Plajele, centrele de agrement, agențiile pentru pescuit, monumentele istorice sau bazele sportive vor fi transferate de la ministere la consiliile județene, potrivit unui proiect pregătit de Ministerul Dezvoltării Regionale

0
1421
Plajele, centrele de agrement, agențiile pentru pescuit, monumentele istorice sau bazele sportive vor fi transferate de la ministere la consiliile județene

Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Sevil Shhaideh, a iniţiat un proiect de Hotărâre de Guvern privind aprobarea strategiei generale de descentralizare, care contine o parte din prevederile legii promovate de Liviu Dragnea în 2013.

Mai multe direcții vor trece din componența ministerelor în cea a consiliilor județene în domenii precum mediu, turism, agricultură, cultură, sănătate, educație, tineret și sport. Odată cu transferul acestor atribuții, guvernul va transfera și resursele umane, financiare și materiale necesare desfășurării respectivelor acțiuni. Ministerele ar urma să exercite doar atribuții de inspecție și control.

Unul din ministerele care ar putea pierde din atribuții este  cel al Mediului. Astfel, consiliile județene ar urma să preia competențele de realizare a lucrărilor de întreţinere şi ecologizare a plajelor turistice. Trecerea plajelor din Constanța în subordinea consiliului județean este o solicitare mai veche, pentru care fostul primar Radu Mazăre și fostul președinte al CJ, Nicușor Constantinescu s-au luptat ani de zile. Acum, președintele CJ Constanța este Horia Țuțuianu, promovat în politică în era Mazăre-Constantinescu. Cât timp a fost un simplu consilier județean care ridica mâna pentru baronii Mazăre și Constantinescu, Horia Țuțuianu a fost angajatul companiei Euxin SA Constanța, de la care câștiga circa 2.500 de euro pe lună. Prin decizie politică a PSD, Țuțuianu a fost numit și președinte al CA al companiei de stat Neptun-Olimp, o companie deținută de Ministerul Dezvoltării, care administrează pe malul mării mai multe hoteluri și vile deținute încă de stat.

O altă miză uriașă este și patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului. Astfel, către administrația locală ar urma să fie transferate centrele de agrement la nivelul județelor, respectiv la nivelul municipiului București. Potrivit site-ului MTS, în România există 61 de astfel de centre de agrement. Două dintre ele se află în județul Constanța. Astfel, „New Paradise” Eforie Sud are capacitate de cazare de 448 de locuri și asigură locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, sală de şedinţe, sală de dans, aparate de fitness în aer liber, acces la Internet, discotecă în aer liber. Centrul de agrement „2 Mai” are 200 de locuri, iar ca dotări suplimentare: locuri de joacă pentru copii, sală de şedinţe, acces la Internet, teren de sport, teren de minigolf, discotecă în aer liber, sală de mese cu 120 de locuri.

Turismul va fi gestionat tot de consiliile județene, care ar urma să aibă în subordine instituții care  se ocupe de emiterea brevetelor de turism, autorizarea, avizarea şi clasificarea în turism, competențe exercitate în prezent de către Autoritatea Naţională pentru Turism.  În 2013, când -Guvernul Ponta a propus un astfel de transfer de atribuţii, patronatele din turism s-au opus proiectului, arătând că măsura va genera corupţie la nivel local şi va bloca investiţiile.

De asemenea, ar urma să fie transferate casele de cultură ale studenților, cluburile sportive, precum și bazele sportive. La nivelul județelor ar putea fi transferate și palatele copiilor,  cluburile copiilor sau cluburile sportive școlare.

În domeniul agriculturii, consiliile județene ar putea controla domenii de impact, cum ar fi pescuitul. Proiectul include pe lista obiectivelor care ar putea fi transferate filialele regionale aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Aceeași soartă o pot avea și direcțiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului București, dar și oficiile de studii pedologice şi agrochimice judeţene.

Președinții consiliilor județene vor deveni șefi și peste patrimoniul cultural. Vor fi trecute de la Ministerul Culturii la nivelul judeţelor atribuţiile de implementare a politicilor naţionale şi reglementărilor, competențele exercitate de Direcțiile județene pentru cultură și patrimoniul național. Este vorba, printre altele,  de avizarea concesionării, dării în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închirierii clădirilor monument istoric, avizarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice de clasă B (de interes local). De asemenea, se vor ocupa de avizarea clasării și declasării monumentelor istorice de clasă B sau avizarea documentaţiilor de urbanism pentru instituirea, delimitarea şi reglementarea construirii zonelor de protecţie a monumentelor istorice de clasă B.

Proiectul descentralizării a fost propus de Liviu Dragnea la sfârşitul anului 2013, pe vremea când era ministru al Dezvoltării Regionale şi a reprezentat primul sau eşec. Guvernul Victor Ponta și-a angajat răspunderea în Parlament pentru acest proiect de lege. Legea a fost blocată de Curtea Constituţională, în ianuarie 2014, care a decis, cu unanimitate de voturi că legea pe care Guvernul Ponta şi-a asumat răspunderea era, în ansamblu, neconstituţională.O preluare a deconcentratelor de către autorităţile locale se propunea şi în 2013, la nivel central rămânând însă competenţa de inspecţie şi control.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here