Mihaela Furtuna – De la Ministerul Transporturilor la Design Floral

0
491

Buna, sunt Mihaela Furtuna, mama, sotie si artist floral. Sunt o persoana foarte curioasa, imi place mereu sa-mi depasesc limitele, iar dorinta aceasta de nou m-a adus si pe drumul florilor. De mai bine de 6 ani sunt artistul floral din spatele brandului Atlasul cu petale, iar parcursul meu a fost unul foarte interesant.

De la Ministerul Transporturilor la Design Floral

Totul a inceput intr-o perioada agitata/tumultoasa din viata mea. Eram deja mama, aveam un job stabil la Ministerul Transporturilor, parca le bifasem pe toate. Dar simteam ca nu ma dedic in totalitate familiei mele. Asa ca am decis sa demisionez si sa ma ofer celor dragi. Desi am facut schimbarea, nu eram pe deplin implinita nici in aceasta noua postura.

Carierista din mine, ambitioasa, determinata si activa incepea totusi usor usor  sa se revolte. Imi doream noi provocari si nu stiam exact in ce directie sa ma indrept. Pana intr-o zi, cand o intamplare din gradina curtii mele mi-a deschis drumul spre lumea florilor.

Am simtit o curiozitate incredibila sa aflu mai multe despre acest domeniu, asa ca m-am inscris la Facultatea de Horticultura, experienta care mi-a schimbat traseul in viata si mi-a deschis un orizont care ma fascineaza din ce in ce mai mult, pe zi ce trece.

Cursuri cu profesori recunoscuti in lumea floristicii

Calatoria propriu-zisa in lumea florilor a inceput pe la sfarsitul anului 2016 cand am participat la un curs de decorator floral si la unul de evenimente. Ulterior, am tot continuat sa particip la seminarii/cursuri pentru ca mi-am dorit sa ma perfectionez, sa descopar lumea minunata a creatiilor florale. Astfel, am venit in contact cu profesori speciali, recunoscuti national si international in lumea floristicii pentru ideile inovatoare, creative cu care au venit in intampinarea designerilor din intreaga lume.

Mentorul meu este doamna Andreea Stor, profesor international de floristica, care m-a ajutat sa inteleg mai bine domeniul florilor prin intermediul cursului „Designer Florist – Foundation to Master in Floral Design”, un curs complex finalizat cu recunoasterea mea ca si designer florist.

Si de aici am pornit in cunoasterea multor tehnici prin intermediul cursurilor diverse, a masterclass-urilor sau a demostratiilor florale sustinute de master floristi minunati precum, Andreea Stor, Raluca Sandu, Alina Neacsa, Nicu Bocancea, Koppi Pirjo, Pin van den Akker, Alex Segura, Thomas de Bruyne, etc.

Dar satisfactiile care mi-au depasit asteptarile au fost obtinute in urma participarii la festivalul Fleuramour din Belgia unde am creat aranjamente cu flori neon (gama de flori inventata de Andreea Stor).

Si sa nu uit de decorul mirific creat in Sicilia la castelul San Marcon prin reinterpretarea utilizarii unei piscine in cadrul unei nunti.

De asemenea, sufletul meu a fost implinit in urma experientei floristice pe care am trait-o la Monaco unde, alaturi de floristi talentati coordonati de dna Alina Neacsa, am creat aranjamente florale wow care au surprins invitatii la Balul Printilor si Printeselor.

De asemenea, mi-am dorit sa particip ca si florist la Hortus Flower Show organizat in cadrul Zilelor Horticulturii si acest vis mi s-a implinit anul acesta cand am fost invitata sa fac parte din echipa de floristi coordonata de dna Andreea Stor.

Si tot sub coordonarea sa, recent am creat un buchet delicat care a fost oferit principesei Margareta de catre reprezentatele unei asociatii de femei.

Sunt nostalgica cand ma gandesc la aceste momente, dar aceasta nostalgie nu dureaza mult pentru ca domeniul floral are aceasta putere de a te provoca in fiecare zi si de a face din fiecare aranjament pe care il realizezi o calatorie in sine.

Asta este ceea ce ma atrage la domeniul floristicii – noul pe care il intalnesc in fiecare zi.  Fiecare aranjament, fiecare accesoriu, fiecare persoana pentru care creez este o experienta, iar eu fiind o persoana deloc monotona, simt ca in sfarsit mi-am gasit locul.

Brandul Atlasul cu petale

Pasiunea pentru flori s-a transformat in Atlasul cu petale, proiectul meu de suflet, nascut din dorinta sincera de a atinge cat mai multe suflete cu frumusetea si bucuria pe care numai un aranjament floral deosebit le poate aduce.

In Atlasul cu Petale m-am hotarat sa pastrez simtiri. Simtiri sub forma momentelor de fericire ce vin odata cu florile daruite.  Incantarea de pe fata celei ce primeste florile este imboldul meu creator. Asez cu inima florile in aranjamentul creat si fiecare petala este in sufletul meu un talisman de puritate si gingasie pe care il daruiesc cu drag!

Am creat Atlasul cu petale in urma cu 6 ani din pasiune, insa in timp a devenit un business in sine si o continua provocare pentru mine.

Atlasul cu Petale este locul unde eu ma incarc cu energie – preiau energia bruta a florilor si o transform in aranjamente florale prin care eu imi doresc sa transmit emotii si vibratii pozitive celor care le privesc.

Ce ma inspira in creatiile mele

Creez aranjamente florale pentru evenimente, nunti, botezuri, ocazii speciale, aranjamente tematice de daruit persoanelor dragi, cosuri cu flori, bijuterii florale, aranjamente pe diferite structuri.

Ma inspira natura, oamenii, personalitatile si povestile lor. Imi plac culorile si texturile si am invatat sa le combin in aranjamente pline de viata care pastreaza in ele momente unice. Imi place sa cred ca fiecare creatie e o mica opera efemera.

Atelierul Atlasul cu petale

Nu este usor sa ai un business, sunt atat de multe lucruri de care trebuie sa te ocupi, cu atat mai mult cand esti si mama full time, dar si sotie, insa de-a lungul anilor mi-am pastrat optimismul si fiecare reusita, dar mai ales fiecare hop, m-au ambitionat tot mai tare.

Atelierul floral « Atlasul cu petale » este spatiul meu magic unde ma simt creativa si inspirata. Mi-am dorit ca acesta sa fie un loc special dedicat pregatirii aranjamentelor, dar si intalnirilor cu prietenii mei, asa cum imi place sa-mi numesc clientii. Este un loc cald, plin de culoare, primitor, cu o vibratie foarte buna. Si imi place sa cred ca toti cei care vin la atelier simt asta.

Unde ma gasesc oamenii care au nevoie de un designer florist ?

Continui sa scriu “povesti florale” si imi place sa cred ca reusesc prin aranjamentele create pentru diverse ocazii sau evenimente, sa aduc prietenilor mei zambete, energie buna si emotie.

Toti cei care isi doresc sa ma cunoasca si au nevoie de un designer florist ma pot gasi atat la atelierul meu din Plaiul Muntelui nr. 73-75, sector 1, cat si pe retelele de socializare, Facebook, Instagram, Tik Tok, unde sunt activa si am creat o comunitate tare faina : @atlasulcupetale .

De asemenea, primesc mesajele clientilor si pe whatsapp la numarul 0744338113.

Abia astept sa ne cunoastem !

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here