Perdeaua de fum ce protejează “afacerile” din bani publici în sectorul lui Negoiță: niște rude cu nume de familie diferite, o soție care își păstrează numele de fată și își implică părinții, presă cumpărată ca să nu sape după conexiuni și să nu urmărească circuitul banilor. Plus niște declarații de avere imaculate, ca să întrețină o imagine de funcționari cinstiți.

0
1334

În urmă cu trei luni, chiar în noaptea de Revelion, pe contul de Instagram Mr. CMD este postat un clip spectaculos, în care focurile de artificii aprinse deasupra Capitalei sunt filmate de sus, de pe terasa unei clădiri care oferă o panoramă perfectă.

La picioarele persoanei care filmează se întind 85 de hectare de spațiu verde și două lacuri despărțite de un bulevard: parcul Alexandru Ioan Cuza (I.O.R), unul dintre cele mai frumoase din București.

Omul care privește de la înălțime, protejat de întuneric și de nickname-ul de Instagram Mr. CMD, este Marius Daniel Ciobîcă, city managerul Sectorului 3 și mâna dreaptă a primarului Robert Negoiță. Se află pe terasa blocului Belvedere, situat în buza parcului și cumpărat recent de firma înființată de socrul său, deținută acum, în acte, de partenera fratelui său. Firmă care câștigă contracte de milioane de euro de la Primăria Sectorului 3. Uneori chiar cu semnătura sa.

Faptul că city managerul Ciobîcă nu ezită să-și pună semnătura pe caietele de sarcini ale unor licitații câștigate de membrii familiei sale ne arată siguranța pe care au căpătat-o acești oameni.

Nu se bazează pe lucruri extrem de complicate: niște rude cu nume de familie diferite, o soție care își păstrează numele de fată și își implică părinții, presă cumpărată ca să nu sape după conexiuni și să nu urmărească circuitul banilor. Plus niște declarații de avere imaculate, ca să întrețină o imagine de funcționari cinstiți.

E de ajuns pentru a ridica o perdea de fum între ei și cetățenii cărora le administrează taxele. În spatele acestui paravan, prin întâlniri private sau pe conturi de Instagram cu nume misterioase, își etalează mașinile de lux și vacanțele scumpe.

În ultimele luni, am urmărit traseul banilor publici și am descâlcit ițele birocratice în spatele cărora s-au ascuns. Am constatat că, atunci când paravanul e dat la o parte, aceste persoane își pierd dintr-o dată siguranța afișată ostentativ. Brusc, ajung să-și nege numele din buletin, să-și ascundă conturile de Instagram pe care își afișau viața de lux, să nu-și mai recunoască rudele și să fugă de întrebările la care aveau datoria să răspundă. „Nu sunt vreun Dumnezeu, care să știu tot” și „Nu e treaba nimănui ce fac în timpul meu liber”, sunt doar câteva dintre eschivele cu care primarul Negoiță a încercat să ocolească informațiile cu care l-am confruntat: mâna lui dreaptă și omul căruia i-a delegat dreptul de semnătură direcționează milioane de euro din bugetul primăriei către firmele familiei sale.

Dar să le luăm pe rând. Și să pătrundem, deci, în spatele paravanului.

Miliardele din visteria primarului Negoiță

Sectorul 3 al Bucureștiului este una dintre cele mai bogate unități administrative din România, cu un buget anual estimativ de 2,6 miliarde de lei, adică peste 500 de milioane de euro. Mai mult decât orașe precum Timișoara sau Constanța.

Din 2012, Sectorul 3 este condus, fără întrerupere, de același primar: Robert Negoiță, un om de afaceri intrat în politică pe filiera PSD. Negoiță are datorii de zeci de milioane de euro către ANAF, dosare la DNA și nenumărate scandaluri publice la activ. Printre cele mai cunoscute este cel în care numele său apare în dosarul „Minore pentru VIP-uri”.

După instalarea în funcția de primar, afacerile familiei Negoiță s-au intersectat rapid cu banii din bugetul Sectorului 3, dar asta nu l-a împiedicat să câștige mandat după mandat și să-și perfecționeze mecanismele de control asupra banilor publici. S-a înconjurat de oameni fideli și a creat, în subordinea sa, mai multe firme care deservesc primăria: firmă de salubritate, firmă de construcții, de ordine și pază, de internet și tehnologie și altele. Totul pentru ca o parte cât mai mare din bugetul de 500 de milioane de euro să treacă prin pixul său sau al oamenilor săi de încredere.

