Ceea ce este foarte important având în vedere că firma nu generează profit.
Circa 250 000 de precomenzi (lumea a trebuit să plătească 1000 de dolari) au fost înregistrate în primele 24 de ore de la lansarea modelului Tesla 3 – prima mașină de masă produsă de Elon Musk. Teoretic acest model ar trebui să ducă producția la un nivel care să exploateze extrem de necesarele economii de scară, în absența cărora costurile de producție sunt mai mari decât veniturile realizate din vânzarea mașinilor.
De fapt Tesla se zbate între viață și moarte de când se știe. În 2013 a fost aproape de faliment, cât pe ce să fie vândută companiei Google. Ce a ținut-o în viață până acum au fost două lucruri:
- subvențiile guvernamentale, estimate prin vara anului trecut la un total de 5 miliarde dolari (aici aveți câteva detalii)
- politica banilor ieftini a băncii centrale americane, care stimulează apetitul pentru risc și inundă economia cu cash; toamna trecută Tesla a făcut rost de 738 mil. dolari prin vânzarea de acțiuni.
Mașinile arată minunat, îți iau ochii. Fiabilitatea lor nu este foarte limpede, în octombrie anul trecut Consumer Reports a scos Tesla S din lista de mașini recomandate, după ce cumpărătorii acestora s-au plâns de probleme majore. Și vorbim de o mașină de 100 000 de dolari (un articol în română aici), nu de una de 35 000, cât costă Tesla 3. Sigur, toate acestea vor fi date uitării dacă firma va ajunge să vândă pe scară largă un produs relativ solid, însă aceasta este doar o speculație. Sunt curios câți din cei 250 000 de clienți își vor menține ordinele de cumpărare în eventualitatea producerii unei noi recesiuni în SUA… sau poate Elon Musk are deja răspunsul la această întrebare, de asta s-a dus să vâneze subvenții în China.
Să presupunem că Tesla va avea succesul scontat și cândva chiar va ajunge pe profit, nu va fi doar o chestie la modă pentru hipsterii bursieri. Ar demonstra asta că subsidiile guvernamentale sunt necesare pentru progresul tehnic și pentru lansarea anumitor afaceri? Nu. Și Ceaușescu a făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră, iar faptul că acesta a ajuns profitabil la 20 de ani de la construcția sa nu justifică în vreun fel investiția (lăsând la o parte crimele comise). Deci faptul că o firmă ajunge profitabilă după 1 an, nu după 5, 10 sau 20 de ani contează. Altminteri oricând am putea demonstra că, uite, cutare investiție este profitabilă, săracul Ceaușescu chiar a fost vizionar ș.a.m.d.
Problema este că resursele sunt limitate, iar investitorii concurează pentru a le obține și pentru a satisface cele mai urgente nevoi ale consumatorilor. Există o galaxie de nevoi încă nesatisfăcute, foarte importante pentru umanitate (de exemplu tratarea cancerului), dar imposibil de realizat economic. Pentru că lumea mai trebuie să și mănânce, ea mai vrea să își cumpere și telefoane ultimul răcnet, vrea să se și plimbe, vrea și case etc. Și preferința de timp a publicului dictează alocarea resurselor către investiții cu finalitate mai apropiată sau mai îndepărtată. Sigur, ar fi fabulos să triplăm resursele alocate tratării cancerului, dar uite că lumea are (și) alte priorități.
Mecanismul prețurilor, care explicitează aceste priorități și le face inteligibile pentru antreprenori, este esențial într-o economie sănătoasă. Dacă statul intervine și falsifică acest mecanism, tipărind bani sau acordând subvenții, atunci anumite investiții vor avea de câștigat; simultan însă, anumite nevoie ale publicului, prioritare în ochii acestuia, vor rămâne nesatisfăcute. Cel mai adesea, băieții deștepți care controlează aceste investiții vor forma un grup de interese care va milita pentru permanentizarea privilegiilor deja câștigate. Vor cere noi și noi privilegii. Industriile clădite pe principiul castelului de nisip vor cere să fie salvate, mereu și mereu – invocând probabil cele mai rafinate argumente. Se prea poate ca printre aceste afaceri să se numere și una care chiar să producă ceva valoros pentru piață – dar pentru piața de peste 10 sau 30 de ani. Se poate ca antreprenorul în speță să fie cu adevărat un inovator, nu doar un băiat deștept care vânează privilegii. Chiar și așa, el nu beneficiază de susținerea voluntară a publicului, în prezent. El își clădește investiția pe preferințe falsificate și pe banii contribuabililor – inclusiv ai celor prea săraci pentru a-i cumpăra vreodată produsele.
Elon Musk ar mai vrea să facă și tuneluri vidate. Ați sprijini benevol această idee?
Citeste mai mult pe Logica Economica
