Ukraina vs Rusia – sindromul Stockholm

0
287

Tentația de a scrie despre Ucraina, folosind ori dicționarul propagandei NATO sau cel recent scris, exclusiv, de laboratoarele ideologice din SUA, este extrem de serioasă. Ar fi simplu să scriem despre Ucaina ca fiind victima unei politici rusești profund antidemocratice, autocrate și perfect anti europene. Victima se afla pe drumul triumfător, albastru ca cerul senin și strălucind ca soarele auriu, spre democrație și Europa. Acel drum însă ”rușii răi” l-au intrerupt. Ucraina se luptă de ani de zile pentru democrație, pace în lume și să arboreze familia curcubeu ca simbol al redescoperirii de sine iar rușii nu o lasă. Ar fi deci atât de simplu să mințim și să ne amăgim.

Realitatea însă este una complet diferită. Așa cum multe articole din presa internațională o demonstrează, chiar autorul acestor rânduri fiind implicat (perioade lungi de timp) în negocieri la Kiev, înșelătoria pe care o promovau democrații ucrainieni sponsorizați de EU și SUA a fost și rămâne foarte greu de detectat, datorită zgomotului ambiental creat de cățeii care văd expansiunea democrației doar în lumina sovietică, adică să fie obligatorie pentru toată lumea. Ori ești democrat ori ești pro rus sau pro chinez. Altceva nu mai există. Această minciună propagandistică care a prins proporții epice, depășind până și imensele rezervoare ale URSS de a falsifica realitatea, a favorizat o Ucraina care a eșuat, între timp, ca stat și națiune.

Primul mare eșec este acela în a asigura minimele standarde de respect și aplicare a drepturilor omului, de tragere la răspundere a criminalilor din Maidan, (unde, sub atenta bagheta a unor forțe din afara Ucrainei, a avut loc un măcel despre care astăzi nu știm cine l-a ordonat, de ce a fost ordonat și cum a fost organizat, acuzele că tot rușii sunt de vină devenind deja obositoare) sau simplu de protejare a drepturilor minorităților din Ucraina. Astăzi când vorbim, absolut întreaga situație a indicilor Uniunii Europene cu privire la respectarea drepturilor minorităților lingvistice, naționale, politice, sexuale în Ucraina sunt sub nivelul anului 2000. O involuție nu numai tulburătoare dar care pulverizează falsul ideologic că Ucraina se afla pe drumul cel bun și ursul brun a mâncat mierea cea gustoasă a democrației.

Articolul următor va prezenta însă o fațetă necunoscută despre intențiile absolut războinice ale statului ucrainian și negocierile pe care acesta le-a avut (dacă nu cumva le continuă și astăzi) cu cel mai mare lord  al războiului, celebrul mercenar american Erik Prince. Un nume bine cunoscut în lumea sumbră, criminală, semi-statală a ucigașilor cu simbrie. Erik Prince și-a construit un imperiu al războaielor, pe spatele eșecurilor americane răsunătoare din Afghanistan și Irak. Cazul cel mai cunoscut este incidentul din Irak, unde soldații săi privați au tras în plin într-o mulțime neînarmată, ucigând copii, femei și bătrâni. Deși condamnați pentru încălcarea unei liste întregi de legi naționale și internaționale, Donald Trump, marele admirator al mercenarilor lui Prince, a grațiat patru dintre soldații implicați în acea crima de masă. Erik Prince a susținut tot timpul că civilii i-au atacat armata, mințind cu nerușinare. Pentru Donald Trump crima era mai importantă decât adevărul, pentru că îi crea senzația de putere absolută. Să ai la dispoziție o armată privată nu este la îndemâna oricărui președinte american, mai ales că armata americană regulară scrie întâi 10 rapoarte și apoi trage un glonte. Disciplina riguroasă militară nu face parte din educația civilizatoare a unui Trump sau Prince, deși amândoi sunt produse directe ale școlilor militare din USA.

