O fetiță de 6 ani este ținută în casă de tatăl ei de trei ani. Nu i se permite contact cu mama ei, nu merge la grădiniță sau la medic, nu are prieteni. Audrey nu și-a mai văzut mama de mai bine de un an. A văzut-o de trei ori în ultimii trei ani. Există o hotărâre judecătorească definitivă din 9 noiembrie 2022 care spune că fetița trebuie să stea la un asistent maternal, dar pentru că tatăl nu deschide ușa, fetița nu poate fi luată.
Claudia Gutulescu UPDATE: tatal este se pare angajatul televiziunii sotului doamnei Firea, stiti voi, doamna aceea care e foarte interesata de bunastarea copiilor si protejarea lor si platita de stat pentru asta…
Acum ceva vreme mi-a ajuns la urechi o poveste pe care recunosc ca am amanat sa o cercetez foarte bine, pentru ca am zambit usor si am gandit ca nu are cum sa fie.
Am gandit ca Romania nu este totusi o tara fundamentalista, ca in ciuda coruptiei, sistemului bazat pe pile si incompetentei crase intalnita adeseori in serviciile sociale, totusi o astfel de poveste nu se poate intampla pentru ca la un moment dat luptand si zbatandu-te vei gasi acolo un om, doi, care isi fac treaba cat zece si care te vor ajuta in situatii limita.
Mi-am spus ca e imposibil sa nu gasesti un avocat, un judecator, un angajat social care sa vada o astfel de enormitate de abuz si sa nu faca ceva.
Am sperat, deci, ca o poveste ca cea de mai jos nu exista. Si ca sigur este ceva acolo care poate justifica tot ceea ce se petrece.
Am amanuntit apoi lecturarea datelor oferite, le-am coroborat cu date din sistem si marturisesc ca momentan nu am gasit absolut niciun capat de ata de care sa ma agat ca sa gasesc acea justificare. Daca tot ceea ce este expus este adevarat, este cred una dintre cele mai oribile povesti de Romania, este unul dintre cele mai mari abuzuri si nici nu stiu cum si de unde poate incepe sa fie indreptat.
Povestea este simpla: un barbat si o femeie fac un copil, o fetita. La ceva vreme, mama si tatal iau calea despartirii, ca atatia alti oameni. Pana aici, toate bune.
Insa dupa acest moment, copilul este efectiv luat ostatic de catre tata si bunica paterna, nu vede lumina zilei decat pe geam, nu este dus la gradinita sau in parc, este privat de orice interactiune cu mama, prieteni, vecini, oricine. Si asta de ani de zile! Si toate aceste lucruri apar cu dovezi in procese care au deja pronuntata sentinta.
Si, desi exista N Sentinte care dau dreptate mamei, ultima din 9 noiembrie anul acesta, NICIO AUTORITATE NU AJUTA LA PUNEREA IN APLICARE A ACESTEI SENTINTE.
Eu o sa ma retin din a scrie multe date. Ele pot fi gasite aici: https://www.facebook.com/dreptatepentruaudrey sau aici https://www.printesaurbana.ro/2022/12/o-fetita-de-6-ani-e-tinuta-captiva-ilegal-de-tatal-ei-si-autoritatile-se-ascund-dupa-hartii.html .
Si e mult de citit si digerat. Si este greu. Este greu pentru ca va zdruncina si voua dramul acela de speranta pe care il aveam si eu ca “hai, domne, ca nu e chiar asa”. Ba, sa ma scuzati, pentru aceasta femeie este chiar asa!
Inteleg ca, pentru ca acel copil sa fie eliberat din abuzul continuu pe care il sufera de ani de zile, este nevoie doar ca politia sa puna in aplicare o lege simpla, prin care sa patrunda in domiciliul in care copilul este tinut captiv si sa lase legea sa isi urmeze cursul. Insa, pentru un anume motiv, nu o fac. Ba mai mult, asteapta ca mama sa intenteze un alt proces pentru asta si sa existe o sentinta care sa le dicteze fortat sa o faca. Ceea ce inseamna alte luni si posibil ani de abuz al unui copil.
Nu stiu si nu inteleg care este motivul care împiedică Politia de la Sectorul 4 sa isi faca datoria. Poate ne explica dansii. Mai multi oameni stupefiati de atitudinea lor au trimis sesizari acolo. Mama spune ca probabil din cauza unei oarecare notorietati a tatalui (pe numele sau asa cum veti citi pe pagina respectiva un nene Andi Laslau) politia si alte autoritati ezita sa faca ceea ce trebuie. Prefer sa cred ca nu! Prefer sa cred ca Serviciile Sociale si Politia au o scuza. Pentru ca altfel, domnilor, ati dat de pamant cu statul de drept si cu orice alta notiune normala care e inclusa in titulatura voastra! Si, sincer, daca as fi superiorul vreunuia dintre voi si ati incerca sa musamalizati asa ceva, ati pleca direct acasa dupa ce ati trece pe la dat cu subsemnatul in fata autoritatilor.
