Europa are un acord!

0
1677

Liderii Uniunii Europene au convenit marți dimineaţa asupra planului de relansare economică în urma pandemiei de coronavirus care a ucis 135.000 de oameni şi a lovit crunt toate economiile blocului comunitar, prin contractarea unui împrumut colectiv în valoare de 750 de miliarde de euro.

Fondul de recuperare economică al Uniunii Europene va fi compus din 390 miliarde de euro care vor fi distribuiţi sub formă de subvenții și 360 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi şi va fi atașat noului buget pentru perioadă 2021-2027, în valoare de 1.074 miliarde de euro. Astfel, şefii de stat și de guvern au convenit asupra unui pachet financiar, total, în valoare de 1.824 miliarde de euro.

Summit-ul încheiat astăzi, în zori, la ora 5:30, este cel mai lung din istoria Uniunii Europene.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, cel care a condus negocierile, a anunțat acordul printr-un tweet care a conţinut un singur cuvânt: „Deal!” Apoi, la ora 6:00, la conferinţa de presă a spus: “Bună dimineața tuturor! Am făcut-o! Europa este puternică! Europa este unită! Am demonstrat că magia proiectului european funcționează pentru că atunci când credem că este imposibil, există, de fiecare dată, o rază de speranţă, datorită respectului și cooperării dintre noi.”

Președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, a declarat că „este regretabil faptul că unele zone de cheltuieli, cum ar fi sănătatea, au fost reduse în acordul final convenit între lideri” adăugând că „am negociat 4 zile și 4 nopți lungi, mai mult de 90 de ore, dar la final, a meritat.”

Summit-ul a reprezentat prima întâlnire personală a șefilor de stat și de guvern, după ridicarea măsurilor extraordinare, impuse în lună martie. Liderii europeni au purtat măști şi s-au întâlnit în săli mari pentru a asigura distanțarea socială. În plus au fost obligați să reducă numărul membrilor delegațiilor la doar șase oficiali faţă de 19, cât era permis înainte de pandemie.

Summit-ul încheiat în această dimineaţă a fost foarte dificil şi din cauza Brexit-ului, care a lăsat în bugetul Uniunii o gaură de aproximativ 10 miliarde de euro pe an.

Având în vedere că pandemia de coronavirus încă face ravagii la nivel mondial iar în unele țări ale Uniunii Europene a crescut numărul cazurilor înregistrate, liderii s-au temut că eșecul în încheierea unui acord ar fi provocat piețele bursiere și ar fi putut agrava criză economică. Experții spun că șocul complet, provocat de pandemiei, încă nu a fost resimțit din cauza programelor guvernamentale de urgență adoptate pentru prevenirea pierderilor de locuri de muncă. Acestea, însă, vor expira curând motiv pentru care Comisia Europeană a prognozat, la începutul acestei luni, că economia Uniunii Europene va scădea cu 8,3%, în acest an.

Președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, cea care a condus eforturile de elaborare a imensului plan de recuperare, a promis că va avea, începând cu 1 ianuarie 2021, un plan financiar complet adaptat pentru abordarea crizei și a priorităților politice, cum sunt Acordul Ecologic European pentru Combaterea Schimbărilor Climatice și o serie de inițiative care vizează transformarea digitală.

Franța și Germania au propus, la început, un program de datorii pentru subvenții în valoare de 500 de miliarde de euro, pe care Comisia Europeană l-a adoptat și a adăugat un program de împrumuturi în valoare de 250 de miliarde de euro. În trecut țările Uniunii Europene au împrumutat, în comun, de pe piețele financiare, destul de puţin chiar în condiţiile crizei datoriilor din zona euro, din anul 2010. Noul plan marchează un salt uriaș în efortul de integrare fiscală.

Aprobarea acestui plan a marcat un triumf pentru Germania și Franța și o victorie personală pentru cancelarul Angela Merkel și președintele Emmanuel Macron, care au avut o relație de lucru foarte strânsă, în timpul crizei.

Preşedintele Emmanuel Macron a apreciat pachetul final convenit drept „o schimbare istorică a Europei și a zonei euro.”

“Vreau ca toată lumea să măsoare distanța parcursă în două luni”, a adăugat el în cadrul unei conferințe de presă pe care a susţinut-o împreună cu cancelarul german Angela Merkel. Aceasta a declarat că este „foarte fericită” și că se simte „ușurata”.

“Nu a fost ușor pentru că, aşa cum vedeţi, am avut nevoie de atâtea zile ca să ajungem la un acord. Pe de altă parte, s-a văzut limpede că venim din direcții diferite, dar ceea ce contează, pentru mine, este că am ajuns la un acord și că suntem, cu toții, convinși de ceea ce am decis să facem”, a adăugat Merkel.

Susținătorii planului spun că acesta reprezintă o demonstrație extrem de puternică de solidaritate a popoarelor Uniunii Europene.

Giuseppe Conte, primul ministru al Italiei, a declarat că acesta este „un moment istoric pentru Europa. Am aprobat un plan ambițios de recuperare, adecvat nevoilor cu care ne confruntăm, ceea ce ne va permite să confruntăm această criză cu putere şi eficienţă.”

De partea cealaltă, grupul „Frugal Four” format din Olanda, Austria, Danemarca și Suedia, s-au opus cu înverşunare ideii de asumare a datoriei pentru a oferirea de  subvenții. În cea mai mare parte a reuniunii liderii acestor ţări au luptat pentru a reduce suma destinată granturilor în favoarea împrumuturilor. În urma eforturilor depuse şi grupul „Frugal Four” a câștigat câteva concesii importante în planul financiar principal, inclusiv o creștere semnificativă a reducerilor acordate la contribuțiile acestora la bugetul Uniunii Europene. Cancelarul austriac Sebastian Kurz a apreciat că acordul reprezintă un „rezultat bun” pentru Uniunea Europeană și pentru Austria, deopotrivă, mulţumind colegilor săi din grupul „Frugal Four”.

Mark Rutte, liderul Olandei şi al grupului„Frugal Four”, a fost mult mai reţinut în aprecieri decât liderii prezenţi la summit. Acesta s-a ferit să eticheteze acordul ca fiind unul istoric spunând că „acesta este un termen pe care nu l-aș folosi”. Pe de altă parte a apreciat faptul că înţelegerea convenită va oferi Olandei sau oricărei alte țări, posibilitatea de a „trage frâna de urgență” a plăților, dacă va considera că un guvern nu îşi îndeplineşte promisiunile de reformă.

Liderii europeni au convenit, de asemenea, să crească cuantumul taxelor vamale ale Uniunii Europene pe care țările de granita le pot păstra pentru propriile bugete, acesta reprezentând un alt avantaj substanţial pentru Olanda, cu uriașele sale porturi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here