Finul lui Dan Ioan Popescu e un om nehotărât: la început masa credală a Energy Holding era 42,36 milioane lei , declarată apoi, când 33,48 milioane lei, când 30,6 milioane lei, „uitând ”că cuatumul declarat iniţial era de… 230.631.828 lei

0
2456
hidrocentrale-pompe

Înfiinţată în octombrie 2000 de către  Bogdan Nicolae BUZĂIANU, finul fostului ministru al Industriilor, Dan Ioan POPESCU, societatea ENERGY HOLDING SRL Bucureşti este considerată “perla coroanei din energie a băieţilor deştepţi, reuşind la un moment dat ( în 2006 şi 2007) să înregistreze cifre de afaceri de peste un miliard de lei.

A intrat în insolvenţă pe 8 mai 2017, menţionând în cererea introductivă de la Dosarul nr.14733/3/2017 că “are datorii care depăşesc mai mult de 60 de zile, în cuantum total de 230.631.828 lei“. Suma invocată a fost considerată de la bun început surprinzător de mare, în condiţiile în care bilanţul pe anul 2016 prezenta restanţe financiare de doar 33,48 milioane lei.

Finul, om nehotărât: la început masa credală era 42,36 milioane lei , declarată apoi, când 33,48 milioane lei, când 30,6 milioane lei, „uitând „că cuatumul declarat iniţial era de… 230.631.828 lei.

Si mai surprinzator este modul de calcul , care rămâne o enigmă şi acum, după publicarea tabelului preliminar al creanţelor.

La prima strigare, masa credală se ridică la 42,36 milioane lei, sumă care nu reprezinta nici macar 18% din cele 230 milioane lei prezentate în cerere. In acelasi timp  diferă mult şi de situaţia oficială de la finalul anului – 33,48 milioane lei, precum şi de cea din balanţa de la 31 martie 2017 – datorii totale de 30,6 milioane lei.

Cel mai important creditor din tabelul preliminar este asociatul ENERGY HOLDING Ltd (Cipru) cu 14,85 milioane lei (35,06% din masa credală), urmat de Fisc – 12,34 milioane lei (29,14%) şi de SELECTRA Ltd (Elveţia) – 7,33 milioane lei (17,31%). Interesant este faptul că, şi în cazul acestei insolvenţe din domeniul energiei, nu există creditori garantaţi.

Chiar dacă sumele pe care le au de recuperat creditorii din Top 3 sunt semnificative, acestea pălesc în faţa creanţei invocate de HIDROELECTRICA SA – 380,75 milioane lei! Parcă “la mişto”, administratorul judiciar CASA DE INSOLVENŢĂ MOLDOVA SPRL (Laurenţiu Ionuţ COSMA) a admis suma de 283.002,91 lei şi a respins “grosul” de 380,46 milioane lei pentru că această sumă face obiectul unor procese pe care ENERGY HOLDING SRL le-a câştigat în primă instanţă.

Deşi se poate spune că anul trecut nu a mai desfăşurat activitate (a raportat venituri de numai 1.718.620 lei… şi cheltuieli de 14.674.243 lei), ENERGY HOLDING SRL susţine că va depune plan de reorganizare, iar administratorul judiciar îi cântă în strună, apreciind că “sunt şanse reale de reorganizare a societăţii prin aplicarea unor politici de relansare a activităţii, societatea purtând negocieri aprofundate în acest sens şi restructurare a datoriilor în baza unui plan de reorganizare.

Societatea intenţionează continuarea serviciilor de furnizare de energie electrică, servicii prestate de către debitoare şi anterior deschiderii procedurii de insolvenţă. În momentul de faţă, sunt discuţii cu o parte dintre debitori pentru a încheia eşalonări ale debitelor datorate de către aceştia, aspect ce constituie un aspect (!!! – n.r.) important în vederea respectării unui plan de reorganizare”.

În ceea ce priveşte motivele aplicării Legii 85/2014, CASA DE INSOLVENŢĂ MOLDOVA SPRL spune răspicat că principala cauză privind insolvenţa societăţii o reprezintă denunţarea unilaterala a contractului cu furnizorul principal HIDROELECTRICA SA“.

Din păcate pentru debitoare, tot de HIDROELECTRICA SA depinde şi reuşita unul plan de reorganizare. Mai exact, de deciziile instanţei în speţele cu această companie, pentru că şi admiterea unei creanţe de ordinul zecilor de milioane de lei, nu neaparat de 380 milioane lei, va răsturna scenariul gândit de ENERGY HOLDING SRL, care cel mai probabil va include doar achitarea restanţelor bugetare – 13 milioane lei şi a celor salariale – 843.306 lei. Cele chirografare pot fi “amnistiate” pentru că asociatul-creditor ENERGY HOLDING Ltd (Cipru) deţine 52% din creanţele chirografare şi prin urmare, decide votul categoriei. ATENTIE: dacă instanţa nu admite vreo creanţă importantă pentru HIDROELECTRICA.

Sigur este că până prin noiembrie nu se va întâmpla mare lucru pentru că următorul termen din Dosarul nr. 22864/3/2013 (între cele două părţi, aflat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) este programat tocmai pe 19 octombrie 2017.

În Dosarul de insolvenţă nr.14733/3/2017, al debitoarei ENERGY HOLDING SRL, următoarea înfăţişare este pe 9 octombrie 2017, dată la care se va pronunţa amânare… în aşteptarea verdictului de la ÎCCJ

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here