Plecând din Marsilia, trecând de Toulon, de Saint-Tropez, de Saint Raphael, de Cannes şi ajungând la Nisa, soarele răsfaţă Coasta de Azur, care s-ar putea numi şi „Riviera artiştilor”. Guy de Maupassant nota în 1888, la Saint-Tropez: „Pieţele, intersecţiile, bulevardele au nume înscrise pe plăci de metal. Ruysdael, bulevardele Rubens, Van Dyck, Claude Lorrain. De ce? Pentru că Dumnezeu a luminat toate aceste oraşe cu soarele Său. Acestea sunt localităţile artiştilor”. Au poposit aici Renoir şi Derain la Cagnes-sur-Mer, Chagall la Saint-Paul-de-Vence, Duffy şi Matisse la Vence, Picasso şi Madame de Staël la Antibes, Ozenfant la Cannes, Bonnard la Le Cannet, Picabia şi Picasso la Mougins, Signac şi mulţi alţii la Saint Tropez, Utrillo la Lavandou, Braque la Ciotat, Van Gogh şi Derain la Cassis.
Şarmul scenei bizareriilor
Coasta de Azur este locul în care începe ţara de vis a apelor albastre şi a cerurilor indigo, unde vilele albe cu balustrade mărginesc orizontul albastru, în care în aerul are parfum de iasomie şi mimoze, pinii în formă de umbrelă îşi conturează siluetele pe fundalul unui apus, în culorile caselor coapte parcă de lumina soarelui.
Toulouse Lautrec, Promenade des Anglais
La 30 de kilometri de Marsilia, Cassis, înconjurat de podgorii, flancat de stânci monumentale, păzit de ruinele unui castel medieval şi cuibărit parcă în portul de pescari, cu casele sale de piatră albă, pare o ilustrată. Nu puteţi vizita oraşul fără a face un tur al aşa-numitelor „Calanques”, golfuri înguste, asemănătoare unor fiorduri. Calanques Port Pin este cea mai frumoasă, cu pinii îndoiţi de vânt ivindu-se în unghiuri incredibile dintre stâncile albe. Piatra albă, tratată încă de la 1753, a fost utilizată pentru diverse construcţii, de la Canalul de Suez la Statuia Libertăţii din New York. Cu siguranţă, Cassis o să vi se pară unul dintre cele mai frumoase oraşe de pe coastă. Casele pastelate, aranjate parcă în unghiuri cubiste, încadrează portul plin de farmec şi încărcat de ambarcaţiuni, de iahturi. Este un oraş descris de numeroşi scriitori ca Mistral, Gide, Martin Du Gard, Daudet, Virginia Woolf, dar şi ilustrat de pictori precum Van Gogh, Signac, Derain, Picabia sau românul Lucian Grigorescu, fermecaţi de lumina şi pitorescul locului.
De la aristocraţii englezi din secolul al XVIII-lea care au luat-o în stăpânire, până la nobilii ruşi de la sfârşit de secol XIX, care au transformat parcă Nisa într-un Sankt Petersburg şi la milionarii americani, dar şi noii oligarhi ruşi, Coasta a devenit o scenă a bizareriilor.
Hotel Eden Roc
Cu meterezele sale largi de piatră ridicându-se deasupra valurilor, cu acoperişurile de ţiglă şi turnurile medievale, Antibes, ca şi Cap Ferrat sunt unele dintre cele mai romantice oraşe vechi de pe coasta mediteraneană. Juan-les-Pins este o staţiune mai tânără, cu un peisaj la fel de luxuriant, cu mii de turişti care o invadează, fiind cotată printre cele de top de pe Riviera. La Hotelul „Belles Rives” veţi înţelege de ce a scris John Fitzgerald „Blândeţea nopţii”. Încă din secolul al XIX-lea, vegetaţia sălbatică de la Cap d’Antibes şi izolarea sa au atras un număr impresionant de aristocraţi, artişti, ca Guy de Maupassant, Anatole France, Claude Monet, armatorul grec Stavros Niarhos, ducesa de Windsor, dar şi „generaţia pierdută”, printre care Ernst Hemingway, Gertrude Stein, Zelda Fitzgerald. Într-un magnific parc de 8 hectare, cei care-şi pot permite găsesc hotelul cel mai exclusivist de pe Coasta de Azur, „Eden Roc”, construit în 1863, cu fastuoasele sale săli. În 1924, Sara şi Gerald Murphy, un cuplu de bogaţi aristocraţi americano-irlandezi, au creat, închiriind hotelul pentru mai mulţi ani pe perioada verilor, un fel de salon literar la care veneau Dos Passos, Hemingway, Zelda şi Scott Fitzgerald, Charles De Gaulle, Eisenhower, Kennedy, Chagall şi Picasso, personaje din lumea spectacolelor, precum Rudolf Valentino, Charlie Chaplin, Fred Astair, Marlene Dietrich, Gary Cooper, John Wayne, Orson Wells, Rita Hayworth, Frank Sinatra, Liz Taylor. Restaurat la cele mai noi standarde în 2010, „Eden Roc” îşi aşteaptă oaspeţii, începând din 15 aprilie.