Marius Daniel Ciobîcă (primul din stânga), lângă primarul Robert Negoiță, în timpul unei vizite de lucru în Bangladesh (FOTO: Camera de Comerț și Industrie Bangladesh-România)

Omul din umbră

Omul care pare să se încadreze cel mai bine în acest profil este Marius Daniel Ciobîcă, city manager în Primăria Sectorului 3 și mâna dreaptă a primarului Negoiță. Ciobîcă și-a început cariera în administrația publică în 2016, pe când era specialist în marketing online la o firmă privată. Din această postură a devenit consilier la cabinetul lui Robert Negoiță, urmând o ascensiune fulminantă.

În mai puțin de doi ani, acesta ajunge directorul general la SD3 Salubritate și Deszăpezire SRL, companie din subordinea Consiliului Local al Sectorului 3. În 2020, primarul Negoiță îl numește pe Marius Daniel Ciobîcă administrator public al sectorului (city manager), poziție în care îl regăsim și astăzi.

De-a lungul timpului, acesta i-a fost alături lui Robert Negoiță nu numai în administrație, însoțindu-l inclusiv în deplasări externe efectuate în țări precum Italia, Turcia, Germania sau Bangladesh, ci și pe linie politică. În 2019, Marius Ciobîcă cerea Tribunalului București înființarea unui partid numit Alianța Sector 3 pentru ca șeful său – care căuta să se separe de imaginea șifonată a PSD – să aibă o formațiune politică pe listele căreia să candideze. Tribunalul respingea, însă, solicitarea, din cauza unor prevederi din statut care nu respectau legea.

Un an mai târziu, când candidatul Negoiță s-a desprins scriptic de PSD și a înființat Partidul București 2020, Ciobîcă era vicepreședinte al noii formațiuni politice.

Ciobîcă semnează în numele lui Negoiță

În primărie, tânărul de 35 de ani a devenit un om cheie, căruia primarul Negoiță i-a delegat inclusiv dreptul de semnătură în cadrul procedurilor prin care se alocă contracte de milioane de euro de la Primăria Sectorului 3.

De exemplu, aceste două caiete de sarcini, care stabilesc criteriile tehnice privind acordarea unor lucrări pentru sisteme îngropate, respectiv pentru pavele și borduri.

În Sectorul 3, este binecunoscut elanul cu care Robert Negoiță pune borduri și pavele, trasând trotuare printre copaci. Câteva fotografii, postate pe un grup de Facebook, arată cum au fost montate, pe unele străzi din sector, pavelele preferate de primar:

Cetățenii din sectorul 3 au criticat, online, campania de montare de borduri și pavele a primăriei conduse de Robert Negoiță (Sursa: Facebook/ Cetatean sector 3 – neafiliat politic)

La cine ajung banii din borduri și pavele

Așadar, pentru bucureștenii care se întreabă unde ajung banii din borduri și pavele avem măcar un răspuns parțial. Pentru caietele de sarcini prezentate mai sus, semnate de city managerul Ciobîcă, ambele contracte au fost atribuite către o firmă fără experiență în domeniu – Challenge Concept SRL.

Înființată în august 2022, cu un singur angajat, SRL-ul reușește să câștige, în 2023, – de una singură sau în asociere cu alte firme – trei acorduri-cadru în valoare totală de aproape 14 milioane de euro pentru lucrări de infrastructură în sectorul lui Negoiță.

Singurele contracte cu care figurează nou-înființata Challenge Concept SRL în SEAP sunt cu Primăria Sector 3 

Challenge Concept este deținută de Alina Gabriela Anton, un nume care pare să nu ducă nicăieri. O întâlnim însă pe rețelele de socializare în pozele lui Gabriel Ciobîcă, nimeni altul decât fratele city managerului de la Sectorul 3. Fotografiile atestă o relație de lungă durată, una dintre imagini poartă hashtag-ul „my family”. Un hashtag care descrie perfect și circuitul banilor publici din primăria condusă de Negoiță.

Gabriel Ciobîcă, alături de Alina Anton, sub hashtagul #myfamily (SURSA: Instagram)

Altă firmă, aceeași schemă

Alina Anton deține integral încă o firmă abonată la contracte cu sectorul lui Negoiță. Este vorba despre Greenwise Solutions, care în 2020 demara primele afaceri cu entități aflate în subordinea Primăriei Sectorului 3. Începea cu mai multe contracte pentru furnizarea de coșuri de gunoi stradale și suporți pentru saci menajeri.

