Ieși odată din avionul ală sau ți-l fac țăndări, cu tine înăuntru, țipase colonelul la telefon. La capătul celălalt al firului o vocea calmă, arogant de înceată, dar fermă, îl refuză direct. Trebuie să mă scoți cu forța. Comandoul format din ofițeri ai unei unități de elită a ministerului de interne luă cu asalt avionul.
În trei minute Mikhail Khodorkovsky, cel mai bogat oligarch al erei de tranziție de la comunismul sovietic la capitalismul corupt impus de Boris Elțîn și prietenii săi occidentali, era smuls efectiv din scaunul său de piele de căprioară, înconjurat de către 20 de bărbați mascați, transferat într-o mașină celular și arestat în mod oficial. După o carieră de aproape 20 de ani și o poveste de succes pe care nici un miliardar occidental din secolul exploatării americane nu a reușit-o, chiar și în condițiile corupției generalizate și banditismului care stăpâneau SUA în secolul XIX, Mikhail Khodorkovsky devenea prizonierul de lux al Rusiei, copilul nevinovat al răzbunării lui Putin, erou al tuturor organizațiilor de impunere cu forța a democrației în lume, minciuna perfectă și argumentul fondator al atacurilor moderne îndreptate împotriva Rusiei post sovietice.
Orice neisprăvit din Occident, atunci când dorea să își construiască o carieră de democrat revoluționar, îmbrățișa cauza Khodorkovsky. Orice student repetent din America devenea stea atunci când își salva diploma de absolvire cu susținerea cazului celebrului oligarch. Despre statul rus furat la sânge, despre milioanele de ruși prădați la propriu de acest individ prin banca sa, despre minciunile, trădările, mafia și corupția pe care acest miliardar le-a organizat la o scară neîntâlnită în epoca modernă, nici unul dintre activiștii de caviar din SUA sau Europa occidentală nu vor vorbi.
Povestea de succes a capitalismului primitiv, gregar și fără legi, impus ca urmare a destrămării URSS era reprezentată doar de oligarhi de tipul lui Mikhail Khodorkovsky. Corupția, furtul național și transferul averii unei națiuni întregi în buzunarele personale ale unui număr infim de oameni, se chemau în limbajul democrației occidentale: reforme economice, privatizare, vânzare de active neperformante, rentabilizare, recapitalizare. Aceste cuvinte au ascuns, de fapt, jaful avuției naționale acumulate de către URSS, jaf organizat și executat de doar câteva zeci de persoane. Deceniul jafului și al acaparării unui stat întreg, de mărimea Rusiei, a coincis cu deceniul politic Elțîn.
De șapte ori oligarhul fusese convocat de către procuratura generală pentru a da explicații cu privire la afacerile imperiului petrolier Yukos. Tot de atâtea ori își bătuse joc de procurorii republicii. Mai mult, de câteva ori fugise efectiv cu suita sa, formată din minimum patru mașini de securitate înconjurând Rolls-ul său blindat, chiar cu minute înainte ca citațiile să îi fie prezentate. Flota sa de avione de pe pe tarmacul a trei aeroporturi rusești diferite, era pregătită să decoleze imediat ce patronul ar fi cerut-o.
Acuzele cele mai rocambolești și virulente adresate noului președinte Vladimir Putin, erau transmise prin televiziunea sa privată și posturile de radio cumpărate de către compania Yukos. Un conglomerat petrolier care fusese construit prin furt și crimă. Prin înșelarea pe față a statului rus, acest individ, fost activist superior din cadrul organizației comuniste Komsomol, devenise nu numai cel mai bogat dintre noi bogați ai Rusiei, dar prin conexiunile pe care și le cumpărase în Occident, se transformase într-un instrument de presiune exogenă periculoasă la adresa puterii centrale de la Kremlin.
