Negustori și prinți

1
2735

Două picturi vii și televizate a două întâlniri, una la Moscova, alta la Washington. Două școli de maeștrii (muzicienii erau de închiriat) ai colosalei redefiniri istorice care se întâmplă sub ochii noștri. Parisul vizitând Moscova, Berlinul luând poziție de drepți în fața Washingtonului. O negociere dintre negustori ambulanți, așteptând trenul de după amiază, obosiți să ceară războiul care să le dea porțiuni dintr-un continent în paralel cu masa dintre doi prinți europeni care deja au părțile lor de continent, moștenite de la părinți și bunici. Două perechi de bărbați aflați în jurul unei singure sticle de lampă, care la Kiev a fost spartă de cămășile brune ale democrației biologice de Maidan. În cioburile ei se poate răni fatal un continent. Europa este așteptată, după colț de SUA sau de China. Fiecare dintre supraputeri așteaptă să îi fure ultimile bijuterii, înainte de a o alunga din istorie.

Întâlnirea mult așteptată de la Moscova între președintele Franței și cel al Federației Ruse a avut loc Luni, la ora când scriu aceste rânduri fiind deja marți. O întâlnire între două puteri europene. Între imensele steaguri ale celor două țări, un element atrage atenția și anume steagul Uniunii Europene pierdut printre multitudinea celor franceze, existând doar pentru a declama puterea franceză multiplicată la nivel continental. Acolo, la Moscova Europa a vorbit prin vocea lui Macron (de data aceasta sobru, jupiterian) printr-o franceză amplă, imperială, academică, aproape Richelieuneană. Președintele Macron a dovedit că poate fi demnul urmaș al puterii europene ludoviciene și perfect echilibrate care este și trebuie să fie Franța. În sala umbrită doar de luxul Rusiei țariste, spre satisfacția ecoului ce străpunge catifeaua perdelelor groase, Rusia și Franța au vorbit despre Europa. Acest continent atât de plin de istorie încît a devenit prin mileniile sale de existență muzeu în aer liber, Europa a constituit subiectul unei discuții de peste șase ore dintre cei doi. O discuție dintre și pentru regi.

Vladimir Putin a fost la nivelul său maxim de furie, domolită de către, deja vizibila, reducere a limbajului vexant din Ucraina. Fără a uita un verb ferm și apăsat din limbajul ultimelor luni, Putin a anunțat că drumul spre pace înseamnă respectarea puterii europene a Rusiei. Că acceptă să negocieze doar dacă acest principiu stă la baza discuțiilor dintre el și Europa. Emmanuel Macron a fost la nivelul său Versaillez, un francez care a dovedit că știe să fie egal cu istoria europeană a Parisului, dar și cu cea a unei Moscove niciodată asiatică. Amândoi nu s-au dat la o parte de a pune floretele pe masă, au scos pistoalele de prin buzunarele ascunse ale tunicilor napoloniene și au vorbit. Cei doi au negociat exact cum marile puteri europene o fac, fără ca vreun cowboy să strige de prin barurile lumii noi și fără excitarea de doi bani provocate de dansatoarele la bară. Doi oameni de stat au vorbit despre stabilitatea continentului european.

Prima impresie, poate cea mai pregnantă de la conferința de presă care a urmat a fost exact acest sentiment este-vest european, care s-a degajat din declarațiile celor doi. Rusia, ca țară euro-asiatică a atras atenția că este și rămâne putere europeană strategică, deși micii regi din est îi insultă tot timpul drepturile sale, exploatând ferocele apetit ucrainian de război și revanșă. Macron a recunoscut tacit, printr-o franceză rechellieu-eană că rusofobia nascută în ultimii 30 de ani de la destrămarea URSS este, practic, fondatoarea noii identități europene a celor mai multe state din est. Incluziv dragostea nestăvilită pentru Europa, regăsită subit de către o Ucraină care se află la cel puțin decenii de valorile exacte ale Parisului de astăzi, pare a avea la bază o rusofobie bine antrenată în valorile negre ale Europei fasciste de ieri. Fără a explicita, ecuația lingvistică a președintelui Franței a demarcat șantajul naționalist de uniunea valorilor europene de astăzi. Fără a arăta cu degetul, francezul a anunțat nuanța definitorie a păcii din Europa, care va interzice orice formă de autarhie rusofobă. Mazarin în costum de om de afaceri, Macron punctează soluția spre destindere a continentului. Deși declarate pro europene și demagogic definite ca reformiste, state ca Ucraina uită că Rusia nu este un cadavru european și nici o molimă transmisibilă ca Omicron.

