Giani Kacic, noul director financiar al TEILOR la nivel global

0
621
Giani Kacic - CFO TEILOR

TEILOR, lanțul de magazine de bijuterii de lux cu prezență în regiunea Europei Centrale și de Est, anunță numirea lui Giani Kacic în funcția de director financiar (CFO) al companiei. Cu o experiență profesională de peste 23 de ani în domeniul financiar în diverse industrii, precum farmaceutice, petrol și gaze și real estate, Giani Kacic va fi responsabil de activitatea financiară a companiei la nivel global.

Odată cu atragerea recentă de capital prin Bursa de Valori București, extinderea rețelei TEILOR în afara României a intrat într-un ritm accelerat de dezvoltare. În cadrul TEILOR am pus întotdeauna accentul pe atragerea de talente din diverse domenii, deoarece de-a lungul anilor, s-a dovedit a fi un aspect crucial pentru a ne atinge obiectivele ambițioase. Astăzi, echipa TEILOR înseamnă peste 500 de angajați, 12 naționalități care lucrează împreună pentru a oferi clienților experiența unică TEILOR. Prin urmare, suntem bucuroși să continuăm să ne mărim echipa și să-i urăm bun-venit lui Giani Kacic. Sunt încrezător că experiența sa vastă va contribui la consolidarea activității în România și transformarea TEILOR într-un brand internațional,” a declarat Willy Dicu, CEO al TEILOR.

Înainte de a se alătura TEILOR, în perioada 2018-2021, Giani a deținut funcția de director financiar al Impact Developer & Constructor, companie listată pe Piața Principală la Bursei de Valori București unde a fost implicat și obținut cu succes finanțări de aproape 100 milioane de euro prin facilități de credit și obligațiuni corporative pe BVB și a realizat strategia și planul de dezvoltare pe zece ani a companiei. Anterior, timp de 15 ani, acesta a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul Rompetrol, parte a KMG International Group,  inclusiv cea de director financiar. Giani Kacic și-a început cariera profesională în cadrul companiei farmaceutice, Farmexim.

Modelul de afaceri unic al TEILOR, axat pe client, a transformat compania în liderul pieței românești de bijuterii și sunt încântat să mă alătur echipei și să îmi aduc contribuția la procesul de extindere globală a mărcii. TEILOR este un grup extrem de bine capitalizat, care a reușit să crească organic de-a lungul anilor. Odată cu recenta atragere de capital prin emiterea de obligațiuni corporative de la investitorii BVB, TEILOR a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare care va necesita multă agilitate din partea întregii echipe de management. Prin urmare, sunt entuziasmat și abia aștept să lucrez alături de Willy și de întreaga echipă TEILOR, pentru a duce la îndeplinire promisiunile pe care le-am făcut atât investitorilor, cât și partenerilor noștri,” a declarat Giani Kacic, noul director financiar al TEILOR.

În calitate de director financiar al TEILOR la nivel global, Giani Kacic va fi responsabil de coordonarea operațiunilor financiare și contabile și va furniza direcții strategice pentru a sprijini consolidarea activităților companiei în România și dezvoltarea afacerii la nivel internațional. În acest proces, el va colabora direct cu Consiliul de Administrație și echipa executivă a TEILOR.

TEILOR deține cel mai mare lanț de bijuterii de lux din România având 56 de magazine fizice, dintre care șase sunt TEILOR Exclusive, oferind clienților o serie limitată și atent selectată de bijuterii lucrate manual și incrustate cu diamante și pietre prețioase. De asemenea, TEILOR operează cinci platforme online – teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg.

La finalul anului 2021, TEILOR Holding, un grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux, TEILOR, Teilor Invest Exchange și compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN a închis cu succes prima emisiune de obligațiuni corporative și atragerea a 45 de milioane de lei de la investitorii BVB. Obligațiunile au fost emise în lei și euro și sunt listate la Bursa de Valori București din data de 21 decembrie 2021 sub simbolul TEI26, respectiv TEI26E. Aproximativ 45% din capitalul atras este direcționat către TEILOR și va fi utilizat pentru extinderea rețelei de magazine de bijuterii în România și Europa, precum și pentru investiții în platforma de eCommerce.

***

Despre TEILOR

TEILOR este un lanț internațional de magazine de bijuterii de lux cu o tradiție de 24 de ani. Prezent în România, Polonia, Ungaria și Bulgaria, TEILOR deține 56 de magazine fizice și o prezență online puternică prin intermediul platformelor sale de comerț electronic teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg. Colecțiile TEILOR includ bijuterii din aur, precum și bijuterii unice incrustate cu diamante și pietre prețioase adaptate dorințelor clienților.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here