Nu stiu ce sanse mai are acel copil sa fie vreodata zdravan la cap dupa ce a trecut prin ce este descris in procesele respective, dupa ce se pare ca i s-a bubuit in usa si i s-a spus ca de aia nu poate iesi afara pentru ca umbla pe acolo nebuni care vor sa o fure. Nu stiu ce sanatate mintala si ce terapii mai pot indrepta 100% trauma traita de fetita aceasta care este crescuta se pare intre patru pereti de o bunica ce ii vorbeste urat si jignitor. Nu stiu cum vreodata relatia fetei cu mama mai poate fi reparata cand ani de zile i s-a spus ca mama este o nebuna care vrea sa ii faca rau.
Insa stiu ca trebuie facut ceva cat mai repede! Ieri!! Asta ca sa mai salvam un pic imaginea de tara libera si democrata cu care ne place sa ne mandrim.
Luati si cititi. Si mai ales distribuiti.
Pentru ca stiti si voi, vazand toate din jur, ca maine oricare dintre noi se poate regasi intr-o situatie fara iesire.
Si ca atunci veti avea nevoie de cei din jur asa cum si Audrey si mama ei au acum.
Bunica alături de care locuiește fetița închisă în casă este agresivă fizic și verbal (există probe audio la dosar). Din transcript: Bunica îi adresează agresiuni verbal de tipul : “nebuno”, “tâmpito!”, “naiba să te ia de proastă!”, “spurcata dracului” “traznite-ar” “scroafa dracului ce ești”, “spurcato! cu curva de mă-ta”, “bolânda naibii”, “nebuna dracului”, “călcate-ar să te calce”, “futu-ți dumnezii mă-tii de scroafa dracului”. Copilul se împotrivește verbal în timp ce este agresat fizic de bunica paternă, spunând de mai multe ori “Nu!”, “Nu!”.
Iulia, mama fetei, a fost din nou ieri la Protecția Copilului (DGASPC Sector 4), care trebuie să se asigure că decizia judecătorească e respectată, că fetița e în siguranță cu mama ei. Sute de drumuri a făcut Iulia în ultimii trei ani între ușa mereu închisă a apartamentului tatălui, după care își aude fetița plângând, Poliție și Protecția Copilului.
Din raportul de deplasare în teren din data de 10.08.2022 întocmit de asistenţii sociali şi consilieri din cadrul DGASPC Sector 4, rezultă că minora nu a mai fost văzută ieşind din casă de foarte multă vreme, agentul de pază menţionând că după ce fetiţa s-a întors din vacanţa petrecută la mamă în vara anului 2021 (ultima dată când intimata pârâtă a avut vreun contact cu minora) a mai văzut fetiţa în locul de joacă de două ori în toamna anului 2021, după care nu a mai văzut-o deloc.
citat din Hot Jud. din 9 nov 2022
Am respectat procedurile, i s-a spus. Am fost la ușă cu poliția. Nu ni s-a deschis ușa. Am plecat.
Cazul a fost predat unui executor judecătoresc, la care cazul poate aștepta și doi ani.
Vorbim despre un copil de 6 ani care de 3 ani este ținut captiv și nimeni nu se grăbește.
Din motive pe care mintea mea nu le pricepe, nu se poate intra în casă peste el, se pare că dreptul la proprietate al tatălui e mai important decât dreptul la o viață normală a copilului.
Un polițist i-a spus mamei că Protecția Copilului ar fi putut da Poliției un ordin de intervenție rapidă, caz în care Poliția ar fi dărâmat ușa și ar fi luat fetița. Dar acest ordin nu a fost dat, deși mama fetiței a depus sute de pagini de memorii și probe cum că fetița este ținută în casă, că i se vorbește urât, că tatăl e violent (există și ordine de restricție nerespectate, probe audio cu amenințări și jigniri).
Avem așadar un copil sacrificat pe altarul procedurilor și amânărilor.
Cine este responsabil pentru anii pierduți de acest copil? De trauma lui uriașă?
Și mai ales, CE se poate face acum, azi, pentru ca această fetiță să fie salvată și să aibă timp cu mama ei, socializare, o viață normală, terapie pentru suferința și regresele pe care le trăiește?
Cum este posibil ca un om să își maltrateze astfel copilul, iar autoritățile să bată la ușă și să plece ridicând din umeri, lăsând un copil prizonier?
Am primit de la Iulia, mama lui Audrey, memorii, poze, hotărâri judecătorești, am vorbit ore în șir ca să înțeleg cum s-a ajuns aici. Am pus mai jos relatarea ei, ca să înțelegeți cazul și în speranța că tot mai puțini părinți se vor afla vreodată în situația ei. E un caz tulburător de abuz emoțional, abuz de putere, violență domestică și manipulare, alienare parentală ca la carte.
