Economia globală a tiparit în ultimul an 9 trilioane $.
Dacă ne raportăm la ultimii 200 ani, cand în total s-au printat 30 trilioane $, avem o rată de aproape 1:4 vizavi de ultimul an.
Deci practic acum s-au printat într-un an, cât am printat anterior în aproape 4.
Nouriel Roubini, profesor de economie al Universității New York , poreclit „Dr. Doom” din cauza prognozelor sale economice sumbre și care a prezis criza economică din 2008, avertizează într-un editorial publicat în The Guardian că economia globală riscă acum să se confrunte cu ”mama tuturor crizelor”.
Acesta avertizează că politicile monetare și fiscale extrem de permisive, combinate cu o serie de șocuri negative ale ofertei, ar putea avea ca rezultat o stagflație în stilul anilor 1970. (inflație ridicată alături de o recesiune).
De fapt, riscul de astăzi este chiar mai mare decât era atunci.
2020 vs 2008
Dacă în timpul crizei din 2008 s-au pierdut resurse financiare care în mare parte erau proprii, acum situația stă diferit.
Se pierde capital care deja a fost/este împrumutat.
Iar aici va fi cea mai mare prăbușire.
Spre exemplu, în 2008, majoritatea au cumparat active cash și apoi au pierdut – dar era un activ pe care il dețineau.
La momentul actual (2020-2021), majoritatea au achiziționat active pe datorie, iar cand aceste active vor înregistra pierderi, la acestea se vor atașa și accesoriile.
2020 vs. 1928
Istoria se repetă dacă ne gandim din următorul punct de vedere:
În 1928, în SUA, sute de mii de americani investeau pe bursă în acțiuni dintre care multe nu valorau sumele pentru cât se tranzacționau. Mulți dintre jucătorii de pe bursă investeau bani împrumutați. Brokerii în mod regulat își împrumutau clienții mici investitori cu mai mult de 2/3 din valoarea acțiunilor pe care le cumpărau clienții, astfel că 8,5 miliarde de dolari erau contabilizati ca împrumuturi, valoare care depășea cantitatea de bani care circula în SUA pe vremea aceea.
La fel se întâmplă și acum.
Pentru faptul că valoarea nominală a acțiunilor creștea neîncetat, acest lucru a încurajat lumea să investească, sperând că valoarea acțiunilor cumpărate va crește, aducând astfel câștiguri. Astfel au apărut „bulele speculative”. După un vârf înregistrat în Septembrie 1929, în octombrie 1929 acesta a scăzut abrupt.
Ce s-a întâmplat?
Oamenii și-au vândut proprietățile, alte active și mergeau cu 3 sacoșe de bani ca să cumpere o pâine.
Care este diferența?
Atunci era vorba despre miliarde de $, acum este vorba despre trilioane de $.
La urma urmei, ratele datoriei în economiile avansate și în majoritatea piețelor emergente au fost mult mai scăzute în anii 1970, motiv pentru care stagflația nu a fost asociată cu criza datoriilor din punct de vedere istoric.
În orice caz, inflația neașteptată din anii 1970 a eliminat valoarea reală a datoriilor nominale la rate fixe, reducând astfel poverile datoriei publice ale multor economii avansate.
Dimpotrivă, în timpul crizei financiare 2007-2008, ratele ridicate ale datoriilor private și publice au provocat o criză severă a datoriilor, dar recesiunea care a urmat a dus la inflație scăzută, dacă nu chiar deflație.
Astăzi ne confruntăm cu ceea ce a fost mai rău din ambele crize: ratele datoriilor sunt mult mai mari decât în anii 1970, iar un amestec de politici economice slabe și șocuri negative ale ofertei amenință să alimenteze inflația, stabilind toate condițiile pentru ”mama tuturor crizelor”.
Deocamdată, politicile monetare și fiscale lejere vor continua să alimenteze bulele de active și de creditare.
Nouriel Roubini spune ca se așteaptă ca inflația să fie alimentată de cererea imensă și ca prețurile să crească și din cauza unor presiuni asupra ofertei precum implementarea unor politici protecționiste, destrămarea unor lanțuri de distribuție globale și atacurilor cibernetice asupra unor elemente cheie de infrastructură.
El adaugă că guvernele din întreaga lume ar putea avea probleme cu gestionarea datoriilor, salvarea băncilor, companiilor și acordarea de asistență financiară gospodăriilor dacă piața se prăbușește și economia globală intră din nou în recesiune.
Roubini afirmă că băncile centrale se află într-o situație imposibilă din această cauză: dacă umblă la planurile de relansare economică riscă un val de falimente însă dacă vor continua pe aceeași linie riscă să alimenteze o inflație de două cifre.
Semnele de avertizare sunt deja evidente, iar la un moment dat boom-ul de astăzi se va lovi de o pierdere bruscă de încredere și revenirea la politici monetare mai stricte vor declanșa o prăbușire.
Intrebarea nu este dacă, ci când?
