Sevil Shhaideh a decis să dea în acest an Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe 5% din banii adunaţi din vânzarea locuinţelor şi a cotei ce revine statului din chirii, echivalentul unei sume de 2,1 mil. lei

0
1375

Proiectul legislativ mai prevede şi că banii ar trebui folosiţi de ANL pentru a supraveghea încasarea sumelor din vânzări şi închirieri.

Decizia vine după ce, în această primăvară, guvernul a decis să reducă cu până la 50% chiriile locuinţelor ANL. Acum, chiriaşii plătesc cel mult un procent cuprins între 10% şi 30% din venit.

Legislaţia actuală prevede ca 5% din cheltuielile necesare construcţiei de locuinţe ANL să intre în bugetul agenţiei, bani ce sunt folosiţi pentru a urmări lucrările de execuţie şi a contracta serviciile de proiectare şi construcţie.

În nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă propus spre aprobarea Guvernului, Ministerul Dezvoltării arată că sumele strânse din cei 5% nu sunt suficiente şi că agenţia are nevoie de 2,5 mil. lei în plus.

În acest sens, Ministerul Dezvoltării propune modificarea legii de funcţionare a ANL şi stabileşte ca 5% din sumele reprezentând recuperarea investiţiei virate către ANL de primării de pe urma chiriilor şi din banii obţinuţi din vânzarea locuinţelor să intre în bugetul agenţiei, cel puţin în 2017.

Aceşti bani ar trebui folosiţi de ANL pentru a ajuta primăriile să calculeze corect chiriile pe care trebuie să le încaseze sau, după caz, a valorii de  vânzare a locuinţelor. În plus, trebuie să ajute la urmărirea, gestionarea şi utilizarea banilor astfel colectaţi.

Datele ministerului arată că de la începutul anului şi până acum s-au obţinut 42,7 mil. lei din chirii şi vânzări. Mai exact 26 mil. lei din vânzarea de locuinţe pentru tineri şi 16,7 mil. lei din cota aplicată valorii de înlocuire a locuinţelor închiriate (adică un procent din chiria plătită lunar de chiriaşii ANL).

Până în prezent Agenţia Naţională pentru Locuinţe a finalizat 33.482 de unităţi locative, din care 3.505 locuinţe au fost cumpărate  de beneficiari, iar 29.977 sunt exploatate în regim de închiriere, potrivit datelor ministerului dezvoltării. Dintre locuinţele închiriate, 11.678 de unităţi pot fi achiziţionate de chiriaşi, iar pentru restul trebuie finalizate procedurile cadastrale sau schimbat regimul juridic.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here