Plângere la DNA împotriva şefei Tribunalului Bucureşti şi Inspecţiei Judiciare, pentru tergiversarea confiscării averii lui Voiculescu

0
3851
????????????????????????????????????
Judecătoarea Camelia Bogdan acuză că actualul preşedintele al Tribunalului Bucureşti şi Inspecţia Judiciară tergiversează confiscarea averii lui Dan Voiculescu din Cipru.

Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a trimis după gratii pe Dan Voiculescu, a depus o plângere la DNA împotriva preşedintelui Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei şi a unor inspectori din cadrul Inspecţiei Judiciare pe care îi acuză de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, relatează Adevărul, citând surse judiciare.

Magistratul susţine că modalitatea “în care au acţionat şi acţionează şi la momentul actual preşedintele Tribunalului Bucureşti şi Inspecţia Judiciară, pe de altă parte, prin activităţi concurente are un efectul continuu, de tergiversare” a recuperării prejudiciului în dosarul ICA.

Potrivit surselor, în plângerea sa, Camelia Bogdan arată că totul a început sub forma unor impedimente ce au survenit pe parcursul punerii în executare a ordinului de indisponibilizare în vederea confiscării a 60 de milioane de euro, reprezentând prejudiciu în Dosarul privatizării frauduloase ICA. În final, Inspecţia Judiciară a deschis trei cercetări disciplinare în doar 10 zile. Intenţia ar fi fost de a tergiversa confiscarea dispusă în cazul Dan Voiculescu.

Judecătoarea susţine că pe 4 ianuarie 2016, Inspecţia Judiciară a deschis prima cercetare disciplinară împotriva sa şi a celuilalt membru din complet, Mihai Alexandru Mihalcea, pe motiv ca au solicitat emiterea unor adrese către ANAF – DGITL Sector 1 Bucureşti şi către Tribunalul Bucureşti pentru a se comunica stadiul executării deciziei penale şi comunicarea CNP-ului şefului ANAF pentru a se aprecia asupra unei eventuale aplicări a unei amenzi judiciare faţă de acesta.

Completul voia să afle mai multe date privind măsura confiscării bunurilor mobile şi imobile, precum şi a sumelor din conturi, a activelor şi acţiunilor aparţinând unor societăţi din Cipru: Abacus (Cyprus) Limited, Grivco SRL, Coly Secretarial Limited şi Romanian-American Development Company LTD şi Crescent Commercial & Maritime (Cyprus) Limited, dispusă prin ordinul de din dosarul ICA. Asta după ce autorităţile cipriote au adus la cunoştinţă Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Bucureşti faptul că pentru identificarea şi indisponibilizarea conturilor bancare este necesară transmiterea unei comisii rogatorii internaţionale, arată Adevărul.

Camelia Bogdan a insistat ca Tribunalul Bucureşti să aducă la îndeplinire ordinul de confiscare prin emiterea unei comisii rogatorii prin care să se solicite indisponibilizarea/confiscarea sumelor înscrise la credit şi a dobânzilor aferente, cu ataşarea informaţiei prelucrate (cu valoarea de intelligence) obţinute pe cale informală de la Oficiul de recuperare a creanţelor din cadrul MJ, cu menţiunea că bunurile indisponibilizate servesc garantarea ordinului de confiscare. În schimb, Tribunalul Bucureşti a sesizat Inspecţia Judiciară.

“Am atras atenţia asupra faptului că, în măsura în care opţiunea Tribunalului Bucureşti rămâne aceea de a sesiza Inspecţia Judiciară cu privire la posibilele abateri judiciare săvârşite de preşedintele de complet, am inserat în cuprinsul adresei susmenţionate necesitatea lămuririi prealabile a comunicării către condamnatul Voiculescu Dan a unor date cu caracter confidenţial, ce nu au caracterul unor informaţii de interes public şi care afectează în mod negativ şi direct activitatea de executare, de către preşedintele Tribunalului Bucureşti, doamna judecător Laura Marina Andrei”, arată Camelia Bogdan în plângerea sa.

Judecătoarea mai precizează că soţul Laurei Andrei, notarul Jean Andrei, a semnat la sediul Grivco mai multe contracte de superficie care au facilitat privatizarea fostului Institut de Chimie Alimentară.

Articolul integral poate fi citiţi aici

Reamintim că Inspecţia Judiciară despre care Camelia Bogdan afirmă că tergiversează recuperarea averii mogulului de presă, s-a sesizat în schimb din oficiu la începutul lunii februarie, în urma unor informaţii lansate în spaţiul public de postul TV al lui Voiculescu, Antena 3 şi de site-ul Luju.ro şi a demarat verificări în cazul magistratei.

Cercetările au fost demarate după ce Mugur Ciuvică, a acuzat, la Antena 3, că judecătoarea Camelia Bogdan s-ar fi aflat într-o presupusă stare de incompatibilitate/conflict de interese pe motiv ca, în timp ce judeca dosarul ICA, în care Ministerul Agriculturii era parte vătămată, a predat şi un seminar unor angajaţi APIA (instituţie aflată în subordinea Ministerului). Judecătoarea neagă categoric acuzaţiile ce i s-au adus pe postul celui pe care l-a trimis la închisoare.

Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here