BNR păstrează nemodificată dobânda cheie, la 2,5%, intervalul de referinţă şi nivelul rezervelor

0
469

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis în şedinţa de menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an, conform unui comunicat remis Agerpres.

De asemenea, a fost decisă menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

BNR a anunţat  că decizia privind menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an a fost luată în contextul în care cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei, în linie cu prognoza pe termen mediu din august 2018.

„Deciziile Consiliului de Administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile prezervării stabilităţii financiare. Consiliul de Administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse”, se precizează în comunicatul băncii centrale.

BNR aminteşte, în context, că rata anuală a inflaţiei IPC a evoluat pe ansamblul primelor două luni ale trimestrului III în linie cu aşteptările. Aceasta a coborât în luna iulie la 4,56%, de la 5,4% în luna precedentă, în urma acţiunii factorilor pe partea ofertei şi unor efecte de bază, principalele influenţe fiind atribuibile încetinirii ritmului de creştere a preţurilor administrate şi a preţului combustibililor. În sens opus a acţionat accelerarea creşterii în termeni anuali a preţurilor legumelor şi fructelor.

În august, rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,06%.

Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice, preţuri asupra cărora influenţa politicii monetare este puţin semnificativă sau nulă) a continuat să scadă uşor, până la 2,8% în luna august, după ce în luna iulie a stagnat la nivelul de 2,9%. Descreşterea a continuat să fie indusă de segmentul produselor alimentare procesate şi de cel al serviciilor, în principal sub influenţa dinamicii preţurilor internaţionale ale unor produse agroalimentare şi a evoluţiei cursului de schimb al leului în raport cu euro.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a ajuns la 3,9% în luna iulie şi 4,2% în luna august, de la 3,6% în luna iunie. Calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum, rata medie anuală s-a situat la 3,2% în iulie şi 3,5% în august, de la 2,9% în luna iunie.

„Datele provizorii arată o uşoară reaccelerare în termeni anuali a creşterii economice în trimestrul II 2018, la 4,1 la sută, de la 4,0 la sută în trimestrul anterior. Consumul gospodăriilor populaţiei a continuat să fie principalul determinant al creşterii PIB, secondat la mică distanţă de variaţia stocurilor, iar aportul formării brute de capital fix a redevenit negativ. Contribuţia exportului net la avansul PIB a rămas nefavorabilă, dar s-a îmbunătăţit uşor comparativ cu trimestrul precedent, în contextul unei decelerări mai evidente a ritmului de creştere a importurilor în raport cu cea a exporturilor”, arată BNR.

Cele mai recente date statistice arată o accelerare a creşterii anuale a producţiei industriale în iulie comparativ cu lunile anterioare, localizată în principal la nivelul industriei prelucrătoare, iar activitatea din comerţ şi servicii şi-a menţinut dinamica robustă. Lucrările din construcţii au continuat să scadă în termeni anuali, îndeosebi pe seama segmentului construcţiilor rezidenţiale.

Potrivit BNR, ritmul anual de creştere a costurilor unitare cu forţa de muncă pe ansamblul economiei s-a temperat uşor în trimestrul doi, rămânând totuşi la un nivel ridicat. În acelaşi timp, variaţia anuală a costurilor salariale unitare din industrie a continuat să se mărească în trimestrul II, dar a scăzut în luna iulie, pe fondul redresării dinamicii anuale a productivităţii muncii.

„Cotaţiile relevante ale pieţei monetare interbancare şi-au restrâns gradual ecartul pozitiv faţă de rata dobânzii de politică monetară pe parcursul ultimelor două luni. Cursul de schimb leu/ euro a rămas relativ stabil. Creditul acordat sectorului privat a continuat să crească susţinut în lunile iulie şi august, cu 6,6 la sută, iar ponderea în total a componentei în lei a ajuns la 65,3 la sută (de la un minim de 35,6 la sută în mai 2012). La rândul ei, ponderea creditului acordat populaţiei a atins în luna august un nou maxim istoric, de 53,2 la sută din total”, subliniază banca centrală.

Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei spre limita superioară a intervalului ţintei de inflaţie la finalul anului curent, în linie cu prognoza pe termen mediu din august 2018.

BNR arată, în context, că incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei au ca principale surse evoluţia preţurilor unor produse alimentare, a preţurilor administrate (gaze şi energie electrică) şi a preţului combustibililor, precum şi condiţiile de pe piaţa muncii şi conduita politicii fiscale. Relevante sunt, de asemenea, ritmul creşterii economice globale în contextul tendinţelor protecţioniste, perspectivele economiei şi ale inflaţiei în zona euro şi în UE şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here