Noile reglementări post-Brexit privind imigrația, vizează, în primul rând, persoanele fără adăpost cărora le poate fi refuzată şederea pe teritoriul Marii Britanii

0
690

Criticii guvernului britanic afirmă că acesta se folosește de noul sistem de imigrație post-Brexit pentru a deporta persoanele fără adăpost.

Cetățenii Uniunii Europene care locuiesc pe teritoriul Marii Britanii au termen până la 30 iunie, 2021 să depună cererea pentru obţinerea vizei de şedere. Cu toate acestea, este puțin probabil că acest lucru să fie favorabil grupurilor vulnerabile, aşa cum sunt: persoanele fără adăpost, copiii abandonaţi, victimele traficului de persoane și alte categorii care nu deţin toate documentele necesare aplicării.

Noile reguli privind imigrația în Marea Britanie, aflate în vigoare de la 1 decembrie 2020, prevăd refuzul sau anularea permisiunii de şedere în Regatul Unit pentru persoanele fără adăpost. Ministerul de interne nu a publicat deocamdată normele de aplicare a acestor reguli.

Cetățenii Uniunii Europene cărora li s-a acordat dreptul de şedere, conform schemei de decontare a guvernului britanic, sunt scutiți de noile reglementări dar cei care nu aplică până la sfârșitul lunii iunie, vor fi excluşi. Juriştii spun că guvernul folosește noul său sistem de imigrație, post-Brexit, pentru a deporta persoanele fără adăpost.

Informaţiile colectate de serviciile de asistență socială, aflate în baza de date a Rețelei de Culegere a Informaţiilor Legate de Persoanele fără Adăpost (Combined Homelessness and Information Network – CHAIN), arată că în prima jumătate a anului 2020, un sfert dintre persoanele fără adăpost din Londra erau cetățeni ai Spațiului Economic European, majoritatea provenind din Polonia și România.

Barbara Drozdowicz, CEO al Centrului pentru Resurse din Europa de Est (East European Resource Centre – EERC), a declarat că barierele aflate în calea obţinerii vizei de şedere pe teritoriul Regatului Unit, pentru persoanele fără adăpost din Europa de Est, sunt cu adevărat foarte mari. Lipsa istoricului activităţii profesionale și a ID-ului necesar pentru a putea aplica precum și mijloace financiare limitate pentru accesul la serviciile de asistență, reprezintă tot atâtea probleme majore. Barbara Drozdowicz a adăugat că unii dintre clienții pe care îi are nu își pot permite nici măcar biletul de autobuz necesar pentru a ajunge la sediu centrului, pentru consiliere.

În luna noiembrie a anului trecut, primarul Londrei, consiliile municipale și serviciul pentru persoane fără adăpost au criticat noile reglementări şi au solicitat modificarea acestora printr-o serie de scrisori deschise adresate Ministerul de Interne.

„Noi credem că aceste reglementări ale imigraţiei, post-Brexit, sunt ilegale şi de-a dreptul revoltătoare, din punct de vedere moral”, a declarat Benjamin Morgan, managerul unui proiect care apără drepturile imigranților fără adăpost din Uniunea Europeană, derulat de Centrul pentru Reglementări de Interes Public (Public Interest Law Centre – PILC). „Noile măsuri sunt, de asemenea, susceptibile de a fi total contraproductive în privinţa intenției declarate a guvernului de a reduce numărul persoanelor fără adăpost”.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne a declarat că: „Pentru o mică parte a imigranților fără adăpost, care continuă să refuze sprijinul guvernului sau al autorităților locale şi care un comportament antisocial, noile reforme privind imigrația, vor duce la pierderea dreptului de şedere în Marea Britanie. Aceasta va fi o măsură de ultimă instanță iar persoanelor respective li se va cere să plece voluntar, cu sprijinul guvernului. În cazul în care aceștia vor refuza, putem trece la pasul următor, adică la deportare.”

