Inca o insolventa in cenusa imperiului Voiculescu -celebrul ICA- Institutul de Cercetari Alimentare

0
4029
dan-voiculescu

O analiza a site ului supervizor.ro care ne demonstreaza inca o data ca fara sprijinul politic al “tatucului penal” Voiculescu Dan – nu mai exista profit… aceste asa numite “afaceri” erau de fapt doar capuse inventate de Voiculescu Dan pentru a suge venituri de la statul roman…care stat -conform cerintei unui celebru inginer financiar- s-a intarit de nu mai au loc mogulii ICA decat in puscarie.

Vedetă a Dosarului ICA (sau “Telepatia”), COMPANIA DE CERCETĂRI APLICATIVE ŞI INVESTIŢII SA (CUI: 14702714), societate care până în 2005 s-a numit INSTITUTUL DE CERCETĂRI ALIMENTARE SA (ICA), a intrat în insolvenţă pe 23 august 2016, deşi cererea debitoarei a fost depusă pe 27 iulie 2016 şi, potrivit legii, trebuia soluţionată în maxim 10 zile. Mai mult, debitoarea a solicitat preschimbarea/devansarea termenului prevăzut iniţial (23 august 2016), dar Tribunalul Bucureşti a respins această cerere!

Demn de menţionat este şi faptul că Dosarul nr.28472/3/2016 este pe rolul Tribunalului Bucureşti, deşi COMPANIA DE CERCETĂRI APLICATIVE ŞI INVESTIŢII SA şi-a schimbat sediul social în Ploieşti la începutul acestui an. Ca să fie sigură că intră în insolvenţă, fosta ICA SA a depus cerere de aplicare a Legii 85/2014 şi la Tribunalul Prahova, pe 12 iulie 2016 (Dosarul nr.4241/105/2016). La această instanţă, dispreţul faţă de lege… şi mai şi! Primul termen de judecată a fost fixat pe 31 august 2016, dată la care deja se pronunţase sentinţa în celălalt dosar.

În documentaţia depusă la dosar, COMPANIA DE CERCETĂRI APLICATIVE ŞI INVESTIŢII SA susţine că “în patrimoniul societăţii debitoarei există o lipsă de lichidităţi care afectează activitatea debitoarei, în sensul că, din cauza insuficienţei fondurilor băneşti disponibile, societatea se află în imposibilitatea de a plăti datoriile certe, lichide şi exigibile faţă de creditorii societăţii, în cuantum de aproximativ 45.909.654,99 lei, din care 45.607.672,714 lei datorii mai vechi de 60 de zile“.

Probabil tot pentru siguranţă, şi ANTENA TV GROUP SA (CUI: 1599030) a depus – pe 18 august 2016 – cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva fostei ICA SA.

ica-5-ani-2015-w

Judecătorul sindic Vasile FIŢIGĂU a admis cererea debitoarei şi a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă, practicianul FINECO INSOLVENCY SPRL (Florin CRISTICĂ) fiind numit administrator judiciar provizoriu, cu o remuneraţie iniţială de numai 1.500 lei. Instanţa a mai stabilit data de 7 octombrie 2016 drept termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor, urmând ca tabelul preliminar al creanţelor să fie publicat până cel târziu pe 27 octombrie 2016. Prima şedinţă a Adunării Creditorilor este programată pe 31 octombrie 2016, ora 13:00, la sediul administratoprului judiciar (Bucureşti – str.Lânăriei nr. 147, ap. 5-7, sector 4, intrarea din str.G-ral General Candiano Popescu).

Unul dintre creditorii care ar trebui să apară în tabel este Fiscul, restanţele la bugetul de stat (la data de 30 iunie 2016) depăşind 3,29 milioane lei, conform site-ului ANAF.

ica-datorii-la-stat-w

Un alt creditor este Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, care a comunicatadministratorului judiciar că are de recuperat de la COMPANIA DE CERCETĂRI APLICATIVE ŞI INVESTIŢII SA suma de 475.199 lei, dar care nu depusese declaraţie de creanţă până la data de 29 septembrie 2016.

COMPANIA DE CERCETĂRI APLICATIVE ŞI INVESTIŢII SA are un capital social de 6.602.576,10 lei, acţiunile fiind deţinute de:

  • Camelia-Rodica VOICULESCU (42 de ani) – 45,199912198%
  • Corina-Mirela VOICULESCU (împlineşte 40 de ani luna aceasta) – 45,199912198%
  • GRUPUL INDUSTRIAL VOICULESCU ŞI COMPANIA (GRIVCO) SA (CUI: 1569870)  – 9,6001711%.

Pe 15 septembrie 2016, acţionarii fostei ICA au desemnat-o pe Mirela PERŞA (50 de ani) în funcţia de administrator special.

COMPANIA DE CERCETĂRI APLICATIVE ŞI INVESTIŢII SA deţine părţi sociale la 3 firme:

  • BUENA VISTA SRL (CUI: 18441689)
  • ICA RESEARCH & DEVELOPMENT (ICA R & D) SRL (CUI: 25627251)
  • SIXTIES RESTAURANTS SRL (CUI: 13578449)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here