potențial factor de presiune asupra judecătorilor învestiţi cu soluţionarea respectivelor dosare.
• Totodată s-a constatat nerespectarea condițiilor legale de solicitare a emiterii mandatelor de supraveghere tehnică, în sensul că au existat situații în care a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la o instanță necompetentă material, în condițiile în care nu era începută urmărirea penală in rem pentru fapte care să atragă competența acelei instanțe.
• În aceeași materie au fost identificate situaţii de nerespectare a condițiilor legale privind autorizarea provizorie de către procuror a unor măsuri de supraveghere tehnică, respectiv încălcarea termenului imperativ de 24 de ore prevăzut de art. 141 alin.(3) Cod procedură penală, prin prezentarea judecătorului de drepturi și libertăți a ordonanțelor la 3 ani și 6 luni de la emitere, nedistrugerea proceselor verbale de redare interceptări efectuate în baza ordonanțelor de autorizare cu titlu provizoriu.
• Totodată au fost identificate situații de nerespectare a condițiilor legale în materia măsurilor de supraveghere tehnică din perspectiva elementelor care justifică solicitarea emiterii mandatelor de supraveghere tehnică de către instanța de judecată, precum și deficienţe în efectuarea urmăririi penale, în sensul cănu există o motivare în fapt a propunerilor care să justifice fie emiterea, fie prelungirea măsurilor de supraveghere tehnică, precum și lipsa mențiunilor faptice esențiale în ordonanțele de începere in rem a urmăririi penale.
• Se impune a se menționa faptul că, în majoritate covârșitoare, instanța de judecată a soluționat favorabil toate solicitările de emitere și prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică.
• S-au constatat situații în care prin constituirea unor dosare noi vizând, în esență, aceleași fapte cercetate într-un dosar anterior, s-a solicitat de către procuror și s-au obținut mandate de supraveghere tehnică vizând magistrați, cu depășirea duratei legale în materia măsurilor de supraveghere tehnică.
• S-au creat, astfel, situații în care, pentru aceleași fapte, un magistrat a fost supravegheat în baza a două măsuri de supraveghere tehnică a căror durată curgea în paralel vizând aceleași acuzații sau, pentru aceleași fapte, un magistrat a fost supravegheat, consecutiv, pe o durată totală ce depăşeşte perioada prevăzută de art. 144 alin.(3) Cod procedură penală.
• De asemenea,  în unele cauze, s-a constatat neinformarea persoanei supravegheate despre existență măsurii de supraveghere tehnică și inexistența ordonanțelor de amânare a informării magistraților vizați de măsuri de supraveghere tehnică și inexistența dovezilor de transmitere a suporților optici către organele judiciare competente în arhivarea acestora.
• În unele din dosarele de urmărire penală analizate la Capitolul III din prezentul raport a rezultat inexistența ordonanței de începere a urmăririi penale in rem.
• Substituirea de către procuror a instanței de judecată în aprecierea incidenței disp.art.19 din OUG nr.43/2002, care prevede: „Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţa de urgenţă în competenta Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”a fost constatată izolat, la nivelul unui serviciu teritorial.
• S-a constatat o gestionarea necorespunzătoare a situaţiilor de conexitate, disjungere, precum și nerespectarea ordinii de conexare a cauzelor penale, în sensul că pe de o parte au fost încălcate dispozițiile procesual penale privind ordinea de prioritate în reunirea cauzelor, iar pe de altă parte că aceste instituții au fost folosite în mod excesiv, în anumite cauze penale, fără o justificare obiectivă.
• În situațiile identificate, informațiile obținute din exploatarea măsurilor de supraveghere tehnică în cauzele cu magistrați, au fost transmise în calitate de beneficiari principali, după caz beneficiari secundari și unor unități militare din cadrul Serviciului Român de Informații.
• S-a constatat, cu caracter izolat, existența unor mențiuni neplauzibile privind data întocmirii unor acte de urmărire penală, în raport de volumul de informații pretins a fi fost prelucrate în cursul aceleiași zile.
• Au existat situații în care exploatarea informațiilor obținute ca urmare a punerii în executare a autorizațiilor de interceptare s-a realizat după o perioadă semnificativă de timp (de exemplu, 5 ani).
• A fost identificată solicitarea de preluare a unei cauze penale de către DNA Structura Centrală, în raport de modul de soluționare de către judecător a unor cereri de prelungire a mandatelor de supraveghere tehnică vizând alți magistrați, fapt ce poate constitui un potențial factor de presiune asupra judecătorului vizat.

