Pilonul II de pensii private obligatorii administrează active nete în valoare de 10 miliarde de euro

0
428
fonduri-private-pensii

Datele reies din primul studiu sociologic naţional care a evaluat atitudinile şi percepţiile cu privire la Pilonul II de pensii, realizat la solicitarea Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.

Studiul sociologic efectuat de ISRA Center arată că 51% dintre români nu reuşesc să pună deloc bani deoparte, în general, şi cu atât mai puţin pentru momentul pensionării.

Pe fondul unui nivel precar al economisirii, majoritatea covârşitoare românilor (71%) consideră că este necesară menţinerea Pilonului II. La 11 ani de la lansarea sistemului de pensii private obligatorii, românii au încredere în Pilonul II, îşi cunosc drepturile şi sunt conştienţi că toate contribuţiile lor contează pentru dezvoltarea economiei.

86% dintre români ştiu de existenţa Pilonului II – arată studiul citat – şi cunosc în mare măsură drepturile lor de participanţi la Pilonul II. Dintre aceştia, 7 din 10 sunt conştienţi de faptul că fondurile acumulate în conturile individuale de Pilon II sunt proprietatea lor şi că acestea sunt garantate prin lege. De asemenea, 5 din 10 înţeleg că toate contribuţiile la Pilonul II contează pentru dezvoltarea economiei româneşti, dar şi că aceşti bani pot fi lăsaţi moştenire în eventualitatea unui eveniment nefericit apărut înainte de vârsta legală de pensionare.

Pilonul II este perceput drept un instrument de economisire transparent şi se bucură de încredere în rândul populaţiei. 55% dintre participanţii la studiu au declarat că au încredere că administratorii fondurilor de pensii investesc optim contribuţiile lor. Participanţii la Pilonul II sunt mulţumiţi de interacţiunea cu administratorii fondurilor din mai multe motive:

* înscrierea în Pilonul II a fost un proces simplu,

* administratorii le oferă regulat informaţii referitoare la situaţia Pilonului II,

* contribuţiile acumulate sunt permanent reinvestite,

* riscul de faliment este scăzut,

* serviciul de suport clienţi este foarte bun.

Radu Crăciun, Preşedintele APAPR, a declarat :

„Ne bucurăm că la 11 ani de activitate, românii ne consideră un partener de încredere, că îşi cunosc în mare parte drepturile şi sunt conştienţi că ei sunt unicii proprietari ai fondurilor acumulate în conturile individuale. Pilonul II, apărut pe fondul tendinţelor demografice negative, s-a dovedit un succes, asigurând deja o sursă diversificată de venituri pentru români, la pensie. Vom continua să comunicăm cu publicul şi să informăm cu privire beneficiile pe care Pilonul II le aduce atât societăţii, cât şi economiei”.

Cei mai mulţi dintre români sunt îngrijoraţi cu privire la pensia lor. Temerea vine pe un fond precar de economisire. 51% dintre români nu reuşesc deloc să pună bani deoparte, strategiile de economisire fiind mai degrabă aspiraţionale decât o realitate, ceea ce înseamnă că Pilonul II este singura metodă de economisire pentru ei.

Deşi 56% dintre români se bazează în mare parte pe pensia de stat la momentul retragerii din activitate, doar un sfert din populaţie (26%) are încredere că statul nu va avea probleme să le asigure pensia. 67% dintre români consideră că în lipsa adoptării unor măsuri optime, statul se va confrunta cu dificultăţi la plata pensiilor pentru generaţiile viitoare.

În acest context, 71% din populaţia activă consideră că este necesară menţinerea Pilonului II (pensia privată obligatorie).

„Pentru cei mai mulţi dintre români, grija zilei de mâine se referă, la propriu, la ziua de mâine, şi nu la economisire pe termen lung, cu atât mai puţin pentru momentul pensionării. Dar este din ce în ce mai evident faptul că românii au trecut dintr-o stare de pasivitate într-o stare de vigilenţă şi de asumare activă a rolului de cetăţean. Sunt mai atenţi la drepturile pe care le au şi la deciziile macro care au ecou în viaţa de zi cu zi”, a declarat Vasilica Andronic, sociolog, ISRA Center.

Pilonul II avea, la finalul lunii septembrie 2018, 7,18 milioane de participanţi şi active nete în valoare de 9,99 mld de euro, dintre care peste 90% sunt investite în economia românească. Potrivit estimarilor APAPR, peste 1,5 milioane de participanţi au acumulat deja o sumă peste 10.000 de lei în contul individual de Pilon II. Randamentul mediu anualizat generat de fondurile de pensii private obligatorii de la lansare până în prezent a fost de  8,43%, conform calculelor APAPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here