3,6 milioane de persoane s-au informat de pe Întreb BT, în 2021

0
1233

3,6 milioane de persoane au accesat informații pe platforma Întreb BT în cursul anului trecut, ceea ce înseamnă +23% ca număr de vizitatori și +22% din punctul de vedere al vizitelor făcute, prin comparație cu 2020.

Întreb BT conține peste 1.800 de întrebări şi răspunsuri despre banking. Este un motor de căutare actualizat de echipa Băncii Transilvania, iar datorită acestuia informații despre produse și servicii bancare sunt la îndemână, online. Reprezintă, de asemenea, un mediu de informare, educare și ghidare, alături de celelalte canale BT de comunicare directă cu clienții: peste 500 de sedii, Call Center, social media și chatboți.

Trenduri remarcate pe Întreb BT

  • A crescut interesul pentru banking/soluții la distanță: cele mai mari creșteri le-au înregistrat căutările de informații despre aplicațiile BT, transferuri bancare, actualizarea datelor de contact și despre credite pentru românii care lucrează în străinătate.
  • A crescut, de asemenea, interesul pentru informații despre banking din partea românilor din diaspora, creșterile de trafic pe site fiind astfel: +66% Spania, +65% Republica Moldova, +54% Olanda, iar +50% Italia.
  • Categorii noi de clienți vizitează site-ul: cel mai mare interes a fost din partea persoanelor cu vârste de 65+ (+60%), 45-54 ani (+50%), 55-64 (+39%).
  • Telefonul a devenit modul preferat de accesare a informațiilor: lumea intră pe site tot mai mult de pe telefon, +26% în 2021 față de 2020.
  • Notorietatea site-ului a crescut: tot mai multe persoane ajung la informațiile de pe Întreb BT intrând direct pe platformă, și anume 60%, ceea ce înseamnă un record din acest punct de vedere. Restul de trafic pe site a venit prin căutări specifice pe Google.

Cele mai apreciate subiecte

Vizitatorii platformei au posibilitatea da a evalua utilitatea răspunsului căutat, iar cele mai apreciate au fost următoarele:

  • Dacă figurez în Biroul de credit mai pot lua un împrumut?
  • Care este codul SWIFT?
  • Care este vârsta minimă pentru a beneficia de un card de debit?
  • De ce documente am nevoie pentru a-mi deschide un cont?
  • Care este durata unui transfer bancar în România și în străinătate?

 Banca Transilvania | Relaţii Publice & Comunicare

Despre Banca Transilvania:

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi principalul finanţator al economiei, acoperind toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar. Cu o poveste începută în urmă cu aproape 30 de ani, are peste 19% cotă de piaţă, 3,4 milioane de clienţi, peste 9.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi. Este singurul brand bancar românesc din Brand Finance Banking 500 (2021). Dincolo de banking, BT doreşte să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât şi pentru business şi mediu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here