Contractele erau semnate direct – fără publicare pe SEAP – cu SD3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL, firmă controlată de consiliul local al sectorului și unde îl regăsim pe Marius Ciobîcă, în aceeași perioadă, printre membrii Consiliul de Administrație.

Însumate, aceste prime contracte se ridicau la peste 400.000 de euro.

  • Potrivit Legii achizițiilor publice, prin conflict de interese se înţelege orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante pot influenţa rezultatul unei licitații sau, în mod direct sau indirect, au un interes financiar, economic sau un alt interes personal.

Dar succesul firmei în a obține bani publici nu s-a oprit aici. Începând cu 2023, Greenwise Solutions a câștigat două licitații în valoare de aproape 2 milioane de euro cu Primăria Sectorului 3 pentru încheierea unor acorduri cadru cu Direcția Generală de Salubritate Sector 3: unul pentru furnizarea de saci menajeri și al doilea pentru recipiente stradale de colectare a deșeurilor.

Firma Greenwise Solutions a câștigat două licitații pentru acorduri cadru în valoare de aproximativ 10 milioane de lei din partea Sectorului 3, conform datelor din SEAP.

Dintr-o serie de facturi emise de Greenwise Solutions SRL reiese că, numai anul trecut, societatea a încasat – doar din contractul privind furnizarea de saci menajeri – peste 4,4 milioane de lei, echivalentul a peste 890.000 de euro, bani publici alocați prin Direcția Generală de Salubritate Sector 3.

Deși are un singur angajat declarat, Greenwise Solutions SRL a raportat, pentru anul 2022, o cifră de afaceri de aproximativ 1,2 milioane de euro și un profit de peste 630.000 de euro. Cu un an înainte, cifra de afaceri a societății a fost de peste 2 milioane de euro, iar profitul de aproape 700.000 de euro.

Pe numele tatălui

Istoria firmei Greenwise Solutions ne duce și mai aproape de familia Ciobîcă. A fost înființată în toamna anului 2019 de doi avocați, unul dintre aceștia fiind Teodor Panait, nimeni altul decât socrul city managerului Marius Daniel Ciobîcă. Alexandra Panait, judecătoare la Curtea de Apel București și fiica avocatului care a înființat firma, s-a căsătorit cu mâna dreaptă a primarului Robert Negoiță în 2020.

În același an, avocatul Panait a ieșit din firma pe care o fondase, iar compania a fost trecută pe numele Alinei Gabriela Anton, partenera de viață a lui Gabriel Ciobîcă, fratele city managerului de la Sectorul 3.

Mai mult, la adresa de domiciliu a avocatului Teodor Panait a fost înființată și cealaltă firmă cu contracte de milioane de euro în sectorul lui Negoiță – Challenge Concept.

În afară de același asociat unic și de o adresă pe care au avut-o la un moment dat în comun, pe firmele Greenwise Solutions și Challenge Concept le mai leagă ceva: cea din urmă a intrat recent în posesia unui spațiu într-o clădire de birouri deținută de prima.

Asta pentru că, blindată cu un capital obținut fulgerător în urma contractelor cu Primăria Sectorului 3, Greenwise Solutions a început să investească în domeniul imobiliar. În ianuarie 2023, a cumpărat o clădire de birouri cu 12 etaje și spațiile comerciale de la parter din ansamblul  „Belvedere Park”, construit în anul 2008 și situat chiar lângă Parcul IOR din Sectorul 3.

Prețul achiziției a fost de 2,5 milioane euro plus TVA, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, consultat de Recorder la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) București. 

Jumătate din blocul Belvedere de lângă parcul I.O.R. a intrat anul trecut în posesia firmei Greenwise Solutions SRL

Fratele lui Ciobîcă este administratorul clădirii

După achiziționarea spațiilor de birouri din blocul Belvedere, cel care a preluat administrarea afacerii imobiliare și intermedierea vizitelor unor potențiali chiriași este Mircea Gabriel Ciobîcă, fratele city managerului și partenerul de viață al Alinei Anton, patroana din acte a firmelor care câștigă contracte de la Sectorul 3.

