Management al performantei financiare dezastruoase la stat

0
203

Reforma companiilor de stat este precum asfaltarea drumurilor. O facem anul ăsta, trebuie să o refacem anul următor – de bună ce e.

În PNRR guvernul își va asuma implementarea mai multor reforme, printre care reforma companiilor de stat. Dar nu cumva am mai făcut-o odată sau chiar de mai multe ori de la Revoluție încoace? Ultima oară România a făcut reforma companiilor de stat pe timpul guvernului Boc. Nu de bunăvoie, ci la presiunile FMI.

În fața crizei din 2009, guvernul Boc a contractat de la FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială un împrumut de 20 mld. euro, o așa-numită „centură de siguranță”, care să prevină intrarea României în încetare de plăți din cauza refuzului creditorilor privați de mai da bani unui stat risipitorși prost administrat.

Ce credeți? Și atunci, ca și acum, vorbeam tot de reforma salarizării, de reforma finanțelor publice, de reforma pensiilor. Și de reforma companiilor de stat. Iată ce scria, de exemplu, în primăvara anului 2011, ministrul finanțelor Gheorghe Ialomițianu către FMI: “We are committed to deep-rooted reform of state-owned enterprises. / Suntem hotărâți să reformăm din temelii companiile de stat. … To address problems in SOE governance, we will develop (in consultation with the WB) and approve legislation to improve governance in these firms. / Pentru a rezolva problemele care țin de administrarea companiilor de stat, vom elabora (cu consultarea Băncii Mondiale) și vom aproba actele normative necesare pentru îmbunătățirea guvernanței acestor firme.”

Același ministru revenea într-o altă scrisoare promițând că pentru numirea conducerii companilor de stat guvernul va apela la firme de recrutare care să caute pe plan internațional (!) oamenii potriviți, care apoi se vor bucura de independență în activitatea lor. Și, ce s-a întâmplat? Actul normativ principal emis în acest sens de guvernul Boc este OUG 109/2011, ordonanța care și-a propus să instituie principiile guvernanței corporative la stat.

În esență, conform acestei legi numirea conducerii companiilor publice trebuia făcută transparent și competitiv, printr-un proces de selecție. Dar ce să faci, n-ai ce să faci, OUG 109 este o lege proastă, îmbâcsită, greu de aplicat – dovadă atât anulările repetate ale proceselor de selecție care s-au derulat în baza ei, cât și oamenii care au ajuns la conducere. Normal că este o lege proastă, din moment ce a fost elaborată fix de aceleași persoane care au condus până atunci România – unii dintre ei continuând să ocupe diverse funcții prin companii de stat și astăzi.

Dacă chiar s-ar fi dorit să se facă o lege bună, atunci ar fi fost necesar doar să se dea copy-paste după legislația din alte țări, mai civilizate. Însă conducătorii neamului, altminteri campioni la plagiate, nu au dorit. Fix aici au vrut ei să facă o lege originală, precum democrația românească. Ca să fim cinstiți, s-a dorit doar să scăpăm de gura FMI, să mimăm că facem reformă.

Așa cum spune George Butunoiu (implicat în zeci de procese de selecție derulate în baza OUG 109), cu această lege nu s-a schimbat mare brânză. Politicienii au continuat să-și bage coada, să facă presiuni, să profite de punctele slabe ale actului normativ, să schimonosească aplicarea ordinanței, până când nu au mai aplicat-o deloc.

Ca o anecdotă, nici nu se uscase bine cerneala din ordonanța 109 (emisă în decembrie 2011), că premierul Boc a dovedit exact duhul cu care se lucrase la actul normativ, numind președinte al CA la Transelectrica, în ianuarie 2012, o persoană care nu avea nimic în comun cu acest domeniu și care a demisionat după patru zile, în urma divulgării cazului în mass-media.

Guvernele PSD care s-au succedat din 2012 au exploatat slăbiciunile legislative pentru a menține controlul politic asupra companiilor de stat și pentru a oferi sinecuri. Nu au dorit să modernizeze statul.

Rezultatul de peste ani al “reformei”? La vremuri noi, tot noi. România are și astăzi cel mai mare număr de companii de stat din Europa, eficiența lor este deplorabilă, scandalurile se țin lanț și oamenii buni sunt ținuți la distanță, nu cumva să se apropie și să facă “deranj”. Și uite așa am ajuns să facem reforma reformei.

Exact cum asfaltăm drumurile care, peste iarnă, trebuie reasfaltate, tot așa ne angajăm acum să reparăm ce am făcut prost în administarea companiilor de stat.

Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie și membru al Directoratului Fondului Român de Contragarantare (FRG)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here