Iulia este absolventă de comunicare. A lucrat în social media și ca redactor de știri multă vreme. Nu știu, sincer, cum rezistă psihic, sunt și eu mamă, iar ce trăiește această femeie este dincolo de orice coșmar.
Intimatul pârât a negat că minora ar fi izolată în apartamentul de domiciliu, indicând faptul că minora ar avea viaţă socială însă nu în apropierea domiciliului, pentru a nu risca o întrevedere, fie aceasta şi inopinată, cu mama. În acest sens, intimatul pârât a depus un set extrem de voluminos de planşe fotografice unde este înfăţişată minora în cadrul unui loc de joacă, luând masa, mâncând o îngheţată, interacţionând cu
intimatul pârât şi cu o altă persoană de sex feminin. Examinând aceste planşe foto, curtea constată că multe dintre fotografii se repetă. Totodată, curtea constată că toate planşele foto depuse au fost realizate în aceeaşi împrejurare (în aceeaşi zi), fapt ce rezultă din analiza elementelor înfăţişate: minora are aceeaşi înfăţişare în toate fotografiile (deci aceeaşi vârstă), poartă aceleaşi haine în toate fotografiile, are aceeaşi tunsoare şi acelaşi mod de prindere a părului în toate fotografiile.
citat din Hot Jud. din 9 nov 2022
Iată mai jos sumarul acestui caz, povestit de mama lui Audrey.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Ioana, ieri am fost iar la DGASPC sector 4, să întreb când îmi vor scoate fetița de acolo. Principala grijă a directoarei adjuncte era să nu cumva să o înregistrez. Am întrebat care e situația fetiței, știți ceva de ea?
Am făcut foarte demersurile, mi-a zis. Am insistat să-mi spună ce au făcut. Cu greu mi-a zis că au încercat să o ia, dar nu au reușit, apoi au dus actele la executor.
Audrey a venit pe lume într-o zi frumoasă de toamnă. După naștere fetiței, pentru ajutor în casă, a insistat să o aducă pe mama sa să locuiască împreună cu noi. În primele două săptămâni aceasta nu și-a manifestat comportamentul violent, după care a început calvarul. Voia să controleze tot, îmi vorbea urât, mă umilea constant în fața fetiței. În primele două luni de la naștere nu m-au lăsat să scot bebelușul din casă, pe motiv că răcește. Când am fost la primul vaccin medicul ei de familie i-a certat și le-a spus că nu au procedat bine, că fetița trebuia să fie expusă la aer și soare pentru a-și forma anticorpi.
Ne-a fost foarte greu financiar în primii doi ani de viață, el refuza să muncească spunând că pentru mai puțin de 2000 de euro nu se ridică din pat. Când îi spuneam că are un copil mic, cu atâtea nevoi, să lucreze oriunde, el lua un ton agresiv, țipa și zicea: “Decât să lucrez la Mega Image mai bine îmi pun ștreangul la gât și mă spânzur”. Aceste cuvinte mi le tot repeta, pe un ton ridicat, în timp ce se bătea cu pumnii în cap sau lovea pereții.
Încă de la început era foarte gelos pe mine, inclusiv pe faptul că alăptez fetița. Spunea că își va comanda și el o proteză de sâni, să aibă și el. Nu înțelegea de ce fetița se liniștește în brațele mele de mamă și la el nu se liniștește sau de ce mă vrea pe mine în anumite momente. Într-una din nopți, când fetița avea un an și ceva, s-a trezit plângând fiindcă visase urât, am luat-o în brațe să o liniștesc și el s-a înfuriat și a încercat să mi-o smulgă și să o țină el în brațe. Fetița voia la mama și plângea și mai tare. I-am zis atunci “are nevoie de mamă” și am luat fetița la piept, el s-a înfuriat, mi-a luat una dintre mâini și mi-a sucit-o spunându-mi că nu e adevărat.
Aveam o indemnizație minimă de creștere a copilului fiindcă lucrasem pe drepturi de autor înainte, și sumele câștigate erau modeste. După ce am primit primii bani știu că i-am cumpărat fetiței mai multe lucruri, hăinuțe din H&M. Când a văzut hăinuțele acasă a fost foarte furios, a început să zbiere și a doua zi mi-a zis că a mers cu lama în H&M și a tăiat mai multe haine să se răzbune.
Conflictele erau la ordinea zilei. Mama lui era tot mai agresivă cu mine, inclusiv în fața fetiței. Ajunsese să mă împingă, să mă tragă de păr, izbea și trântea lucruri în apropierea mea. El ignora comportamentul ei, eu îi spuneam că nu putem trăi așa, că fetița nu trebuie expusă la violență și cuvinte urâte, că tensiunea o afectează, însă simțeam că vorbesc cu pereții. Repeta mereu că “mama ne ajută”. Atunci când soacra țipa și trântea ne refugiem în dormitor, luam fetița în brațe și plângeam. Eram ca un scut pentru ea. Săgețile mă loveau pe mine, ea fiind protejată.