În doar 10 ani de la dispariția URSS, Kremlinul trebuie să facă unei forțe economice uriașe, reprezentate de un grup minuscul de oligarhi, întrepătrunse cu o permanentă presiune a diversele grupuri de rechini economici din occident, care urmăreau dislocarea, dezmembrarea și delocalizarea puterii centrale a Moscovei. Cu cât mai difuză era puterea rusă, cu atât mai mari erau profiturile acestor grupări. Yukos era vârful de lance al acestei politici globale de distrugere sistematică, sistemică și perfect organizată a oricărei forme de putere și autoritate a Kremlinului. Dacă sub conducerea unui Elțîn alcoolic și corupt, acest sistem oligarchic cu relații subterane tot mai puternice cu oligarhia economică americană și europeană, reușise parțial impunerea obiectivelor sale, sub Putin, personaj impus și el de aceeași cabală a oligarhilor ruși, se spera definitivarea obiectivelor restante.
Obiectivul cel mai important, cel care ar fi aservit Rusia euroasiatică, pentru un secol înainte, intereselor transnaționale și antistatale susținute de oligarhia rusă împletită cu cea străină, era constituirea unui monopol absolut, împreună corporații mondiale de tip Exxon Mobil sau Chevron, asupra qvasi totalității resurselor petroliere, prelucrării și rafinării acestuia, tranzitului și tehnologiei de stocare gazieră, dezvoltate sub URSS pe vastul teritoriu rus și în spațiile adiacente, europene sau asiatice.
Putin, care descoperă acest proiect (întâmplător și fiind într-o vizită oficială în Germania), de care statul și guvernul său nu aveau nici cea mai mică informație, va realiza că Rusia este efectiv pierdută ca putere națională unitară euroasiatică dacă acesta se realizează. Între tânărul și ne-experimentatul țar de la Kremlin și Khodorkovsky, aflat la doar luni diferență să devină regele de necontestat al economiei rusești post sovietice, se declanșează o luptă fără milă și fără menajamente.
Rusia de astăzi este rezultatul acestei lupte între titani. Europa de astăzi este produsul colateral fundamental al acelui război din zorii mileniului trei. SUA sunt obligate să rescrie întreaga lor politică energetică modială ca urmare a victoriilor sau înfrângerilor de etapă ale fiecăruia dintre cei doi actori implicați în acest conflict fondator de putere absolută dorită de fiecare dintre ei.
Lumea euroasiatică a devenit, pentru prima dată de la Genghis Han, terenul unui conflict care se va dovedi decisiv pentru evoluția civilizației americane, europene și chineze. Doi oameni se vor lupta pentru conducerea unui singur imperiu aflat pe două continente. Cel care va învinge va impune dorințele sale ocupantului de la Casa Albă, va alege cancelaria germană, va ține în mână orice guvern al Europei și va influența decisiv crearea noii burghezii de la Beijing, cu noii săi împărați din orașul interzis. Adică va fi semizeu. Doi oameni, un singur tron, o economie mondială! Nici Napoleon nu visase așa ceva. Poate Alexandru cel Mare să fi tentat destinul umanității, până când și zeii au devenit geloși.
Un turn Babel nu face o națiune sau un stat. Pe când o sinuoasă și aproape imperceptibilă țeavă de gaz poate uni imperii cum nici un rege, religie sau armată nu o pot face. Cine deține nectarul care curge prin acea țeavă are istoria în mâna sa. Doi oameni se vor lupta pentru exact această putere. Iar zeii se vor uita din Olimp uluiți de ambiția colosală și de resursele imense puse la dispoziția celor doi. Arestarea din Siberia, în acea seară de iarnă, din acel avion, deși neobservată de sateliții care înconjoară pământul, va declanșa cea mai complexă luptă pentru două continente. Efectele acelui eveniment minor în aparență se vor face cunoscute zeci de ani după aceea.