Dintr-o serie de postări de pe Facebook reiese că Alina Anton și Gabriel Ciobîcă s-au aflat, începând cu anul 2016, în orașul Redditch, din Marea Britanie. Acolo nu par să fi dus o viață ieșită din comun. Munceau, participau la botezuri sau grătare, alături de alți români din comunitate. În orice caz, nimic nu anunța că au planuri antreprenoriale sau că ar deține vreo firmă abonată la bani publici în România.

Apoi, în ianuarie 2023, cuplul Ciobîcă-Anton a început să pună la vânzare mai multe obiecte de mobilier și o mașină, înainte de a reveni în țară, după cum aflăm din mai multe anunțuri pe care cei doi le-au postat pe grupurile românilor din diaspora.

Iar spre finalul anului 2023, pe profilurile de social media ale lui Mircea Gabriel Ciobîcă și ale partenerei sale a început să apară un alt tip de anunțuri: unele de închiriere a spațiilor de birouri din clădirea Belvedere. O parte au trecute la contact chiar numărul personal al lui Gabriel Ciobîcă.

Am sunat și am pretins că reprezentăm o firmă de IT care e interesată de închirierea unui spațiu. La telefon ne-a răspuns Gabriel Ciobîcă și, ulterior, tot acesta s-a prezentat ca administrator al clădirii, în timpul unei vizite pe care am filmat-o cu camera ascunsă.

Gabriel Ciobîcă este extrem de prudent când vine vorba despre fratele city manager, dar vecinii din blocul Belvedere ne-au spus că Marius Ciobîcă a fost văzut de mai multe ori la imobilul achiziționat de firma Greenwise Solutions.

Conform mărturiilor adunate de Recorder, imediat după cumpărarea Office Belvedere, city managerul s-a prezentat în fața responsabililor imobilului drept reprezentant al firmei proprietare, fără să menționeze funcția sa la primărie.

Oamenii l-au recunoscut pe omul lui Negoiță pentru că mulți dintre locatarii de la scările învecinate s-au intersectat profesional cu Primăria Sectorului 3. În plus, Marius Ciobîcă ieșea în evidență: a fost văzut de mai multe ori venind la imobilul în cauză într-o mașină Bentley.

Numărul autoturismului de peste 100.000 de euro conține inițialele city managerului – CMD. În declarația sa de avere nu apare însă nicio mașină. De fapt, nu apare nimic: zero case, terenuri sau alte bunuri de valoare. Atrage atenția doar un împrumut de 1 milion de lei, acordat de Ciobîcă nu se știe cui.

Viața dublă a unui city manager

Mașina pe care nu o regăsim în declarația de avere apare însă în mai multe poze de pe un cont de Instagram, unde Marius Daniel Ciobîcă devine Mr CMD.

Aici, funcționarul sărac din declarația de avere își etalează pasiunea pentru mașini scumpe și vacanțe de lux. Nu uită să-și ascundă fața în fotografii.

Pe acest profil, Ciobîcă postează clipuri din timpul unor excursii în Dubai, Monte Carlo sau Filipine și etichetează, de exemplu, o vizită de lucru în Bangladesh, alături de Robert Negoiță, cu hashtag-uri ca #cityscape și #awesome.

În stânga, postarea din Bangladesh a utilizatorului Mr. CMD. În dreapta, o fotografie oficială de la vizita de lucru în Dhaka, unde Robert Negoiță a fost alături de city managerul Marius Ciobîcă (Sursa foto: Camera de Comerț și Industrie România-Bangladesh)

De Revelion, a postat pe Instagram un clip în care sunt surprinse focurile de artificii din sector. Este filmat chiar de pe terasa blocului Belvedere.

Această postare – ce pare filmată de pe terasa blocului Belvedere – a fost postată pe profilul de Instagram Mr CMD

În 2016, înainte de a intra în politică și în administrația publică, Marius Ciobîcă a înființat firma MR-CMD SRL, care se ocupa cu vânzarea de flori și semințe. La Registrul Comerțului firma MR-CMD SRL are sediul social pe adresa unei case din cartierul Rahova – adresa din buletinul lui Marius Ciobîcă, de la acel moment.

Aici locuiesc părinții fraților Ciobîcă. În curtea acestei case din Rahova au fost fotografiate două mașini de lux, postate în 2017 pe profilul de instagram Mr CMD, cu hashtag-uri ca #richclub și #luxury.

