CCIR, gazda sesiunii economice a Reuniunii Anuale a Diplomației Române, ediția 2017

0
1452

București, 31 august 2017: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a fost gazda sesiunii economice a Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR), ediția 2017, dedicată dialogului dintre şefii misiunilor României în străinătate şi comunitatea oamenilor de afaceri.

Sesiunea economică a Reuniunii Anuale a Diplomației Române de anul acesta a inclus o dezbatere privind consolidarea cooperării între mediul de afaceri şi corpul diplomatic, cu scopul comun de promovare a economiei româneşti în plan extern. În cadrul sesiunii au fost discutate principalele politici și obiective de dezvoltare în actualul context macroeconomic, dar și aspecte privind reprezentarea economică externă a României. Au fost totodată explorate modalităţile optime de eficientizare a prestaţiei economice externe a României şi de promovare a produselor, serviciilor şi a valorilor mediului de afaceri românesc, în conformitate cu priorităţile de diplomaţie economică şi de politică externă ale României.

Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban s-a declarat „cel mai vehement susținător al capitalului autohton”, subliniind totodată importanța conștientizării rolului capitalului străin în România. În acest sens, domnia sa a prezentat situația reală a exporturilor din țara noastră: „Avem 21.889 exportatori în România înregistrați la Ministerul Comerțului. Primii 100 reprezintă 49,9 % din exportul României dintre care doar 6 sunt societăți românești. Dacă ne raportăm la un eșantion de 500 de exportatori din România, ajungem la procentul de 73,8% din exportul țării noastre iar din acest total avem doar 53 de firme românești. În situația în care nu luam în calcul firmele de stat, rămân doar 47 de societăți private. Mai departe, primii 1000 exportatori reprezintă 82,3 % din exporturile României. Din acest total avem 184 de entități românești, fără cele de stat, rămânem cu 172 firme private românești”.

Totodată, dl. Mihai Daraban a reiterat importanța accesării piețelor extracomunitare, unde România „contează cu doar 15%”. Jucătorii economici viabili pentru această internaționalizare, sunt firmele cu peste 100 mil Euro cifre de afaceri: „(…) la nivel național avem 284 de firme cu capital de peste 100 mil Euro, dintre care doar 84 sunt românești”.

Reliefând buna cooperare dintre Ministerul Afacerilor Externe şi Camera de Comerţ şi Industrie a României, şeful diplomaţiei române, dl. Teodor Meleșcanu, a încurajat aprofundarea dialogului dintre şefii misiunilor diplomatice şi mediul de afaceri, drept premisă esenţială pentru dinamizarea demersurilor de diplomaţie economică, pentru atragerea de investiţii străine în România şi extinderea prezenţei companiilor româneşti pe pieţe externe.

Dl. Ilan Laufer, Ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a prezentat priorităţile privind consolidarea reţelei de consilieri economici în străinătate şi programele de sprijin pentru antreprenorii români și totodată a făcut referire la rolul CCIR în diplomația economică.

„Camera de Comerț și Industrie a României trebuie să-și asume rolul de pregătire a misiunilor economice. În prezent, ministerul nu poate, din punct de vedere legal, să selecteze companiile care vor face parte din misiunile economice. În acest sens, vom semna un protocol de colaborare, prin care o instituție extrem de serioasă și apreciată precum CCIR (…) să poată să organizeze misiuni economice cu sprijinul guvernului și al ministerului, într-o modalitate mult mai eficientă” a declarat Dl. Ilan Laufer, Ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, dl. Liviu Voinea, a făcut referire la posibilitatea adoptării monedei euro de către România – un proces complex, care necesită reforme structurale și o decizie politică, bazată pe consens intern și în acord cu partenerii din zona euro.

Consilierul de stat Florin Vodiță a transmis mesajul Prim-ministrului Mihai Tudose: „Reuniunea anuală a diplomației reprezintă o bună ocazie de bilanț asupra acțiunii României în plan extern, un moment de reflecție asupra modului în care, prin instrumentarul dumneavoastră, putem să valorificăm mai bine potențialul şi contribuția României în Europa și în lume. Profitând de contextul acestei zile dedicate diplomației economice, consider că este un moment foarte propice în care să discutăm promovarea economiei românești în exterior. România are multe de arătat partenerilor săi externi în acest an. Țara noastră aproape și-a dublat într-un deceniu PIB-ul pe locuitor, iar dacă ne referim la PIB/locuitor raportat la puterea de cumpărare,  România se apropie de 60% din PIB din media UE28, faţă de 43% la cât era în 2007. A crescut semnificativ, în același timp, atractivitatea pentru investitorii străini, pe fondul unor politici fiscale stabile”.

Informații de background:

Reuniunea Anuală a Diplomației Române ediţia 2017 se desfăşoară sub tema „O lume în schimbare. Mizele politicii externe a României”. Reuniunea este organizată  în fiecare an în preajma zilei de 1 septembrie, Ziua Diplomaţiei Române.

Sesiunea economică din acest an s-a remarcat prin atenţia prioritară acordată dialogului direct dintre reprezentanții mediului de afaceri și şefii de misiunilor diplomatice și consulare ale României din străinătate, cu implicarea și sprijinul Camerei de Comerț și Industrie a României.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here