Moscova nu crede în lacrimi
Khodorkovsky nu a avut o tinerețe deosebită. Născut în 1963, a crescut într-un apartament comun din Moscova. Nu va cunoaște evenimente fondatoare în adolescență, având o viață confortabilă și egală prin linearitatea ei fără surprize. Este un elev comun, fără calități excepționale cunoscute. Este însă recunoscut pentru că era foarte leneș. Nu îi place îmbulzeala, mulțimea, mirosul greu de bucătărie la comun. Nu mănâncă la cantina școlii, bunica lui îi va aduce mâncarea tot timpul proaspăt gătită. Este mofturos, este plângăcios, când crește mai mare devine și arogant. Devine un student mediocru. A studiat la Institutul de Chimie și Tehnologie Mendeleev, unde, ca aproape toți ceilalți, s-a alăturat Komsomolului, Liga Tineretului Comunist din URSS. Mulți dintre colegii săi care se declară mari apărători ai democrației de astăzi, susțin falsul istoric că au fost obligați să tolereze prezența Komsomolului în viața lor de studenți. Nimic mai fals, căci dosarul de candidatură în aceasta organizație, adevărată punte de lansare pentru toți oligarhii tranzitiei post comuniste din fostul lagăr sovietic din Europa, era construit cu grijă și susținut cu vigoare de candidați. Orice tânăr comunist avea asigurată măcar plaja minimă de relații care să îl ajute în viață. Putem fi siguri că Khodorovsky exact acest lucru îl va urmări.
Mikhail Khodorkovsky a văzut intrarea în Komsomol ca pe o oportunitate de carieră, luptând să devină secretar economic al organizației din institutul unde studia. Oportunist din fire, acesta exploateză orice moment pentru a avansa politic. Profesional nu este un geniu, dar are simțul afacerilor de scurtă durată. Iar în acele timpuri caracterizate de penuria generalizată de bunuri de larg consum, Khodorkovsky va învăța cum să manipuleze totul în favoarea sa. O caracteristică psihologică emblematică pentru întreaga sa carieră și pentru tot parcursul său în viață.
În „Închisoare și libertate”, o carte scrisă de oligarh, semi biografică și publicată atunci când era în condamnat în pușcărie, va spune că nu a văzut vreo problemă (și încă nu o vede) în a se folosi de comunism pentru binele său propriu și personal. Am crezut în partid fără a-mi aglomera creierul cu „ideologie””, spune el. El compară ideologia politică cu sistemul de operare al unui computer — care este diferența, de fapt? — și spune că în tinerețe „nu știa despre dizidenți”. De fapt, el spune că problemele care frământau societatea sovietică la nivel general și care deveniseră practic publice îi erau indiferente. Va dovedi aceeași indiferență totală pentru Rusia sau națiunea rusă atunci când va spulbera economiile a milioane de concetățeni ai săi sau va organiza privatizări frauduloase, preluând prin corupție, furt și uneori crimă, zeci de fabrici și uzine fost sovietice pe care apoi le va vinde în profit personal, lăsând sute de mii de angajați fără locuri de muncă.
Dar pentru moment, intrând în Komsomol, Khodorkovsky avea un singur plan, acela să devină ”director roșu”, adică directorul unei mari fabrici sovietice. Tatăl său, datorită ascendenței sale iudaice, îi spune că, în sistemul sovietic cu grave accente anti semite, nu va avea nici o șansă. Așa că, Khodorkovsky descoperă cum să exploateze o lacună în modul în care s-a finanțat economia centralizată din Uniunea Sovietică.
Această lacună legislativă îi va permite oligarhului să devină milionar încă din timpul URSS. Deși actiunile sale au fost total ilegale pe timpul URSS și sunt astăzi considerate crime economice grave de către orice legislație capitalistă (pentru exact ceea ce a făcut individul, oamenii de afaceri din occident sunt urmăriți penal și condamnați fără milă, oricând sunt descoperiți că folosesc această suveică financiară), apărătorii occidentali ai oligarhului vor refuza sistematic să se refere la episodul deturnării de resurse financiare statale în scopuri personale. Pentru promotorii capitalismului occidental, a fi corupt în URSS merită o diplomă de onoare.
Schema oneroasă folosită de către Khodorkovski pentru a se îmbogăți personal, pe spatele statului sovietic, a fost descrisă de David Hoffman, pe atunci șeful biroului din Moscova al Washington Post, în cartea sa „Oligarhii”. În 1987, la un an după absolvirea institutului de chimie, Khodorkovsky și-a folosit conexiunile din Komsomol pentru a obține capital de început și a deschide o mică afacere.