Macron s-a referit la această problemă, aducând în discuție traumele esticilor, dar atenționând că a fi european nu se face prin exhibarea dramelor (legitime și reale ale) perioadei sovietice. Finețea remarcii a plăcut prințului din Kremlin care a găsit în cuvintele franceze înțelegerea istorică pe care adolescența libertină, iresponsabilă și obraznică a tinerilor europeni estici nu i-o permit altfel. Franța, ca element de regalitate europeană a vorbit în numele unor concepte deloc abstracte de securitate continentală. Reliefând subtil ambele situații, ale estului rusofob (fără a folosi cuvântul) și al vestului deja asmuțit pe prada de război promisă de la Washington, ambele situații dezbătute în dialogul dintre Versailles și Kremlin, Macron a subliniat ca drumul următoarelor săptămâni este cel al diplomației.

Este o netă despărțire de isteria lumii washingtoniene și în opoziție cu apoplectica dorință a micuței Nuland (cu tot cu cafeluța sa pregătită să o bea în Piața Roșie, ca în Maidanul kievean acum ani), sau de viziunea unui Biden de a începe mai repede războiul. Război care, în viziunea lor, le va deschide drumul asiatic spre înconjurarea Chinei, prin distrugerea statalității rusești și minorarea continentului european. Sau măcar prin democratizarea trans gender a neîmblînzitului prinț de la Kremlin căci LNG-ul american scump nu poate fi vândut bătrânului continent dacă mai există statul rus să exporte gaz ieftin.

La Kremlin, Franța a devenit stăpână pe sine. Efectiv a anunțat că în viitoarele săptămâni Rusia nu va invada Ucraina, spre disperarea războinicilor care se și vedeau schimbînd steagul rusesc cu cel rainbow pe turnul de strajă de la Kremlin. Macron a vorbit apăsat despre puncte de convergență, de puncte comune, despre continentul european ca element crucial de stabilitate. A vorbit și despre presiuni, amenințări, despre diferențe și despre istorie. Doar dicționarul francez exprimă istorie, respiră istorie, negociază fiecare cuvînt în istorie. A vorbit despre Europa ca putere mondială, ca putere nesupusă, ca putere centralizatoare. A oferit ceea ce SUA sau China nu pot oferi Rusiei (sau nu vor) și anume statutul de putere europeană strategică și civilizatoare.

La Casa Albă, neguțătorul de limuzine electrice Mercedes și de pombe industriale Simmens, cancelarul german Scholz s-a prezentat la ordin. Era puțin obosit. Un german molcom am putea spune, cu ore multe de zbor în spate. Era plin de temeri. Îl jumuliseră deja cei din presa americană că este părtaș la vina de a nu fi rusofob. A nu fi cu America imperialistă de astăzi pentru împărțirea prăzii europene post Moscova, înseamnă a fi anti democratic, a fi împotriva prieteniei eterne dintre SUA și capitalul globalist. Crescut la liceul tehnic și de comerț internațional al doamnei Merkel, bietul Olaf s-a văzut obligat să îndruge parole gratuite despre prietenia dintre democrația americană și cea germană, spre veșnica pomenire a victoriei sancțiunilor economice împotriva Moscovei. Nici nu a intrat bine în sala de conferințe de la Casa Albă, plină de activiști din conducerea superioară de partid și de stat a democrației bideniste, că negustorul s-a văzut mitraliat de întrebările propagandei americane. Le fel de spațioasă precum bucătăria din Kremlin unde s-a pregătit cina dintre Macron și Putin, sau la fel de luminoasă ca sala de baie a Regelui Soare din Versailles, sala de presă a duduit de trepidațiile patriotarde ale noului război american din estul european, anunțat dar totuși atât de aștepat, de parcă nu mai începe.

