Întârzierea emiterii autorizaţiilor de construire, diminuează ofertele de livrări de locuinţe noi din piaţă, în primul trimestru al acestui an

1
1418
locuinte-bucuresti

Brokerii imobiliari preconizează o scumpire de până în 10% a apartamentelor din marile oraşe pe parcursul acestui an. O parte din această majorare de preţ este pusă pe seama ofertei în scădere, care, cel puţin în Bucureşti, este determinată şi de întârzierile în emiterea autorizaţiilor de construire. Guvernul doreşte să schimbe acest lucru printr-o nouă lege.

Primăria Municipiului Bucureşti nu va mai emite certificate de urbanism şi autorizaţii de construire pentru investiţiile aflate în situri arheologice şi în zonele de protecţie a monumentelor istorice, pentru care nu există delimitare oficială, adică 85% din suprafaţa Capitalei. Această sarcină va reveni primăriilor de Sector până la realizarea unei hărţi care să delimiteze cu precizie aceste zone, potrivit unei ordonanţe de urgenţă pregătită de Guvern, prin Ministerul Dezvoltării.

În prezent, primăria generală este cea care emite certificate de urbanism şi autorizaţii pentru construcţiile aflate pe o rază de 100 de metri de jur-împrejurul monumentelor istorice din Bucureşti. Această situaţie a condus la apariţia de blocaje şi a generat o serie de procese juridice.

Numai la nivelul primăriei Sectorului 6 există un număr de circa 100 de lucrări respinse pentru că se află în zona de protecţie a unui monument, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. În cazul Sectoarelor 1, 2 şi 3 o serie de lucrări au fost blocate, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile în care certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire trebuie emise. Această situaţie a generat o serie de procese, amenzi şi cheltuieli bugetare suplimentare pentru unele dintre autorităţile administraţiilor publice locale ale municipiului Bucureşti, se menţionează în documentul citat.

 „Anul trecut au fost mai puţine livrări de locuinţe noi decât ne aşteptam în Bucureşti. A fost o dezamăgire şi asta a pus o presiune suplimentară pe preţ. Ne îngrijorează faptul că ofertele care intră în piaţă sunt tot mai puţine. Ne aşteptam să se finalizeze un număr de 12.000 de locuinţe, dar din păcate s-a depăşit cu greu nivelul de 10.000 de unităţi. Sunt motive ce ţin de întârzierea emiterii autorizaţiilor de construire“, a declarat Dorel Niţă, şeful departamentului de analiză imobiliară a portalului de anunţuri imobiliare.ro.

Potrivit acestuia, în Bucureşti, toate ofertele din piaţă din primul trimestru al acestui an au fost cu 35% mai puţine decât în perioada similară a anului trecut. Situaţia este similară şi în alte oraşe mari din ţară precum Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa sau Braşov.

În paralel cu reducerea ofertei din Capitală, analizele imobiliare.ro indică o creştere cu 13% a potenţialilor cumpărători faţă de trimestrul întâi al anului anterior, până la un număr de 98.900 de persoane.

Acest dezechilibru între cerere şi ofertă determină brokeri imobiliari precum Coldwell Banker şi RE/MAX să aprecieze că, până la finalul anului, preţul locuinţelor din zonele urbane ale României se va majora cu 7-10%, comparativ cu tarifele din 2016.

Datele imobiliare.ro, care se bazează pe preţurile medii cerute de proprietari, arată că în Cluj-Napoca şi Bucureşti s-a depăşit pragul de 1.200 de euro/mp util în primul trimestru al acestui an. În Timişoara preţurile au trecut de 1.000 de euro/mp, nivel pe care l-a depăşit şi Constanţa în această lună.

Dezvoltatorii imobiliari activi pe piaţa bucureşteană au în construcţie în acest moment circa 12.000 de locuinţe noi, care ar urma să fie livrate pe piaţă în acest an, construcţia a încă 2.000 de apartamente urmând să înceapă în perioada imediat următoare, cu termen de livrare 2018, potrivit unui raport de piaţă realizat de Coldwell Banker.

1 COMENTARIU

  1. ce nu intege este de ce oare desi sunt asa de multi potentiali cumparatori vis a vis oferta, toti se duc unde este scump, adica in partea de nord al bucurestiului.. si foarte putin relativ se uita la partea de sud unde se pot cumpara case mult mai bune la pret mult mai mic?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here