Marea Britanie a extins de la 1 ianuarie 2021, schema de repatriere voluntară, care oferă imigranților sprijin financiar pentru a se întoarce în ţările de origine. Această decizie a fost luată pentru a include şi cetățenii din Spaţiul Economic European.

Pe de altă parte, juriştii consideră că guvernul britanic este extrem de dur, în această privinţă. Potrivit datelor CHAIN, 40% dintre persoanele fără adăpost au avut nevoie de sprijin de specialitate pentru probleme de natură psihică. Stilul de viață haotic, abuzul de substanțe psihotrope, problemele psihice și incapacitatea de adaptare au perturbat procesele de consiliere şi integrare.

„Oamenii fără adăpost care au probleme psihice s-ar putea să nu fie cei mai buni susținători ai propriilor interese”, a mai spus Barbara Drozdowicz, dând exemplul unui client traumatizat pe care a trebuit să îl convingă că interacţiunea cu specialiştii centrului nu îi vor atrage repercusiuni din partea Ministerului de interne. A fost nevoie de patru tentative separate din partea EERC.

Aceste temeri nu sunt deloc neîntemeiate. Între anii 2010 și 2016, Ministerul de interne al Marii Britanii a introdus o reglementare care a culminat cu declararea lipsei de adăpost că fiind „un abuz” sau „o utilizare abuzivă” a drepturilor care decurg din libertatea de circulație în cadrul Uniunii Europene. În baza acestei reglementări au fost deportaţi aproximativ 2.000 de cetățeni ai Spaţiului Economic European. PILC a contestat cu succes aceste reglementări care, în anul 2017, au fost declarate ilegale de Înalta Curte a Marii Britanii.

„Ne-am temut de la început că guvernul va profita de Brexit pentru a readuce unele dintre aceste reglementări și iată că deja au făcut acest lucru”, a spus Benjamin Morgan, managerul de proiect din partea PILC.

Acesta a adăugat că: „Acum, există un deficit imens de încredere în rândul persoanelor fără adăpost, în relația cu serviciile publice.” Organizațiile de caritate St. Mungo’s și Thames Reach au oferit oficiilor pentru imigrație datele personale ale celor fără adăpost şi locațiile unde aceştia pot fi găsiţi.

Pe lângă toate acestea, oficiile pentru persoane fără adăpost sunt suprasolicitate din cauza pandemiei şi se confruntă, mai nou, cu întreruperea finanțării guvernamentale. Pentru a ajuta persoanele vulnerabile în încheierea formalităţilor de solicitare a dreptului de a rămâne în Marea Britanie, Anna Yassin, manager de proiect al organizației de caritate Glassdoor, a declarat că: „Cea de-a doua rundă de finanțare a subvențiilor pentru organizaţii, oferită de Ministerului de Interne al Marii Britanii, se va încheia în lună martie, cu două luni înainte de termenul limită de depunere a cererilor pentru schema de decontare.” Ministerul de interne nu a oferit nicio informaţie legată de o eventuală finanțare suplimentară.

„Accesul la fonduri publice, ca urmare a acordării statutului de persoană stabilită pe teritoriul Marii Britanii, a oferit, pentru persoanele fără adăpost cu care lucrăm, o cale de ieșire din această situaţie”, a mai spus Anna Yassin. Aceasta a adăugat că:” Deşi grupurile de solicitanți de azil și refugiații sunt protejați în faţa schimbării reglementărilor adoptate în luna decembrie de Ministerul de Interne, acest lucru stabilește un precedent și ne determină să repetăm încercările anterioare de îndepărtare a barierelor.”

“Suntem îngrijorați de faptul că aceste atacuri multiple ale guvernului vor perpetua o cultură a fricii împotriva serviciilor sociale care sunt acolo tocmai pentru a oferi protecție, acestor oameni”, a încheiat Anna Yassin.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here