Postarea etichetată cu #richclub, preluată pe instagramul Mr CMD. În spate se vede curtea părinților lui Marius Daniel Ciobîcă 

Controale de la Primăria Sectorului 3

Blocul Belvedere – unde Ciobîcă își afișa Bentley-ul – este compus din trei scări, dintre care două cu locuințe. După preluarea imobilului, reprezentanții Greenwise Solutions au început să pună presiune pe proprietarii apartamentelor pentru a fi de acord ca scara office să iasă din asociația blocului și să se administreze în regim propriu. Vecinii au fost însă reticenți la idee și indignați de modul în care li s-a vorbit.

„Nu mi-a venit să cred când i-am văzut cum se comportă, cum ne vorbesc. După ce au anunțat că sunt noii proprietari, noi trebuia să executăm ce ne cereau”, mărturisește, sub protecția anonimatului, un participant la discuțiile cu proprietarii scării de birouri.

Pentru a le forța mâna, a intervenit direct Primăria Sectorului 3, prin Serviciul Relații cu Asociațiile de Proprietari. În iulie 2023, fără vreun motiv clar, funcționarii serviciului au efectuat un control la asociația de proprietari, care viza strict organizarea administrației.

Pe 6 iulie, Primăria Sectorului 3 transmitea o notă de constatare în urma controlului unde, pe un ton imperativ, cerea organizarea unei adunări generale la care primul punct pe ordinea de zi să fie separarea scării de birouri de cele cu locuințe.

Soția judecătoare vorbește în numele firmei

Pe 29 august 2023 a avut loc adunarea generală a proprietarilor, la care au participat și reprezentanții Greenwise, pentru a discuta ieșirea din asociație, ce presupunea acordul majorității vecinilor din imobil. Atmosfera a fost descrisă, pentru Recorder, de mai mulți locatari care au participat la ședință.

Iar una dintre persoanele care s-a recomandat ca reprezentant al Greenwise a ieșit în evidență.

„La ședința din august, a venit administratorul firmei Greenwise, Iulia Dascălu, un cadastrist, avocați și o doamnă, spunând că e din partea noului proprietar de la scara 1. Doamna a cerut ca firma Greenwise să iasă din asociația de proprietari, că vor să se administreze singuri. Vecinii nu au fost de acord. Noi am întrebat-o pe doamnă în ce calitate vorbește, dacă e jurist, pentru că invoca tot felul de articole din lege. A zis că e ceva de genul. Am aflat ulterior că o cheamă Alexandra Panait, că e judecător și soția administratorului public al Sectorului 3″, ne-a povestit un participant la ședința asociației de locatari, care a dorit să rămână anonim.

Prezența judecătoarei Alexandra Panait (FOTO) la acea ședință a proprietarilor din imobil a fost confirmată și de alți locatari.

„Doamna respectivă nu s-a prezentat cu numele când a fost la adunare, a zis doar că e din partea Greenwise. Blocul nostru e plin însă de oameni care lucrează ca avocați, funcționari publici și au tot întrebat după întâlnire cine e și așa am aflat. Cei mai mulți vecini însă au rămas pasivi după acest episod. Se tem, unii au afaceri în sector, probabil de aia nimeni nu a reclamat. Eu, unul, când am aflat că o judecătoare se ocupă cu așa ceva, pur și simplu am luat foc!”, ne-a mărturisit un alt vecin, care a semnalat către Recorder situația, dar a preferat să-și păstreze anonimatul.

Vecinii susțin că judecătoarea a fost văzută venind de mai multe ori la această adresă. Și că s-ar fi implicat, uneori, ca jurist, în încheierea contractelor de închiriere a spațiilor de birouri din blocul Belvedere.

Această versiune este întărită de un alt detaliu pe care îl regăsim în documentele de înregistrare la Registrul Comerțului ale unei alte firme, fondată de Challenge Concept (societate controlată de familia Ciobîcă, prin Alina Anton). Această societate, denumită Waterworld Concept SRL și înființată în septembrie 2023, are trecut la datele de contact chiar numărul de telefon al judecătoarei Panait. Firma nu are încă depusă situația financiară, dar a declarat ca obiect de activitate la registrul comerțului activități ale bazelor sportive.

Alexandra Panait este judecătoare la Curtea de Apel București (CAB). Statutul magistraților le interzice acestora să desfășoare activități comerciale sau „să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic”. 