Am încercat să plec de mai multe ori. Prima dată a fost când fetița avea 8 luni și era încă alăptată. Am discutat toată noaptea și m-a convins să-i mai dau o șansă, a promis că-și va găsi un loc de muncă și că nu va mai aduce pe mama lui să stea cu noi. Însă acela a fost momentul în care el în fapt a început să pregătească terenul, să facă orice pentru a lua fetița și pe mine să mă excludă. Chiar mi-a spus ulterior: “Tu poți să pleci. Dar Audrey rămâne”.
După această primă tentativă de plecare a început să mă controleze la fiecare pas, să nu pot pleca cu ea. Mergea cu noi în parc, nu mă scăpa din ochi.
Când Audrey avea 1 și 3 luni, i-am spus plângând că simt că mă sufoc din cauza certurilor și conflictelor, că dacă mai rămân mă îmbolnăvesc și că voi pleca în acea zi. L-am sunat pe tatăl meu să mă vină să mă ia cu o dubă pentru transportul lucrurilor . Plângând, eram în dormitor și împachetăm lucrurile, fetița tocmai venise din parc și dormea în sufragerie. La un moment dat el a deschis ușa și a mai întrebat încă o dată: “Sigur vrei să pleci? Ești hotărâtă?”, i-am zis “Da”, după care el a trântit ușa. Când am ieșit din dormitor am constat că el și cu fetița dispăruseră. A luat fetița așa cum era, dormind, îmbrăcată sumar, și a fugit cu ea. Am mers în parc și am căutat fetița timp de mai multe ore, însă fără rezultat.
Timp de 3 zile a fost plecat într-un loc necunoscut cu fetița, refuzând să răspundă la telefon și mesaje. A venit și Poliția, a stat mai multe ore în apartament fiindcă inițial nu răspundea nici Poliței. A răspuns Poliței după miezul nopții și-a zis că e în vizită la niște prieteni. Însă, felul în care a plecat nu arăta nicidecum ca o vizită, a luat fetița dormind, dezbrăcată, și a ieșit cu ea pe ușă. A luat-o din domiciliu și de lângă mamă, fără să-i pese de consecințe.
A venit după trei zile. Mi-a că a mers într-un loc sigur și chiar un prieten de la Poliția Capitalei i-a spus că procedeze astfel, zicându-i: “Ia bă copilul. Ești tatăl! Nu au ce să-ți facă”.
Am vorbit atunci cu o avocată, am plătit-o, ea a scris ordonanța de custodie a minorului, trebuia să o depun în instanță. Atunci m-a surprins că el aflase numele avocatei mele, deși nu i-l spusesem și mi-a zis că avocata m-a bârfit cu alți colegi avocați și că nu e o avocată bună. M-a făcut să-mi pierd încrederea și am renunțat să mai depun cererea de chemare în judecată.
Din cauza restanțelor la întreținere, care depășiseră 3000 de lei, vărul său s-a supărat și i-a dat un ultimatum să părăsească apartamentul, i-a spus că-și bate joc de încrederea lui și a mea. Încă de când am venit acolo cu fetița el avea restanțe mari la întreținere. O parte le-am achitat eu, dar era vorba de sume mari. Fetița avea atunci doi ani și șase luni. Am găsit un loc în care să stăm, în capăt de Berceni, într-un bloc-turn, chiria fiind mai ieftină decât în alte zone.
Începusem să lucrez în ture într-o redacție de știri, de la 8 la 4 și de la 4 la miezul nopții. El colabora cu o televiziune, însă era plătit puțin. În iarna anului 2018, în decembrie, îmi amintesc că închisese toate caloriferele din apartament pentru că nu aveam bani de căldură și era foarte frig. Mama lui era tot cu noi. Eu începusem să lucrez în ture, fetița stătea cu mama lui cât eu lucram. Nu îmi plăcea situația asta, am încercat să o duc la grădiniță, dar el nu a fost de acord, am pierdut locul, toate inițiativele mele de a o duce la grădiniță au fost blocate de ei.
Lucram într-un ritm alert timp de 8 ore și avem o singură pauză pe zi, timp de 30 de minute. Nu puteam lucra de acasă fiindcă fetița nu suporta să mă știe în preajmă și să nu-i dau atenție. Era foarte energică și jucăușă, îi plăcea mult să alerge și să meargă afară. Așa că a trebuit să caut un birou de unde să pot lucra. Am luat prima dată un spațiu de lucru la Unirii, pe care plăteam 700 de lei, și apoi am găsit o garsonieră în Tineretului, aproape de parc. Am apelat la ajutorul familiei pentru a plăti prima chirie și garanția. Când a aflat de garsonieră, fiind sunat de RCS/RDS pentru a pune internetul și în această locație, a fost extrem de furios, crezând că acum am un loc unde să merg cu fetița și că îl voi părăsi în curând. A venit acolo plin de nervi, era roșu la față, în timp ce urca pe scări, a scuipat pe soneriile tuturor vecinilor și a zgâriat cu un cuțit parchetul.