Doi vânzători ambulanți, amăgiți de galbenii ce îi vor face din sancțiunile anti ruse întru apărarea naționalismului biologic și rasial de la Kiev, se țineau de mână în fața unei prese americane avide de sînge. Doi bătrâni lipsiți de farmec, de aureolă, de imaginație sau de verb.

La Moscova, francezul scosese dicționarul întreg al Europei, rusul pusese întreaga sa putere, tot europeană la vedere. Au negociat șase ore. La Casa Albă ailalții vorbeau cum să își împartă plicurile cu bani de la nunta a doi bărbați trecuți de vârsta pasiunii nebune. Ca să facă returul la Berlin în aceleași 24 de ore, Olaf nu trebuia să piardă naveta Washington-Berlin, deci cei doi bătrânei au băut Coca Cola direct din sticlă și fără pai, la comun, cum se cade camarazilor de democrație militant-revoluționară.

La Moscova s-a vorbit despre stabilitate și pace în Europa. Franța a anunțat că a preluat inițiativa și va concerta cu Zelensky al Ucrainei, Marți dimineață, ca apoi seara să fie la Berlin să vorbească cu Olaf neamțul despre limonada băută la Washington. Macron dorește un nou mandat prezidențial și o Europă franceză. Va face pace și cu marțienii numai să le obțină.

La Washington, Biden, directorul cu marketingul la USA Inc, l-a amenințat pe Olaf, șef vânzări Bavaria GmBH, că îi taie comerțul cu mașini în SUA și în alte state satelit de prin lume. A tremurat cravata neamțului cu el deodată, de frică și de spaimă. S-au cutremurat valhaliile de oroare, s-a prăbușit zidul Berlinului a doua oară. Să piarză Olaf comerțul cu mașinuțele electrice înseamnă coșmar pentru ministerele industriei și comerțului din al n-lea Reich. Ce la mai dă nemților de muncă dacă ăia nu pun șuruburi la roți? Doar soțul lui Nuland, celebrul Kagan, tocmai asta scrisese în Decembrie tocmai trecut, că americanilor nu trebuie să le fie frică de cuvîntul imperialism. Ci doar să aibă grijă de cine conjugă cuvântul democrație, numai american sadea să fie.

La Kremlin reprezentanți ai continentului european au dialogat despre adevăruri, despre traume, despre temeri și despre soluții. Nu sunt neapărat sexi ca ideologia războiului pentru Maidanul kievean, dar oricum departe de coșmarul unei Americi dezlănțuite liber pe două continente. Dar mai ales, cei doi, francezul și rusul au vorbit despre cum să nu fie război în Europa.

Eu mai sper ceva de la vizita francezului la Moscova. Să oprească strategia Budapestei de distrugere a statalității românești, abil finanțate cu gaz rusesc ieftin până în 2037. Este probabil o dată limită pe care primul ministru ungar Orban și-a impus-o pentru anularea tratatului de la Trianon, act fondator al României. La București se doarme visând la funcția de secretar general al NATO. Adică o iluzie frumos împăturită, vândută la kilogram, precum mărgelele de sticlă colorată promise Berlinului ca să accepte un răzbel european.

Of Europă, aceleași pericole te pândesc de la Cartagina încoace, doar timpurile sunt diferite. Acum avem NetFlix nelimitat. Negustorii vînd sticlă de lampă spartă. Prinții vor să își apere moștenirea istorică. China are răbdare, secolul asiatic abia a început.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here