L-a achitat pe Zgonea

Numele Alexandrei Panait a apărut în presă în 2022, odată cu știrea privind achitarea într-un proces de corupție a fostului lider PSD Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților. Condamnat în primă instanță la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, Zgonea a scăpat după ce a fost achitat de un complet de doi judecători de la CAB din care făcea parte și Alexandra Panait.

Pe rolul aceleiași instanțe se judecă în prezent un dosar al primarului Robert Negoiță, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru abuz în serviciu. 

Părinții și piscina de pe bloc

Elanul cu care familia Ciobîcă a pus stăpânire pe blocul Belvedere a fost atât de puternic încât inclusiv acoperișul clădirii a suferit modificări. Denumit în acte „terasa office”, acest acoperiș a devenit proprietatea soțior Mircea și Lucia Ancuța Ciobîcă, părinții lui Mircea Gabriel și ai lui Marius Daniel Ciobîcă.

Părinții city manager-ului de la Sectorul 3 au apărut în documentele de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București după ce au preluat terasa de pe blocul Belvedere de la firma Greenwise Solutions

Spațiul de peste 260 de metri pătrați a fost vândut de firma Greenwise Solutions către Lucia Ciobîcă la modestul preț de 69.000 de lei (puțin peste 13.000 de euro), potrivit contractului de vânzare-cumpărare consultat de Recorder.

Mai multe surse, ale căror informații au fost confirmate de imagini filmate cu drona, ne-au explicat că ultimul etaj și terasa office au fost transformate pentru a deveni spații de locuit. În ultimele luni, se lucrează intens pentru amenajarea unui apartament cu vedere panoramică, în timp ce pe terasa blocului a apărut inclusiv o piscină cu vedere la Parcul IOR. În mod normal, niște lucrări de asemenea amploare făcute pe acoperișul unui bloc ar avea nevoie de autorizație de construire, însă, după mai bine de două săptămâni de la prima solicitare, Primăria Sectorului 3 nu ne-a dovedit că ar exista o astfel de autorizație.

Este neclar cine se va folosi de acest spațiu, aflat în proprietatea părinților lui Marius Daniel Ciobîcă.

  • UPDATE 19 MARTIE: Arhitectul-șef al Sectorului 3, Ștefan Dumitrașcu, a confirmat pentru Recorder că piscina a fost amenajată fără autorizație de construire.

Vecinii spun că inclusiv primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a venit, anul trecut, într-un weekend, să viziteze clădirea.

Numele mamei city managerului, Lucia Ancuța Ciobîcă, apare în încrengătura de firme conectate la banii publici din sectorul 3 încă din anul 2021. Atunci a înființat societatea comercială Green Concept SRL.

Firma a intrat într-un con de umbră după ce presa a scris, în urmă cu doi ani, că executase abuziv niște lucrări chiar în fața Tribunalului București, în urma unui aviz primit de la Primăria Sectorului 3. Adică, exact instituția unde fiul ei a deținut și deține mai multe funcții de conducere.

În acte, firma Luciei Ciobîcă, Green Concept SRL, are sediul fix la aceeași adresă la care este înregistrată și firma Challenge Concept SRL – societatea-minune care a obținut milioane de euro, în doar un an, pentru montarea de pavele și borduri. Mai exact, la adresa declarată la Registrul Comerțului de avocatul Teodor Panait, tatăl judecătoarei Alexandra, când acesta a fondat firma Greenwise Solutions. Teodor Panait reprezintă familia Ciobîcă în instanță, ca avocat în procesul legat de divizarea asociației de proprietari din blocul Belvedere.

Recapitulare

Soție, părinți, frate, „cumnată”, firme, adrese comune… Ca să nu ne rătăcim în acest labirint, am așezat totul într-o schemă mai ușor de cuprins:

  • Milioane de euro de la Primăria Sectorului 3 pleacă – în urma întocmirii unor caiete de sarcini semnate de city manager – către firmele „cumnatei’’ Alina Anton.
  • Una dintre aceste firme cumpără o parte dintr-un bloc din Sectorul 3, iar o parte din locatarii din imobil spun că city-managerul Marius Daniel Ciobîcă se prezintă drept noul proprietar.
  • Mircea Gabriel Ciobîcă, fratele lui Marius Daniel Ciobîcă, este administratorul imobilului, partenera acestuia este patroana din acte.
  • Părinții fraților Ciobîcă devin proprietari în blocul familiei. Iar socrul city managerului, Teodor Panait, este cel care a înființat firma care a cumpărat imobilul.