Într-o zi din vara lui 2019, eram cu toții acasă, fetița voia la mine, voia să o îmbrac eu, și tot striga “Mama, mama, cu mama vreau. Mama vreau să mă îmbrace”. El trăgea de piciorul fetiței și încerca să mi-o smulgă din brațe. În timp ce făcea asta spunea “Nu mai trage de ea. Las-o în pace”, ca și cum eu aș fi fost cea care trăgea de fetiță. Când a văzut că nu-mi poate lua fetița din brațe mi-a pus mâna în jurul gâtului și m-a strâns, spunându-mi de mai multe ori “Te omor, mă. Te omor!”. Eram cu fetița în brațe și l-am rugat să se oprească. Timp de câteva minute nu s-a oprit. Apoi, cum m-a lăsat am fugit repede cu fetița în baie. A venit după noi și mi-a spus râzând că el s-a jucat, că dacă voia să mă omoare știa cum să strângă de gât astfel încât să omoare o persoană, referindu-se la artera carotidă.
Înainte să intru în apartament, fiindu-mi frică de ce se putea întâmpla am înregistrat audio, nefiind primul episod de violență. Neavând niciun martor cu mine, doar cuvântul meu împotriva cuvântului lor. Am făcut plângere la poliție și am obținut primul ordin de protecție, provizoriu. N-am știut cum să-l prelungesc fiindcă nu aveam avocat. Am luat fetița în garsonieră și timp de 5 zile nu ne-a putut vedea. Însă, lui nu-ii păsa de ordin, ca să-mi arate asta a doua zi a venit lângă blocul unde eram, și-a făcut un selfie cu degetul din mijloc ridicat și a zis că a încălcat ordinul și nu-i pasă.
După acest evenimentul nu am mai putut să dorm în apartamentul din Berceni. A trebuit să aduc fetița la ei să stea cu mama lui în timp ce mergeam la muncă. Schimbasem locul de muncă, lucram în Pipera tot într-o redacție, plecăm la 9 de-acasă și vedeam la 7-8 seara. După muncă luam fetița și doarmă cu mine și o aduceam dimineața. Uneori mai doarme la ei și doar o vedeam seara și apoi plecăm să dorm.
El era foarte furios pe primul ordin dat și nu știa cum să se răzbune. Pe 11 Septembrie 2019, în jurul orei 8 seară, l-am contactat să-i spun că vin la fetiță, iar el a zis “mai bine nu” spunând că a avut o zi proastă la muncă. I-am transmis că voi veni căci îmi este foarte dor de ea. Când am intrat pe ușă am mers la fetiță și am luat-o în brațe, el a început să țipe “Ajutor! Ajutor! Mă omoară!”- asta fără să-l ating cu un deget. Atunci a venit spre mine, a încercat să-mi smulgă fetița din brațe și mi-a luat telefonul cu forța. Cu toate că el este cel care m-a lovit, a chemat poliția și le-a spus că l-am atacat, că l-am strâns de gât, că am lovit și fetița cu capul de trotinetă. Iar rănile mele erau fiindcă mă lovisem singură cu capul de perete. Poliția a dat dublu ordin de restricție. Acest dosar e încă în cercetare, deși eu am dus certificat medico-legal în care se specifică 12-14 zile de îngrijiri medicale, iar el nu, neavând în fapt nicio rană, doar niște zgârieturi de mâini.
În noaptea în care noi am mers la Poliție, fetița a rămas cu soacra la ei. Nu m-au lăsat să o văd trei zile, nu răspundeau la telefon, nici el și nici maică-sa. M-am dus pe o bancă în fața blocului și i-am văzut cum pleacă toți trei. Am strigat, fetița a alergat spre mine, el a început să urle că îi atac, a depus plângere că am încălcat ordinul de restricție. Atunci am mers cu fetița la secția de poliție, el nu voia să lase copilul să plece cu mama. A intervenit Protecția Copilului. Într-un final am negociat un program și un domiciliu alternativ, abia după 5 ore am putut să plec cu fetița. Curios este că pentru cercetarea acestei încălcări a ordinului de protecție investigațiile s-au făcut foarte rapid, au măsurat distanța, au făcut poze, au cerut filmări, mi-au luat mai multe declarații. Ca în final să constate, după 9 luni de cercetări, că ordinul nu mai era în vigoare, fiindcă fusese respins cu o zi anterioară de instanță.
După acest eveniment i-am spus că mă despart și am înaintat o acțiune de custodie în instanță, care a mers din greșeală la sectorul 3. A depus și el o cerere de chemare în judecată și a fost depusă corect, la sectorul 4.
Inițial am apelat la casa de avocatură Cuculis, având o recomandare și plăteam la final. Însă el a făcut presiuni asupra mea și a spus că acești avocați își vor bate joc de proces și că el îi cunoaște. Am renunțat la ei.
