Creșterea PIB a fost revizuită în sus, la 3,2%. Revizuirea are sens, deoarece condițiile bugetare și monetare impun acest lucru. Pe de o parte guvernul continuă să cheltuiască bani fără acoperire, pe de altă parte BNR nu a luptat cu multă sârguință contra inflației. Ambele politici au dus la menținerea unor condiții financiare permisive, adică au susținut cheltuielile. Problema este cu ce fel de PIB ne alegem de pe urma acestor cheltuieli, cu unul sănătos sau cu unul nesustenabil?
Anul trecut am avut o creștere economică mai mare, de 5,8%(!), care însă a fost o creștere pauperizantă, o “creștere negativă” pentru majoritatea cetățenilor, care și-au văzut salariile și pensiile reale micșorate. Zilele acestea am tot văzut cum instituțiile statului (ministere, consilii județene) s-au grăbit să cumpere cele mai scumpe telefoane, cele mai scumpe monitoare de gaming, limuzine electrice – ceea ce crește PIB, însă cu siguranță înseamnă risipă.
Nu avem nevoie de o asemenea creștere PIB, care înseamnă PAGUBA INTERNĂ BRUTĂ Priviți graficul, este un instrument standard de analiză macroeconomică. România a avut mereu deficit bugetar și în mulți ani a avut, de asemenea, deficit privat, adică sectorul privat a cheltuit pe datorie. Dacă ne uităm în urmă, vedem că în anii 2000 dezechilibrele erau mai mari și, ne amintim, creșterea economică era la rândul ei, mai mare. Fiindcă era o creștere falsă în bună măsură.
De asta am fost apoi afectați de criză. A trebuit să lichidăm ce construisem pe datorie, cu bani artificial de ieftini. În prezent, România este inundată din nou de bani. Puzderie de bani europeni și numeroase investiții străine, unele care s-au refugiat aici din pricina războiului. Acești bani întrețin creșterea PIB. Atât sectorul public cât și cel privat, în ansamblul lor, trăiesc pe deficit. Creșterea asta economică, după ce că este slabă, nici nu este prea sănătoasă. România a avut și o perioadă bună, după ce s-au curățat excesele boom-ului din 2004-2008.
Lăsați la o parte anii 2009-2010 când înghețarea creditării și creșterea impozitelor au impus firmelor să strângă cureaua semnificativ și, deci, să aibă un sold pozitiv, adică să economisească. Priviți anii următori, 2013-2016, când deficitele au fost mici, prețurile scădeau (chiar, vă mai amintiți cei doi ani cu ușoară deflație? România înregistra atunci o creștere economică de 3%-4%, nu trebuie să ai doctorat în economie ca să înțelegi că acea creștere economică era mai sănătoasă decât cea de astăzi.
Atunci îndeplineam condițiile să aderăm la euro, dar geniile au spus să mai așteptăm, că nu suntem pregătiți. Epic fail. Unii nu au înțeles că lucrurile merg bine în România doar în mod excepțional, altminteri în general merg prost și că, atunci când prinzi momentul potrivit, trebuie să șutezi la poartă, nu să dai pasă înapoi. Când scriu aceste rânduri profesorii pregătesc greva generală. Cred că este un indiciu mai bun al stării generale decât creșterea PIB.