Au ajuns să-și nege numele

După ce am stabilit toate legăturile dintre ei, i-am căutat să le cerem reacții.

Gabriel Ciobîcă. Ne-am reîntâlnit cu fratele city managerului la imobilul pe care îl administrează. Confruntat de data aceasta din postura de reporteri cu privire la relația sa de rudenie cu city managerul Sectorului 3, Mircea Gabriel Ciobîcă a negat, pur și simplu, că este Mircea Gabriel Ciobîcă.

Alina Anton. Cu patroana din acte am încercat să discutăm pe un număr din Marea Britanie, obținut de la o sursă care o sunase anterior, în mai multe rânduri, în legătură cu administrarea firmelor în care este implicată. „Bună ziua, doamna Anton?”. „Cu cine vorbesc?”, este primul răspuns. După ce a aflat cu cine vorbește, a spus că este greșeală. Alina Anton nu a răspuns nici la întrebările trimise de Recorder pe adresa de mail a firmei Greenwise Solutions, una dintre societățile comerciale deținute de ea în acte.

Alexandra Panait. Contactată telefonic, soția lui Marius Daniel Ciobîcă a spus că este o coincidență de nume. Pe parcursul discuției, judecătoarea a adăugat, însă, că „în acest moment, nu doresc să ofer alte detalii”. O reacție suprinzătoare pentru o persoană care ne spunea că dumneai nu este acea Alexandra Panait pe care o căutam.

Menționăm că numărul pe care am apelat-o, și care apare la datele de contact ale unei alte firme deținută în acte de Alina Anton – Waterworld Concept SRL – ne-a fost indicat de surse apropiate de Curtea de Apel București (CAB) ca fiind al judecătoarei Alexandra Panait. Aceleași surse ne-au transmis că acest număr apare în grupul de WhatsApp al secției I Penale din CAB ca fiind folosit de judecătoarea Alexandra Panait.

O firmă nou-înființată, conectată la familia Ciobîcă, are trecut la datele de contact un număr de telefon folosit de Alexandra Panait pe grupul de WhatsApp al judecătorilor de la Curtea de Apel București

Iulia Dascălu – este administratorul tuturor firmelor implicate în această investigație. Aceasta a refuzat să răspundă la întrebarea dacă la întâlnirea cu locatarii din blocul Belvedere a participat, alături de ea, și judecătoarea Alexandra Panait, în calitate de reprezentant al firmei Greenwise. Dascălu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat la telefon informațiile obținute de Recorder. A cerut în schimb întrebări pe mail, la care nu a răspuns, însă, până la momentul publicării.

Teodor Panait. Socrul city managerului a invocat secretul relației client-avocat și ne-a închis telefonul.

Lucia Ancuța Ciobîcă. Mama lui Marius Daniel Ciobîcă a refuzat să vorbească: „Sunt cu copiii la masă…”

Negoiță despre prezența la blocul Belvedere „Nu e treaba nimănui ce fac în timpul liber”

Marius Daniel Ciobîcă. Nu a răspuns la telefon și nici la întrebările adresate pe WhatsApp. Și pare că a dispărut și din primărie.

Robert Negoiță. Primarul Sectorului 3 a recunoscut că știe situația blocului Belvedere, dar susține că nu are nicio legătură cu apartamentul cu piscină. Despre contractele firmelor familiei Ciobîcă cu primăria spune că nu e treaba lui să verifice unde se duc banii publici. „Nu sunt vreun Dumnezeu, care să știu tot”, a concluzionat Negoiță.

Recorder a transmis întrebări și către Primăria Sectorului 3. Până la momentul publicării articolului, nu am primit niciun răspuns.

Între timp, se șterg urmele

La scurt timp după ce reporterii Recorder i-au contactat pe membrii familiei Ciobîcă pentru a le oferi posibilitatea să-și spună punctul de vedere, urmele lăsate de aceștia pe internet au început să dispară.

Unii și-au anonimizat profilurile din social media, alții au șters fotografiile și postările care pot prezenta eventuale dovezi ale relațiilor dintre ei. Iar anunțurile prin care scoteau în nume personal spații de închiriat din blocul Belvedere au fost anonimizate sau au fost lăsate în seama agențiilor imobiliare.

Mai jos găsiți un rezumat video al acestui articol:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here