Lege nouă pentru creşterea subvenţiei acordate “regenerabililor”. Factura de curent va creşte din nou

0
1237
factura-falsa

Parlamentul ar urma să adopre curând proiectul de lege referitor la modificarea schemei de sprijin pentru energia din surse regenerabile, iar modificările vor aduce o creştere etapizată a facturilor la energie electrică.

Concret, proiectul de lege, care urmează să fie dezbătut de Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, stabileşte care va fi impactul certificatelor verzi, prin care sunt susţinuţi producătorii de energie din surse regenerabile, în facturile tuturor consumatorilor, începând din acest an şi până în 2022. Iar sumele vor creşte de la an la an

Iată ce scrie într-unul dintre amendamentele care urmează să fie discutate şi apoi votate de deputaţi.

“Începând cu anul de analiză 2018, ANRE stabileşte prin ordin, până la data de 1 martie a fiecărui an, cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza consumului final de energie electrică din anul precedent, astfel încât impactul mediu la consumatorul final să fie de 11,7 euro/MWh în anul 2018, 12,5 euro/MWh în anul 2019 13 euro/MWh în anii 2020-2021 și 14,5 euro/MWh începând cu anul 2022.

Valoarea în lei se calculează la valoarea cursului mediu de schimb stabilit de Banca Naţională a României pentru anul precedent iar pretul certificatelor verzi utilizate pentru anul precedent se calculeaza ca valoare medie ponderata a pretului certificatelor verzi din tranzactiile pe piata centralizata anonima spot de certificate verzi din anul precedent”.

Prevederea vine să crească facturile de energie electrică în anii următori, şi este favorabilă “regenerabililor”, care vor putea valorifica mai multe certificate verzi, plătite de toţi consumatorii români, prin factură.

Vechea lege stabilea plafonul de 11,1 euro/MW drept impact la consumator. Propunerea legislativă stabileşte creşterea acestui plafon, de la an la an, etapizat, până la 14,5 euro, în 2022. Un plafon mai mare înseamnă certificate verzi mai multe, deci facturi mai mari la energie electrică.

După această mărire, un consumator va plăti pentru fiecare kWh consumat 0,0117 euro în contul certificatelor verzi. Aşadar, la o factură cu un consum de 150 kWh lunar, va plăti pentru certificate verzi 1,755 euro, fără TVA, adică 9,5 lei (2,088 euro, TVA inclus, la cursul mediu al anului trecut).

Suma va creşte, etapizat, dacă propunerea legislativă va deveni lege, de la an la an. În anul 2022, vom avea un impact de 0, 0145 euro pentru fiecare kWh consumat. Deci vom plăti, în factura noastră cu cei 150 kWh consumaţi lunar 2,588 euro, cu TVA inclusă. La un nivel de 4,6 lei, vorbim despre aproape 12 lei pe lună, doar în contul certificatelor verzi.

În condiţiile în care ţinta la nivel european pentru 2020 este ca 20% din consumul de energie electrică să provină din surse regenerabile, România a ajuns deja, anul trecut, la o pondere de 24%.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here