Sursele acestui articol sunt publice iar o activitate coerentă de OSINT și un ochi avizat ar fi deschis multora ochii despre pericolul fundamental pe care Ucraina îl reprezintă la ora aceasta, pentru țările din jur. Instabilitatea sa emoțională ca țară, modelul său agresiv și mincinos de a face politică internațională, imaturitatea sa politică și istorică, produc unghiuri de analiză care ar trebui să îngrozească atât Uniunea Europeană cât și Statele Unite. Ucraina cea democrată, cea aflată pe drumul european, minciuna aceasta de guvernare care nu este lăsată de ruși, de marțieni sau de mai știu eu cine sa fie civilizată, deci această Ucraină a dorit transferarea unei întregi industrii militare, unui întreg complex industrial-militar spre mercenarul Erik Prince și acoliții săi. Grav este că principalul negociator a fost un ucrainian pe care Departamentul de Stat l-a acuzat oficial a fi agent al serviciilor de informații ale Federației Ruse. Un ghem de interese trans-naționale, globaliste și profund anti statale a stat la baza unui proiect care poate provoca explozii nucleare. Și vorbim de același ucrainian care a fost cauza imploziei neașteptate a lui Rudolph Giullani, minciunile și falsurile debitate de acest fost primar al New York datorîndu-se în principal, jocului duplicitar al agenților ucrainieni și ruși care l-au înconjurat.

Cine stă să analizeze acțiunile din ultima decadă ale statului ucrainean va descoperi un pattern al falsului patent, al răzbunării, al crimei și al corupției cum rar a fost dat cuiva să descopere în istoria lumii. Ucraina adevărată este un stat eșuat, criminal, mafiot și perfect aservit intereselor unei mafii care, dacă ar fi avut succes, ar fi avut la dispoziție o armată privată, o aviație militară  privată și mijloace de a provoca războaie locale sau regionale care să pulverizeze state și națiuni.

Iată deci povestea de necrezut a lui Erik Prince, mercenarul american și adevăratele intenții ale Ucrainei. Sub acoperirea falsă a luptei pentru democrație și impotriva Rusiei, Ucraina dorea efectiv să devină o forță militară care să sperie, escaladarea conflictului regional nefiind decât prima etapă a unui proiect de tip imperial care, dus până la capăt, poate provoca daune ireparabile spațiului euro-asiatic în ansamblul său.

Atunci când presa publica declarațiile vre-unui descreierat din Kiev care anunța că statul ucrainean dorește bombe atomice pentru a bombarda Moscova sau pentru a teroriza orice vecin care nu i se supune, nu erau povești de speriat copii. Erau realitățile scăpate de sub controlul unei puteri ucrainiene naționalist fundamentaliste, religios revanșarde și mitomane. Nu despre democrație și dezvoltare pașnică a fost vorba, ci ne aflăm în fața unui plan secret, clar și coerent de construire a unei noi Hoarde De Aur în secolul XXI. Dușmanii de astăzi sunt rușii, mâine pot fi chinezii, peste două săptămâni pot fi turcii sau românii.

Pentru Kiev nu există decât ambiția oarbă de a deveni o putere militară și politică, arzând etapele constitutive ale formării unui stat, ignorând pricipiile politice, provocând cutremure și dacă este nevoie, războaie nimicitoare. Planul lui Prince negociat cu palatul prezidențial de la Kiev timp de doi ani are ca scop numai acest model de politică. Sunt realități pe care planul mercenarului, aproape reușit, de creare a unui sistem de armate private le dă substanță. Iar în acel moment, coșmarul ucrainean ar trece la alt nivel, la cel global, unde crima, șantajul, războiul, crima de masă și lipsa oricărei forme de legalitate devin acele soluții radicale care destabiliza până la distrugere totală întreaga regiune din jurul Ucrainei.

/—-/

Seara târzie de iarnă din Kiev nu se dezmințea. Frigul invadase ultimile colțuri ale capitalei. Șoferul primei limuzine înjura în gând. Devenise prea frig pentru portoricanul obșnuit doar cu puntea fierbinte a distrugătorului sau cu nisipul plajele din Pacific. Cum Dumnezeu ajunge șefu în asemenea țări? Numai pe la săraci ne duce!