Pentru că nu aveam bani, am angajat un avocat tânăr, de profesie mediator, absolvise Dreptul de un an, nu știam acest lucru atunci, am aflat ulterior. Nu a făcut ce trebuie în dosar. A depus o cerere de litispendență când nu era cazul. I-a fost respinsă. Trebuia deschis alt dosar și să ceară conexarea dosarelor. Nu a știut să facă asta. Nu a știut să țină pledoaria și nici să insiste pe probele de la dosar (pe care e posibil ca judecătorul nici să nu le fi văzut) .
Între decembrie și ianuarie am discutat de o posibilă împăcare, iar el mi-a zis renunțăm la procese, și să-i dovedesc că intențiile mele sunt întemeiate depunând o cerere de renunțare la judecată, în procesul deschis de mine, la Sectorul 3. Și că va depune și el în procesul deschis de el la Sectorul 4. Chiar mi-a spus cum să fac cererea, căci nu știam.
Am depus cererea de renunțare la judecată, iar el nu s-a ținut de cuvânt. Nu a depus-o pe a lui. A rămas pe rol doar procesul lui în care nu făcusem întâmpinare și nu aveam cereri proprii.
Din ianuarie 2020 el nu mai respecta programul, nu mă mai puteam înțelege cu el, proces în desfășurare de custodie. În toată această perioadă, m-am luptat, pentru binele fetiței, să crească alături de ambii părinți, sau cel puțin să aibă ambii părinți în viața ei.
La firma unde lucram s-au făcut disponibilizări și mi-am pierdut locul de muncă. Aveam un venit mult mai mic și nu mai puteam plăti chiria garsonierei din Tineretului (aproape de parc), care costa 270 de euro. Avocatul insista să stau în București. Cu banii care-i aveam am găsit o garsonieră confort III care avea baia la comun, la 170 de euro. I-am explicat avocatului și el a zis că nu-i nimic, important e să fie București.
Pe 8 martie 2020 Audrey dormise la mine prima oară în locul în care eram, i-am dat lui fetița într-un părculeț din zona Curții de Apel, și de a doua zi nu am putut s-o mai văd. Fără nicio explicație, în afară de Covid, a izolat fetița în apartament, sub cheie, și eu o puteam auzi numai prin ușă. Așa știam că trăiește, el refuzând să-mi dea vreo informație în ceea ce o privește. Acela e momentul în care a început coșmarul.
Începuse pandemia, a spus în tribunal că baia comună e sursă de infectare cu virusul COVID-19, avocata lui a insistat, ea e foarte teatrală, avocatul meu era începător, nu a arătat probele, judecătorul a decis violență reciprocă, neținând cont de certificatul medico-legal, de primul ordin de protecție și de faptul că o instanță constatase deja violență psihologică din partea lui, când mă amenințase cu moartea și mă strânsese de gât.
După 8 martie 2020, ea plângea la ușă, voia la mine, veneam zilnic la ea, am făcut multe memorii la DGASPC în care spuneam să intervină, să o scoată de acolo.
Dar nu știam că trebuie martor pentru ce spui, sunt doar înregistrările mele audio în care fetița spune că vrea la metrou, la mama, se lovea cu capul de geam că nu mai suporta să stea în casă.
Dacă o strigam, făceau liniște totală, luau fetița din sufragerie în camera din spate, unde sunt trei uși la mijloc.
Cei de la DGASPC sunau paznicii, paznicii ziceau că nu știu nimic, nu doreau să se implice.
În mai 2020 am văzut fetița pe cameră video, am avut un șoc, era tunsă, o tunseseră în casă.
Spunea că îi e dor de mine, că vrea să mă vadă, el când auzea că ea spune asta, închidea, spunea că o provoc.
Fetița trei luni a stat așa în casă, am văzut-o pe 1 iunie 2020, când a fost un termen în proces. El a recunoscut în fața judecătorului că nu o pot vedea, dar a zis ca e din cauza COVID, judecătorul a zis că ăsta nu e un motiv și a dispus să o văd. Am văzut-o a doua zi. Era complet schimbata. Palidă, tunsă scurt, în scări, ochii triști, arăta ca un copil abandonat.
Nu mai îndrăznea să alerge, să facă nimic. El o păzea mereu.
Audrey m-a luat deoparte, ca el să nu audă. Mi-a zis că vrea să meargă la mine în casa mică, unde stateam eu. Am văzut-o încă de două ori în prezența lui.
Am mai văzut-o în septembrie, înainte de ziua ei. Am observat că nu mai vorbea corect, avea vocabular redus, era schimbată. Când am dus-o înapoi la tatăl ei, a plâns mult, nu a vrut să meargă cu el. Au zis atunci că o provoc, că o tulbur, și nu m-au mai lăsat deloc să o văd. Nici Poliția, nici Protecția copilului nu au mai văzut-o.
