O întrebare simplă, pentru ANAF… Care este valoarea impozitelor plătite, aferente sumelor nete investite de manelistul Vali Vijelie, pentru achiziţionarea celor 30 de apartamente pe care le deţine în Bucureşti? A fost verificată temeinic provenienţa banilor?

0
4698

Miercuri, 3 februarie 2021, Libertatea a publicat sub semnătură jurnalistului Eduard Apostol articolul de mai jos, pe care îl redăm integral. De aici şi întrebarea firească din titlu… Sunt frumoase şi mobilizatoare mesajele despre muncă, emise de manelist, dar până la urmă, câţi oameni cu multă şcoală îşi pot permite să aibe o asemenea avere imobiliară?

Urmează articolul…

Sfaturile lui Vali Vijelie către copiii săi: „Nu aș tolera să nu învețe, să nu meargă la muncă”. Ce meserie a ales băiatul din Marea Britanie

Manelistul în vârstă de 50 de ani a explicat ce mesaj a transmis dintotdeauna copiilor săi și ce pilde le-a oferit, chiar și atunci când au greșit. Fiul cel mare, Florin, a ajuns macaragiu în Marea Britanie, după ce în România a făcut și pușcărie.

Vali Vijelie, 50 de ani, este unul dintre cei mai apreciați interpreți de manele din România. Are patru copii, doi cu actuala soție, Carmen, cu care este căsătorit din 2003, și alți doi dintr-o relație anterioară. Trei băieți, Nuțu, Rafael și Florin, plus o fată, Cati, feblețea lui.

Vali Vijelie si Denise Rifai

În emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, artististul a ținut să detalieze câteva principii de viață pe care a încercat să le insufle moștenitorilor săi.

„Indiferent ce meserie ar avea, vreau să muncească”

„Le spun în spirit de glumă: «Învățați, că uite dacă n-am învățat, ce-am ajuns». Așa glumesc cu ei. Eu le spun mereu că pot să vin să ajut, să completez. Eu dacă nu muncesc, azi pot fi cine sunt, iar mâine nu. Scara ori o urci, ori o cobori. Trebuie să ai și meseria ta. Ei trebuie să învețe, când ajung la un om în casă să nu zică oamenii: «Ești copilul lui Vali Vijelie, dar tu cu ce te ocupi?!». Nu aș tolera să nu învețe, să nu meargă la muncă. Indiferent ce meserie ar avea, vreau să muncească. Indiferent cât ar câștiga, doi lei, zece lei, după, vin eu și te ajut!”, a povestit Vali Vijelie, în emisiunea de marți 2 februarie.

Vali Vijelie l-a vrut instalator, Florin s-a făcut macaragiu

Florin, fiul său cel mare, a făcut și pușcărie, acum este alături de soția sa în Marea Britanie, unde este macaragiu. Tatăl său l-ar fi dorit instalator. „Regret că nu m-a ascultat. «Stai să înveți, hai să înveți meseria asta!». Eu nu pot să stau cu copiii pe care-i am. Ne vedem la masă, discutăm, dar de educație se ocupă soția. Eu le întrețin confortul. A mai greșit și Florin, dar l-am înțeles, o greșeală față de fratele lui, (față) de Rafael. «Trec cu vederea, dar mergi la muncă și vezi-ți de treabă!». Nu muncește în România, e în Anglia, cu soția lui. M-a întrebat dacă mai sunt supărat pe el, mi-a zis că e bine acolo, și-a luat un atestat să fie macaragiu. Eu i-am spus să învețe meseria de instalator. «Tati, sunt bine», așa mi-a transmis”, a relatat artistul.

„Mi s-a întâmplat de multe ori să aud: «Nu, nu, că el e țigan…»”

Nu neapărat că s-a simțit umilit în copilărie, când era sărac, dar un detaliu l-a deranjat: „Mi s-a întâmplat de multe ori să aud: «Nu, nu, că el e țigan…». M-a supărat, dar fiecare gândește în felul lui. Eu iubesc toți copiii la fel, dar slăbiciunea mea e Cati”. Vali Vijelie Nu are regrete. Cu toate că, recunoaște, ar fi putut fi și mai avut, în afara celor 30 de apartamente pe care le deține în Capitală.  „Dacă-l ascultam pe tata, imediat după Revoluție, poate că aveam mai mult, dar nu puteam să gestioneze situația. Nu doar referitor la bani. Eu am văzut mulți alergând după bani. Știi ce le-aș face eu? Le-aș da cea mai frumoasă insulă, cea mai mare casă, cea mai frumoasă mașină, tot, dar i-aș lăsa singuri! Ce bucurie e aia? Vali Vijelie: „Tata zicea într-una să cumpăr case, case, case. Cu puținul faci mult. Picătură cu picătură. Când e cana plină, dă pe afară. E bine așa, n-am regrete. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a dat”, a concluzionat Vali Vijelie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here