Schimbări majore în sistemul public de pensii. Scade vârsta de pensionare pentru anumite categorii de salariați

0
883

Astfel, a fost introdusă o perioadă minimă de cotizaţie de 15 ani, pentru cei care vor să ia pensie de invaliditate de 15 ani. Măsura vine în contextul în care, în anul 2012, Curtea Constituţională a României a declarat drept neconstituţională perioada minimă de cotizare pentru această categorie de persoane.

O altă modificare adusă de noua lege a pensiilor îi vizează pe bolnavii de cancer, SIDA sau schizofrenie. Aceştia nu vor mai primi pensie minimă garantată, odată ce actul normativ va intra în vigoare. Ei vor face obiectul unei noi legi, prin care vor primi o indemnizaţie socială.

În acest moment, indiferent de cât au cotizat, aceste persoane primesc pensie de invaliditate, conform prevederilor din actuala lege a pensiilor.

De asemenea, potrivit noului proiect de lege, clovnii, balerinii, dansatorii acrobaţii, călăreţii de circ, dresorii de animale sălbatice, soliştii vocali de operă, instrumentiştii la instrumente de suflat sau cascadorii se pot pensiona mai devreme.

Aşadar, la fiecare doi ani lucraţi în aceste condiţii grele se primeşte o reducere de un an. Mai exact, explică aceeaşi sursă, în loc să se pensioneze la 65 de ani, bărbaţii din domeniile menţionate se vor putea pensiona la 64, în timp ce femeile se vor putea pensiona la 62 de ani, în loc de 63, scrie b1tv. 

În plus, pentru trei ani munciţi astfel, reducerea va fi de un an şi jumătate. Prin urmare, la 15 ani munciţi se reduc şapte de la vârsta de pensionare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here