A trecut mai mult de un an. Între timp Protecția copilului a deschis proces și custodia fetei este la asistent maternal din noiembrie, prin hotărâre definitivă. Dar fetița nu poate fi luată de la el, pentru că nu deschide ușa.
A trebuit să-i las cadoul de Moș Niculae în fața ușii închise. Din nou. I-am sunat înainte, pe tata și bunica. Au ignorat apelurile și mesajele. A pus cameră performantă pe vizorul ușii cu redare audio/video și senzori de mișcare, astfel încât să știe când cineva se afla in fata ușii si sa facă liniște. Deci vede când vine si Poliția si Protecția Copilului si deliberat nu Răspunde.
Sunt foarte îngrijorată pentru starea ei, nici Protecția Copilului, nici Poliția o pot vedea.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Câteva citate din mărturiile, plângerile și hotărârile judecătorești:
Citat din hotărârea judecătorească definitivă din noiembrie 2022:
„Intimatul pârât, personal, a admis că nu îi permite accesul mamei în
imobil, nu iese cu minora la plimbare în jurul condominiului şi nici la locurile de joacă din imediata apropiere, tocmai pentru a nu „risca” să se întâlnească întâmplător cu mama minorei. Din actele dosarului reiese că intimata pârâtă a văzut minora de
aproximativ 3 ori în ultimii 3 ani (fetiţa având la momentul de faţă 6 ani), iar în ultimul an nu a văzut-o deloc pe fiica sa, în pofida multiplelor încercări şi demersuri.
Intimatul – pârât şi-a justificat această conduită, în faţa prezentei curţi la termenul de
judecată din 18.10.2022, prin aprecierea sa că intimata pârâtă nu ar fi o persoană responsabilă, astfel că minora ar fi în pericol dacă s-ar afla în grija sa. Intimatul pârât nu a adus, însă, nicio probă în acest sens, neexistând nici măcar vreun indiciu în sensul că minora nu ar fi în siguranţă în grija mamei, iar autoritatea părintească este stabilită prin sentinţa civilă nr. XXX/12.06.2020 de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, ca exercitându-se în comun.
Din contră, curtea observă, din planşele foto depuse la dosar de apel, că minora s-a simţit foarte bine în prezenţa mamei, atunci când a putut-o vizita, jucându-se în aer liber, zâmbind, râzând, făcând activităţi specifice vârstei sale.
Curtea consideră, în acest context, că modalitatea de gestionare a situației conflictuale dintre părinţi de către intimatul pârât (tată) nu este în interesul copilului. După cum au notat în considerente şi instanţele judecătoreşti ce au pronunţat titlurile executorii amintite mai sus, atitudinea tatălui este cantonată în sfera alienării parentale, acesta urmărind înlăturarea totală a celuilalt părinte din viața copilului, fără a proba existența unei explicații rezonabile.
Atitudinea intimatului pârât dăunează minorei, care se află, la acest moment, în pragul unei alienări faţă de mama sa, pe care nu a mai văzut-o de peste un an şi cu care nici nu a mai vorbit telefonic sau prin apeluri video.”
Un citat al unei martore după întâlnirea Iuliei cu Audrey de ziua fetiței, în septembrie 2021:
Pârâta (mama fetiței) declară că minora este izolată şi deși are aproape 5 ani nu a fost înscrisă la nicio formă de învățământ şi este ținută în casă. Pârâta a adăugat că în perioada iunie 2020 martie 2021 protecția copilului nu a văzut nici măcar o dată copilul, tatăl refuzându-le accesul, chiar și atunci când au venit însoțiți de politie, iar pe data de 27.04.2021 – protecţia copilului a convocat o întâlnire având ca scop evaluarea situaţiei minorei şi medierea relaţiei dintre părţi, pârâtul fiind absent, motivând cu o seară înainte cu „nu are timp de pierdut”.
Sentința civilă nr. XXXX din 15.10.2021, pronunțată în Dosarul nr. XXXXX/4/2020 (ordonanță președințială) „instanța atrage atenția că atitudinea tatălui nu este justificată și că poate fi încadrată în sfera alienării parentale, iar față de subsemnata nu există niciun motiv temeinic pentru a fi oprită să-mi văd propriul copil: „Atitudinea tatălui este, în opinia instanței, cantonata în sfera alienării parentale, acesta urmărind înlăturarea totali a celuilalt părinte din viața copilului, fără a proba existența unei explicații rezonabile. Deși pârâtul afirmă în cuprinsul întâmpinării că nu se opune dezvoltării unei relații afective firești între mamă și minoră, conduita și faptele acestuia — relevate prin probe — denotă o situație de fapt contrară. Pârâtul motivează refuzul de a permite mamei să viziteze minora prin faptul că reclamanta nu ar fi responsabilă, aspect pe care nu a reușit însă să îl probeze, astfel încât — în opinia instanței — modalitatea de abordare a situației de către tată este cea care pare a nu fi una responsabilă și în interesul copilului. Instanța consideri că tatăl trebuie să urmărească protejarea interesului superior al fetiței, or obstrucționarea legăturilor acesteia cu mama ei sau stabilirea acestui program timp de doar câteva minute la intervale de timp foarte mari, contravine în mod clar acestui interes” (pagina 6, paragraful 6).”