Era perioada marilor reforme ale lui Gorbachiov, perestroika și glasnosti. Cele două reforme se refereau, prima la ideologie și responsabilizarea autorităților comuniste în fața cetățenilor, cea de-a doua se referea la o deschidere economică mult mai amplă față de forme de producție individuale. Pentru că economia centralizată sovietică folosea atât moneda numerar (în special pentru plata salariilor, concediilor și asigurării pensiilor) căt și cunoscutele credite virtuale, Khodorkovsi își va finanța prima afacere prin obținerea de credite virtuale, care să îi permită plata bunurilor cumpărate din occident pe care apoi le va vinde la preț de speculă.
A fost nevoie de creditele virtuale sovietice ca oligarhul cel bun să descopere specula. În mare parte inutile, planificatorii centrali le acordau fabricilor sovietice și pe care acestea, le converteau, la nevoie, în valută forte. Mai ales dacă aveau nevoie de importuri de materii prime sau tehnologie occidentală. Prin 1988, când salariul mediu în Uniunea Sovietică era în jur de o sută de ruble pe lună, firma lui Khodorkovsky înregistra deja câștiguri de milioane. Căderea URSS și a sistemului economic sovietic a dus automat la neplata acestor credite virtuale. Practic, cu banii reali în bancă și fiind finanțat cu credite virtuale pe care Khodorkovski a ”uitat” să le returneze băncii comerciale de stat, după dizolvarea URSS, imperiul primului oligarh al Rusiei începe să prindă contur.
Oligarhul devine puternic. Din furtul sovietic se naște imperiul noului capitalism rusesc. Cu două milioane și jumătate de ruble oficial spălați în băncile de stat sovietice (o sumă absolut cosmică pentru acei ani), oligarhul face primul mare pas capitalist si fondează Menatep Bank. Instituția financiară care va finanța întregul său sistem economic, care, conform deja precedentului stabilit cu creditele virtuale sovietice, va da faliment la momentul în care trebuiau rambursate datoriile cash, mai ales atunci când guvernul lui Putin îi cere să își plătească taxele restante. Ca să realizăm valoarea acestora, doar în anul 2007, atunci când Yukos, coroana imperiului său economic este dizolvată, taxele restante erau de 5 miliarde USD. (Ați citit bine cuvântul: miliarde!)
În 1989, tânărul comunist Khodorkovsky deschide un cont bancar offshore în Elveția, unul dintre primii oligarhi ruși care au făcut acest lucru. Khodorkovsky neagă acest lucru, spunând că nu și-a deschis primul cont personal în Occident până în 1997, deși documentele publicate de presa vremii dovedesc exact contrariul. Este la mintea oricărui student în istoria sovietelor că a îți deschide un cont bancar personal în străinătate pe timpul imperiului sovietic era nu numai interzis dar se făceau ani grei de închisoare dacă erai prins. Pentru Mikhail Khodorkovsky acest lucru a fost posibil, desigur doar cu aprobarea KGB și a protectorilor săi din interiorul conducerii sovietice.
Încă din primii ani, începînd cu 1989, prin banca Menatep, Khodorkovsky și partenerii săi de afaceri, fac practic doar bișniță și specula. Nimic despre afaceri serioase de tip bancar. Spre exemplu, ei cumpăra computere în străinătate și le revând în URSS, cu mult peste valoarea lor originală. De asemenea, finanțează importuri de alte bunuri considerate de lux — coniac Napoleon fals, blugi spălați cu piatră, săpunuri colorate, pictate cu acuarelă. Folosind creditele virtuale sovietice pentru a finanța aceasta bișniță, la capătul celălalt al afacerii afacerea el adună numerar. Căci cumpărătorii sunt obligați să cumpere produsele creditate de bugetul sovietic doar cu numerar. Practic și prin coruperea sistemului, el exploata însuși sistemul pe care îl servea ca tânăr comunist al Komsomolului.
În 1992, imediat după căderea Uniunii Sovietice, Khodorkovski și partenerii săi au publicat un manifest care anunță intențiile sale. Intitulat „Omul cu rublă”, declarația fondatoare este: „Busola noastră este profitul. Idolul nostru este supremația financiară, puterea capitală.” Într-un interviu pentru Miami Herald, dat în acei ani, noul convertit la capitalismul pe credite sovietice declara că, deși a fost cândva un credincios fervent al comunismului, a suferit o regândire totală. Dacă bătrânul Mikhail din mine l-ar fi întâlnit Mikhail cel nou, l-ar fi împușcat.
