Salariile vor creşte în medie cu 56% în urma Legii salarizării unitare

0
1390
crestere-salarii

Legea salarizării unitare va aduce o creştere medie a salariilor cu 56%, dar vor fi şi bugetari care vor avea salarii mai mici, respectiv 3% dintre angajaţii cu salariile mari, de 14.000 de lei, a declarat Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, la postul public de televiziune.

„Prin această Lege a salarizării unitare salariile cresc în medie cu 56%. Este foarte adevărat că în baza piramidei, adică aproximativ 60% dintre bugetari vor avea creşteri de 100% sau chiar peste 100%. Dacă ne gândim la Apărare, acolo creşterile sunt şi de peste 200%. Deci 60% vor avea salarii crescute cu cel puţin 100%. Apoi urmează o altă categorie cu salarii deja mari în plată şi la ei vor fi creşteri de aproximativ 50%, dar sunt şi 3% dintre bugetari cărora le va scădea salariul”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul a precizat că există intenţia ca săptămâna viitoare să fie făcute publice salariile astfel încât fiecare bugetar să ştie de unde porneşte şi unde va trebui să ajungă în 2022.

„La ANAF, pentru că înţeleg că acolo este o problemă, de altfel ministrul Finanţelor Publice se va întâlni cu sindicatele din Finanţe ca să discute şi despre Legea salarizării şi despre sporuri, la funcţiile de conducere era o problemă, în sensul că salariile sunt foarte mari, 14.400 de lei fără sporuri”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Aceasta a explicat că angajaţii din alte ministere, care sunt pe acelaşi palier, cu aceeaşi pregătire profesională, unii aveau salarii de maximum 7.000 de lei.

„Ca să ajungi până la 14.000, noi am făcut nişte creşteri, ne-am dus până la 12.000 lei, dar nu puteam nici măcar în 2022 să îi prindem pe cei cu 14.000 de lei în această schemă, pentru că altfel ieşeam din anvelopa bugetară de 32 miliarde de lei pe care o aveam la dispoziţie până în anul 2020 şi 43 miliarde cât este calculat până în anul 2022. Şi atunci ne-am gândit, peste o anumită limită este clar că nu se poate trece, şi atunci scăderile la ei sunt în jur de 1.000 de lei”, a spus ministrul Muncii.

Ea a dat ca exemplul salariul unor angajaţi din ANAF: secretar general – 14.244 lei, în prezent, director general – 14.129 lei, director general adjunct – 14.009 lei, inspector şef, trezorier şef, şef administraţie financiară 14.009 lei.

Ministrul Muncii a mai precizat că sindicatele au cerut un amendament conform căruia niciun salariu în plată să nu fie scăzut, însă a fost respins.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here