Totodată, în raportul de vizită din data de 21.11.2020 a comunicat reprezentanţilor instituţiei refuzul acestuia de a respecta decizia instanţei, referitoare la modalitatea de menținere a relaţiilor personale mamă-copil (f.98-100) declarând că nu va permite intrarea în contact a minorei cu mama sa, motivat de apelul formulat împotriva sentinţei civile şi de neprezentarea de către mamă a unui document medical care să ateste că nu este infectată cu COVID-19.
Transcript conversație Audrey – mama ei în iulie 2021, după un an în care nu se văzuseră.
Context: Conversația are loc în mașină, la câteva minute după ce am luat fetița de la tată.
Fetița m-a văzut în 15 Iulie 2021 prima dată, după un an de zile, neputând avea niciun fel
de contact cu ea în perioada Iunie 2020 – 15 Iulie 2021. Manifestă o tulburare disociativă – folosită ca mecanism de apărare, conform psihologilor.
Mama: Nu înțeleg. Mai spune-mi o dată. Nebunii sunt niște oameni nebuni? Nu înțeleg.
Fetița: Nebunii sunt niște oameni răi.
Mama: Oameni răi care ce vor să facă?
Fetița: Să fure copii?
Mama: Fură copii?
Feitița: Da.
Mama: Și voiau să te fure și pe tine?
Fetița: Da
Mama: Și de-asta trebuia să stai în casă?
Fetița: Da
Mama: Că dacă ieșeai afară te furau?
Fetița: Da
Mama: Și cum a spus tata asta? Cum a zis?
Fetița: Așa am învățat eu.
Mama: Și ție îți era frică de ei?
Fetița: Da
Mama: Și au venit și la ușa ta?
Fetița (pe un ton mai grav): Da
Mama: Au venit la ușa ta?
Fetița: Da
Mama: Și cum făceau când vedeau la ușă? Făceau scandal?
Fetița: Tot băteau.
Mama: Băteau în ușă?
Fetița: Da
Mama: Și tu atunci unde plecai? Când băteau ei în ușă.
Fetița: M-a dus tata la mine în cameră.
Mama: Și erai în siguranță acolo, da?
Fetița: Da.
Mama: Și poliția venea?
Fetița: Nu. Ce poliția venea auzi? (vorbește stâlcit și revoltat)
Mama: Mai spune-mi o dată? Făceau scandal, băteau în ușă și voiau să te ia pe tine?
Fetița: Da
Mama: Și voiau să ia și alți copii?
Fetița: Da. Luau toți copii.
Mama: Și ce voiau să facă cu tine?
Fetița: Să mă fure.
Mama: Ce a spus tata de mama? De ce nu o poți tu să o vezi pe mama? (Min:02:27)
Fetița: Că odată ai fost nebună (nesigură, după care se corectează) A mai fost o mamă care a fost nebună. Care venea la ușă. O mamă care venea la ușă.
Mama: O mamă nebună care venea la ușă?
Fetița :Da
Mama: Venea la ușă și făcea scandal:
Fetița: Da
Mama: Și tu nu voiau să o vezi pe mama aia nu?
Fetița: Nu, că tot venea.
Mama: Și voia să te ia la ea?
Fetița: Da
Mama: Și era nebună
Fetița: Da
Mama: Și cine te-a învățat asta.
Fetița ( pe un ton detașat și străin) : Nebuna asta…Am învățat să-i zic „nebună”. O cheamă
„mă-ta” pe nebună. Pe mama cealaltă o cheamă „mă-ta”
Mama: Și acum unde este mama cealaltă? Unde e mă-ta?
Fetița: Este la o casă urâtă urâtă, urâtă unde are goange (gandaci)
Mama: Stă într-o casă urâtă unde are goange?
Fetița: O cheamă mă-ta.
Mama: O cheamă mă-ta. Dar nu sunt eu?
Fetița: Altă mamă care arată așa ca tine dar e rea.
Mama: Și era o mamă rea?
Fetița: Da, e rea.
Mama: De ce venea cu poliția? Care era treaba ei?
Fetița: Că-i rea. Îi place să fure copii.
Mama: Dar nu era mama ta?
Fetiția: Nu.
Mama: Eu sunt mama ta, nu? Eu sunt mama ta. Era o altă mamă?
Fetița: Da
Mama: Și ție îți era frică de ea?
Fetița: Da
Mama: Dar ai văzut-o, vreodată ai văzut-o?
Fetița: Nu.
Mama: Și când băteai la ușă unde plecai?
Fetița : Mă ducea tata în cameră.
Cititi mai mult pe printesaurbana.ro
