Ministerul de Finanţe a atribuit un contract de peste 16 milioane de lei, companiei unuia dintre urmaşii fugarului Sebastian Ghiţă

0
2819

Se ştie că domeniul IT este unul foarte bănos… Nevoia de digitalizare şi contractele grase oferite de diverse instituţii ale statului îi atrag ca un magnet pe băieţii cu tastaturi, mai ales dacă au apucat să se dedulcească, direct sau indirect, la ele.

În urmă cu câţiva ani, refugiatul Sebastian Ghiţă era unul dintre făcătorii de jocuri pe această piaţă, la care, probabil, încă priveşte cu jind, peste gard, din Serbia, vecină şi prietenă.

De curând, Ministerul Finanțelor a atribuit un contract de peste 16 milioane de lei unei companii controlate de unul dintre angajaţii săi, Andrei Cruceru, fost director în cadrul integratorului IT, Asesoft, din oraşul aurului negru, Ploieşti.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor a pus pe masă, firmei Metaminds, suma licitată de 16.439.848 lei, fără TVA pentru contractul care prevede realizarea „Soluției hardware-software pentru efectuarea și restaurarea salvărilor de siguranță”.

Fostul director Asesoft, Andrei Cruceru controlează și societatea Nova Tech Integrated Solutions SRL care, alături de omniprezentul în contractele cu statul, Siveco, a câștigat o altă licitaţie la Serviciul Român de Informații.

Pentru că tabloul să fie complet, mai trebuie spus că Metaminds are şi un subcontractor, în acest proiect de la Ministerul Finanţelor, compania Bestware Consulting (acționari: Mihăilă Remus Alexandru Rene -80% și Vlădescu Adriana -20%) care va încasa 67% din valoarea contractului. După proporţii, se pare că cei de la Bestware Consulting îşi vor asuma munca în acest contract iar Metaminds ce vă mai fi nevoie, pe lângă.

Ar mai fi de reţinut faptul că la acesta licitaţie s-a prezentat o singură ofertă, cea a companiei Metaminds SRL. Voit sau nu, în Caietul de sarcini al licitaţie s-a strecurat o greşeală, în sensul că se cerea ca noua soluţie să fie o versiune a unui soft inexistent. Cei de la Metaminds, s-au înscris şi au solicitat clarificări în urma cărora au aflat despre greşeala cuprinsă în caietul de sarcini, rămânând astfel singurul ofertant. Alte companii interesate au fost descurajate sau induse în eroare de greşeala mică dar bulversantă, strecurată în caietul de sarcini… La capitulul referitor la medii virtualizate aflate în exploatare s-a menționat că se dorește o soluție care să ofere protecție pentru Red Hat enterprise Virtualization, versiunea 7.1. Însă, conform site-ului producătorului, ultima versiune disponibilă este 4.3. Reprezentanții Metamind au cerut clarificări și li s-a răspuns că versiunea pe care ministerul o dorește este, de fapt, 4.3. Astfel au rămas singuri în cursă şi şi-au adjudecat frumosul contract în valoare de 16.439.848 lei, fără TVA. Bravo minister, bravo băieţi! Sper să găsiţi „soluţia” optimă ca să iasă treaba bine…

Dar Andrei Cruceru nu este singurul băiat deştept din IT… Firma lui Carlo Burci, fostul consilier personal al doamnei deputat PSD, Carmen Mihălcescu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, semnatara unei scrisori anti-Dragnea, a participat la o licitaţie pentru întreținerea bazei de date din programul de plăți a subvențiilor destinate fermierilor, în asociere cu compania Telecom România Communications Best Internet Security și Soft Business Union. Nimeni nu este străin în această asociere, Best Internet Security având legături cu Cristian Cucu, fost secretar de stat în Guvernul Ciolos iar compania Soft Bussines Union este cunoscută ca un vechi abonat la contracte cu zeci de instituţii ale statului, cel mai cunoscut fiind proiectul cardului profesional dezvoltat pentru ANOFM prin care, se spune, că au fost sifonate câteva zeci de milioane, bani europeni.

În acest moment Sebastian Ghiță, mentorul lui Andrei Cruceru, are trei dosare, în lucru, la DNA: „Taxă pentru obţinerea de contracte IT”,” Hidro Prahova” și” Ponta-Blair”. În toate aceste dosare este vorba despre tunuri de milioane de euro, motiv pentru care fostul deputat, refugiat în Serbia, a primit calitatea de inculpat. Sebastian Ghiţă, a fugit din ţară, în decembrie 2016, când era cercetat sub control judiciar, reuşind, între timp, să obţină azil politic în Serbia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here