Avantajele înfiinţării SIIJ. Şi marile diferenţe faţă de DNA

• Se echilibrează raportul de putere în interiorul sistemului judiciar.

• În DNA, SCCJ purta chiar titulatura de Serviciul de Combatere a Corupţiei din Justiţie, generând din start ideea corupţiei deja dovedite din sistemul judiciar, culmea, fără a avea multe trimiteri în judecată, dar având mii de dosare pe mii de magistraţi pentru că important era doar mijlocul de presiune.

• În Parchetul General, SIIJ poată titulatura de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, generând din start ideea că sunt investigate doar potenţiale infracţiuni din Justiţie, speţele urmând a fi confirmate sau nu de instanţele de judecată.

• În DNA, SCCJ a fost înfiinţată arbitrar prin ordin, un act administrativ individual, fără valoare de lege, al procurorului şef DNA.
• În Parchetul General, SIIJ a fost înfiinţată de legiuitorul principal, suveran şi constitutional, în 2018 prin Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, declarată constituţională. A devenit operaţională pe 23 octombrie 2018. Funcţionează cu tot cu operaţionalizare şi modificări succesive de 1 an.

• În DNA, SCCJ a avut şeful delegat succesiv pe funcţie timp de 1 an tot prin ordin al Procurorului General al României şi ulterior numit prin hotârârea Secţiei de Procurori a CSM pe o perioadă de 3 ani, care oricum aproba tot ce dorea DNA.

• În Parchetul General, SIIJ are şeful NEnumit/blocat de la înfiinţare, urmând a fi numit de Plenul CSM în condiţiile legii 304/2004 privind organizarea judiciară (prin votul întregii structuri a CSM, garantul constitituţional al independenţei Justiţiei).

• În DNA, SCCJ a funcţionat în Secţia I a DNA, sub subordonare ierarhică Procurorul Şef DNA.

• În Parchetul General, SIIJ este o structură operativă a Parchetului General, cum a mai existat una în trecut, până în 2004, subordonare ierarhică este sub Procurorul General al României. În prezent, este condusă de procurorul adjunct, Nicolae Marin, fost procuror DNA.

• În DNA, SCCJ a preluat competenţa pe urmărirea penală pe faptele de corupţie vizând magistraţii sau în legătură cu aceştia. Însă nu numai SCCJ din DNA a deschis dosare pe magistraţi, ci şi Secţia I din DNA, Secţia II-a din DNA, Serviciul Militar din DNA şi toate cele 14 Servicii Teritoriale din DNA.

• În Parchetul General, SIIJ are competenţă exclusivă să efectueze urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai CSM. De asemenea, SIIJ îşi menţine competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care alături de persoanele menţionate sunt cercetate şi alte persoane.

• În DNA, SCCJ a avut de-a lungul timpului alocaţi în DNA 8 procurori + 1 şef, timp de 4 ani şi 7 luni cât a funcţionat (31 ianuarie 2014- octombrie 2018). La înfiinţare a avut prevăzut 1 procuror şef +3 procurori.
• În Parchetul General, SIIJ avea 4 procurori + 1 adjunct, 1 an de când funcţionează (octombrie 2018- prezent) deşi sunt prevăzute 15 posturi de procuror.

• În DNA, prin, înfiinţarea SCCJ, au fost deschise în mai bine de 4 ani şi jumătate de funcţionare, alături de Secţia I din DNA, Secţia II din DNA, serviciul Militar din DNA, cele 14 Servicii teritoriale: 2902 dosare pe 2807 magistraţi. DNA susţine însă că a avut doar 2396 de dosare (cu 506 mai puţin) din care a clasat 1922 de dosare. DNA susţine că a interceptat doar 166 de magistraţi.

• SIIJ a PG a preluat la 23 octombrie 2018 toate dosarele prin declinare de la DNA. DNA a închis pe repede înainte de operaţionalizarea SIIJ mii de dosare, astfel că DNA susţine că a predat SIIJ doar 275 de dosare în lucru. SIIJ a mai preluat prin declinare, potrivit competenţei legale, toate dosarele pe magistraţi de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de la toate Parchetele Curţilor de Apel. După preluarea tuturor acestor dosare, plus dosarele deschise ulterior, dosarele aflate la SIIJ ajung la 2000.

După adoptarea memorandumului privind desfiinţarea SIIJ de către Guvernul Ludovic Orban, cu justificări mincinoase, inexacte, fapte şi adevăruri “alternative”, susţinute de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, mai mulţi magistraţi din România, nu numai preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan, susţin că prin desfiinţarea SIIJ se doreşte din nou preluarea “controlului asupra Justiţiei”.