Erik Prince studia atent un mesaj de pe tabletă. Era așezat întotdeauna în față, alături de șofer. Detaliul său de securitate se afla, ca întotdeauna în a doua mașină. Înalt, musculos, ochi mici și închiși la culoare, cu o privire rece. Ani de zile, camarazii lui de la academia militară îl crezuseră gay. Nu trăda nici un fel de emoție când vedea vre-o femeie. Nici acum, dupa decenii de la absolvire nu arăta vre-un interes deosebit. Lumea nu știa, dar avea 3 copii și era căsătorit de decenii. Răceala din privirea lui era doar o acoperire.

În doua noapte a vizitei sale la Kiev, Erik Prince se ducea, inconjurat de 3 alte limuzine blindate, la o cină. Agentul rus pe care îl folosise pentru a intermedia întâlnirea cu unul dintre principalii consilieri ai președintelui ucrainean îi propusese un restaurant dintr-un cartier rău famat al Kievului. Parcă am fi în Nașul, și-a spus Prince, dar, îl lăsase pe intermediar să decidă, dându-i impresia că rușii conduc operațiunea. Vodka Grill, un club de noapte dispărut acum, se afla lângă o franciză KFC. Barul nu mai văzuse niciodată personaje atât de puternice ca bărbații care coborau tăcuți din mașini. Cîteva prostituate și un vânzător de droguri își făceau veacul prin saloane. Cu numai câteva ore înainte, doi oameni de ai lui Prince cumpăraseră 5 ore de servicii speciale ale grupului de doamne. Peștele a fost rugat să le conducă la un hotel în partea cealaltă a orașului. Traficantul s-a făcut nevăzut la semnul discret al unui polițai. Barul era pustiu.

În timp ce întregul grup de bărbați s-a așezat într-o sală de karaoke privată la etajul al doilea al clădirii, Igor Novikov, atunci al doilea consilier al președintelui Ucrainei, își amintește că s-a simțit puțin nervos. Citise câte ceva despre Blackwater, compania militară privată pe care Prince o fondase în 1997 și știa despre masacrul pe care trupele acestuia îl comiseseră în timpul războiului SUA din Irak. Aflându-se față în față în acea noapte cu cel mai cunoscut mercenar din lume, Novikov se gândea: „Ce vrea acest tip de la noi?”

Curând a devenit clar că americanul își dorea foarte multe din Ucraina. Potrivit amintirilor celor prezenți și analizând documentele confidențiale trimise președinției ucrainiene, Erik Prince spera să angajeze veterani militari din Ucraina într-o companie militară privată. Nimic special până aici, doar că Ucraina, la acel moment, se afla în plin război cu Rusia. Deci de veterani aveau nevoie și forțele armate ucrainiene. Fără să bea un strop de alcool, cu o voce monotonă, exasperantă pentru masivitatea lui corporală, Prince și-a expus a doua parte a propunerii. Dacă Kievul în acel Februarie era friguros, sigur, la finalul prezentării, barul Vodka Grill a devenit un pol de gheață. Novikov, înlemnit, nu găsea nici un fel de cuvinte să răspundă, iar rusul care intermediase întâlnirea se năruise pe scaun. Americanul ăsta ori minte de stinge ori are ordin de la Trump să distrugă definitiv Rusia!

Eric Prince dorea, nici mai mult nici mai puțin, să preia o mare parte din complexul militar-industrial al Ucrainei, inclusiv fabricile care produc motoare pentru avioane de luptă și elicoptere. Planul său complet, includea o foaie de parcurs pentru crearea unui consorțiu militar de apărare (pentru necesarul  Ucrainei) și a unei flotile de aviație militară, totul integrat pe verticală. Fost aviator, Prince propunea guvernului de la Kiev formarea, organizarea și antrenarea unei armate private (de aproape 80 000 de oameni) cu mai multe arme în subordine, principalul obiectiv fiind acela de a crea o aviație militară privată. Iar Ucraina, care avea imense spații de producție în domeniu, resurse de tehnologie nefolosite și o forță de muncă tânără, era țara cea mai interesantă pentru american. Propunerea inițială prevedea ca acest proiect să aducă venituri și investiții de 10 miliarde de dolari. Pentru ucrainian suma era colosală. Șocul devenise și el pe măsură.