Guvernul post-sovietic al lui Boris Elțin a implementat reforme radicale ale pieței financiare, dar nu a instituit aproape nicio structură juridică care să le controleze. Ca atare, minisculul grup de îmbogățiți din timpul anilor Gorbachiov, având resursele financiare și logistica relaționară au reușit un inimaginabil transfer de active sovietice în propriile lor portofolii.
Atunci când democratia triumfalistă ocupa ideologic și mental populația Rusiei postsovietice, atunci când practic legile marilor privatizări erau dictate de grupuri de interese economice occidentale care aveau doar cu numele un om de afaceri rus ca reprezentant al lor, atunci când procurorii erau uciși pe stradă, iar orașele fost comuniste erau jefuite de bande de hoți cu mitraliere cumpărate de la sodații Armatei Roșii, neplătiți cu lunile, exact în acea perioadă un grup de oligarhi va organiza o înțelegere nescrisă pentru împărțirea imensei averi sovietice aflate în proprietatea statului rus.
Ca atare Khodorkovsky a fost poziționat perfect pentru a profita. Menatep a devenit o bancă oficială pentru Ministerul de Finanțe al Rusiei, majoritatea conturilor de transfer valutar bancar intern pe teritoriul Rusiei fiind preluate de către aceasta. Și cu ocazia aceasta, Hodorkovski a furat tot ceea ce a găsit.
Unul dintre locotenenții săi de la Menatep s-a lăudat cu planul lui, aceluiași ziarist american Hoffman. Ministerul de Finanțe depune, să zicem, șase sute de milioane de dolari la Menatep Bank, pentru a fi plătite salariile funcționarilor din regiuni. Menatep amâna aceste plăți și canaliza cele șase sute de milioane în investiții internaționale cu randament ridicat timp de trei săptămâni. În acea perioadă, salariile din regiuni vor rămâne neplătite, dar Menatep va câștiga milioane din investițiile pe termen redus, finanțând operațiuni bancare internaționale care nu aveau nici un fel de legătură cu scopul transferului originar sau cu Rusia în general. Milioanele de dolari câștigate astfel nu vor fi impozitate, mai ales că ani de zile, datorită lipsei de control financiar nimeni nu a știut de existența unor asemenea afaceri. Mai mult, atunci când statul rus a căutat totuși să impună condiții stricte cu privire la aceste operațiuni ilicite, a fost acuzat imediat de presa occidentală bine plătită de oligarhi ca Khodorkovsky, că Rusia se întoarce la comunism și represiune sovietică. Un mecanism mafiot, exemplu de dicționar pentru orice procuror student în anul unu la șțiințe juridice, se transformase în perioada marelui jaf capitalist din decada Elțîn într-o politică sofisticată de subordonare a resurselor financiare ale statului rus în favoarea oligarhilor care îl sprijineau. Iar presa occidentală aplauda masiv succesul noilor capitaliști de la Moscova.
În complicitate directă cu marile grupuri economice occidentale, orice tentativă (fie ea și firavă) a statului rus de a opri hemoragia de resurse financiare era catologată ca revenire la comunism și sovietism. Occidentalii, care își vedeau periclitate sursele ieftine de finanțare (cu banii poporului rus) a propriilor afaceri vor sprijini, împotriva oricărei evidențe, oligarhi ca Guzinsky, Berezovsky sau Mikhail Khodorkovsky.
Trebuie doar să ne imaginăm câți dintre milionarii din occident, care astăzi dau lecții de capitalism și morală democratică, și-au construit averile, în acei ani, practic cu banii de salarii ai cetățenilor ruși. Conform tacticii bine cunoscute, Khodorkovsky va nega tot timpul orice fel de act ilegal, spunând că trei săptămâni era o perioadă normală de timp pentru un transfer în acea perioadă. A uitat însă să specifice ce s-a întâmplat cu banii ilegal câștigați din deturnarea, în timpul acelor trei săptămâni, a sumelor primite de la Ministerul Finanțelor, o instituție publică a statului rus, nicidecum una privată.
