Pentru că are nevoie de bani, statul ia în calcul legalizarea drogurilor şi a prostituţiei

0
198

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a declarat într-un interviu că reducerea TVA la 5%  pentru turism nu e suficientă pentru dezvoltarea turismului românesc, impunându-se să ne uităm şi la alte ţări, spre exemplu Olanda, stat renumit pentru aportul drogurilor şi al prostituţiei în PIB.

„Am redus TVA la 5% la turism. Dar trebuie să vedem ce facem de aici înainte, pentru creşterea reală a turismului. Trebuie să vedem cum au făcut alte ţări. Nu vreau să dau exemplu, că se umple de ştiri… nu ştiu, Olanda, ca să fiu mai aproape de subiect”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, la un interviu, citat de economica.net.

Pe lângă obiectivele istorice, oferta turistică a Olandei cuprinde consumul liber al drogurilor uşoare şi prostituţia legală.   În urmă cu câţiva ani, Reuters scria că drogurile şi prostituţia au o contribuţie notabilă la economia Olandei. 2,4 miliarde de euro anual produc cele două libertăţi, însemnând cam 0,4% din PIB-ul Olandei, mica ţară fiind a şaptea cea mai mare economie a Europei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