Aroganța și siguranța propunerii se potrivește cu palmaresul lui Prince ca om de afaceri. De aproape un sfert de secol, fostul SEAL a fost un pionier în industria militară privată. Acesta a ridicat armate în Orientul Mijlociu și Africa, a instruit comandouri la baza sa din Carolina de Nord și a desfășurat forțe de securitate în întreaga lume pentru Departamentul de Stat și pentru CIA. Sub Administrația Trump, familia Prince – un clan puternic de donatori republicani de dreapta din Michigan – și-a văzut influența crescând. Sora lui Prince, Betsy DeVos, a fost numită secretar al educației, în timp ce Prince însuși a folosit contactele sale din Casa Albă pentru a câștiga tranzacții majore din întreaga lume. Practic, Prince a devenit sub administrația Trump principalul mercenar ”de vânzare” de pe planetă.

Proiectul cu Ucraina, a devenit practic cel mai ambițios din întreaga sa carieră. A fost la un pas să îl obțină de la un președinte și un guvern ucrainean incapabile să găsească soluții reale de a ieși din prizioneratul rusesc. Căci cea ma gravă greșeală de analiză pe care un guvern la Kiev ar fi putut să o facă a fost făcută. În loc să lase problema Crimeei să evolueze conform forțelor care au permis anexarea ei (alături de planul Rusiei mai există și alte forțe internaționale care au permis succesul mișcării de forță din 2014), Kievul a intrat în ceea ce se numește șoc post traumatic, un sindrom psihologic care invalidează pentru lungi perioade de timp capacitățile cognitive ale victimei. Cu atât mai mult cu cât jocul fundamental al Moscovei nu era neapărat și în principal menținerea Crimeei sub aripa sa, ci testarea forței de răspuns a diverșilor adversari. Ucraina, după aproape șapte ani, are aceeași problemă și nici o soluție. De unde și propunerea lui Prince, radicală și perfect pliată, ca violență, la disperarea celor de la Kiev. Între timp, trei președinți americani s-au schimbat, Europa a trecut prin Brexit și prin momente care mai de care mai diverse, dar Kievul rămâne blocat într-o ecuație absolut imposibilă, cu o armată măcinată de incompetență, cu o Europă deja obosită să tot audă strigătele ei și cu o Rusie perfect capabilă să mențină conflictul înghețat pentru decenii de acum înainte. O perfectă închisoare, unde Prince juca rolul de învingător.

Iată deci fundalul exploziv pe care Erik Prince îl găsește în Ucraina și iată deci, că propunerea lui va crea nu numai valuri dar și o perfectă furtună, nu numai locală dar și europeană. Documentele și informațiile  descriu o serie de proiecte care i-ar fi conferit lui Prince un rol esențial în industria militară a Ucrainei și în conflictul său continuu cu Rusia. O asemenea putere militară privată nu a mai existat decât pe timpul statelor papale, unde angajarea de armate private era un fenomen foarte răspândit. Propunerile americanului ne arată nivele diferite de privatizare a serviciilor militare ucrainiene. O propunere ar crea o nouă armată privată care să atragă personal din rândul veteranilor războiului aflat în curs în estul Ucrainei. Un alt nivel de investiție ar construi o nouă fabrică de muniții în Ucraina, în timp ce un al treilea ar consolida principalele firme aeronautice și aerospațiale ale Ucrainei într-un consorțiu care ar putea concura cu „ca Boeing și Airbus”.

Un astfel de ansamblu ireal de concentrare a puterii militare în mâna unui singur investitor are la bază o singură justificare. Nimeni nu ar fi fost nebun să investească miliarde într-un mecanism militar primar sau secundar, dacă nu ar fi considerat Ucraina ca fiind un stat fragil, incapabil să facă față forței de implementare. Căci odată implementatăpropunerea, Erik Prince devenea practic regele neîncoronat al Kievului, nici una din marile puteri dominante din regiune nemadiscutând cu Ucraina. Numai analiza de risc a propunerii și ar fi impus conditții greu de acceptat pentru orice țară normală. Faptul că Prince s-a dus în Ucraina ne spune că el a considerat și consideră această țară nu numai fragilă din punct de vedere militar dar și din punct de vedere politic și a liniei de comandă. Vom vedea în episoadele următoare evoluția situației și riscurile enorme pe care implementarea unei astfel de propuneri le presupune pentru Ucraina ca stat și națiune, precum și pentru întreaga regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here