Nice la Belle
Hotel Negresco de pe Promenade des Anglais din Nisa
Grecii au creat un port comercial pe care l-au numit Nikaia, în secolul IV î.Ch. După invazia sarazinilor, Nisa şi-a redobândit puterea şi s-a dezvoltat, ajungând la începutul Evului Mediu un port important. În 1338, sub domnia lui Ludovic d’Anjou, Nisa s-a separat efectiv de regiunea Provence şi s-a aliat cu Savoia, o relaţie care a durat circa 500 de ani. Astăzi, Nisa îşi caută echilibrul între istorica graţie provensală, exotismul oraşului-port şi energia urbană. Nu de mult s-a încheiat la Nisa celebrul carnaval, ce datează de la 1294, cu faimoasa sa „Promenade des Anglais”, construită la mijlocul secolului al XIX-lea, creaţia ministrului englez Lewis Way. Acum este un bulevard larg, cu multe benzi, întrerupt din loc în loc de trepte care coboară spre plajă, cu luxoase hoteluri şi palate precum „Hôtel Negresco”, proiectat de Edward Nierman, inaugurat cu mare fast în 1913 de românul al cărui nume îl poartă, Henri Negrescu. În 1974 a fost clasificat monument istoric de către guvernul francez, uimind cu Salonul Regal în care se află picturile marilor maeştri Rigaud, Nattier, Van Loo, cu tonele de cristal de baccara, cu covoarele de Aubusson. Acest hotel a găzduit capete încoronate, oameni politici, artişti, scriitori, compozitori. Aici s-au filmat pelicule precum „Monsieur Ripois” de René Clement, cu Gérard Philip (1954), „The Poppy Is Also a Flower”, de Terence Young, cu Rita Hayworth, Yul Brinner şi Trevor Howard. În „Tour Bellanda”, datând de la 1706, a locuit compozitorul Hector Berlioz. La Nisa s-a născut şi Giuseppe Garibaldi, „eroul celor două lumi”.
Parada costumelor de la Festivalului lămâilor
La 7 kilometri de Nisa, nu poţi să nu admiri şi Cagnes-sur-Mer, un mic orăşel de pescari, devenit între timp o staţiune balneară elegantă, şi el, un oraş al artiştilor. Aici şi-a petrecut ultimii 12 ani de viaţă, pictând peisajul din jur, August Renoir.
Coasta de Azur este faimoasă pentru panoplia sa de vile măreţe, cu grădini şi mai spectaculoase, construite de duci victorieni, exilaţi spanioli, feţe regale belgiene şi americani cu sânge albastru. Menton, „oraşul înflorit”, a atras mulţi bogătaşi, printre care, pe Lawrence Johnston, un „gentleman-grădinar” cunoscut mai ales pentru ţara minunilor de la Cotswolds. Din multele sale călătorii din Africa de Sud, Mexic şi China el a adunat plante exotice pe care le-a plantat pe mai multe terase. Este bine să vă programaţi o vizită înainte de a merge la „Serre de la Madone”, înfiinţată cu artă. În oraş se află şi încântătoarea „Jardin Botanique” plantată de Mybud Campbell, în 1910. Menton este renumit pentru „Festivalul Lămâilor”, cel al „Orhideelor”, dar şi pentru festivalurile sale de jazz.
Casa artiştilor de la Saint-Paul-de-Vence
Fundația Maeght de la Saint-Paul-de-Vence
În Evul Mediu, acesta era un oraş-stat, controlându-şi propriul destin politic timp de secole, căzând apoi în uitare şi redescoperit în anii ’20, când câţiva artişti săraci, precum Signac, Modigliani ori Bonnard, au început să-şi plătească cu picturi băuturile în cârciuma locală. Satul medieval Saint-Paul-de-Vence şi vecinul său, Vence, se află în apropierea Nisei. Acest oraş este şi azi un loc plin de magie în care artiştii continuă să fie atraşi de lumina sa, de zidurile de culoarea mierii. Pe colinele de la Saint-Paul-de-Vence, Fundaţia Maeght a deschis recent o casă locuită de pânzele lui Chagall şi Léger, de sculpturile lui Giacometti şi Miro. Iar între grădina mediteraneană şi sălile inundate de lumina primăverii, chiar şi vizitatorii se simt ca oaspeţi ai unor prieteni. Totul pare o pădure parfumată de pini, în care verdele parcă irumpe şi în care nimic nu-ţi dislocă atenţia de la fantasticele, suprarealistele creaturi răspândite ca într-o constelaţie în acest verde paradiziac. În centru, un edificiu în care liniile creează un echilibru, la fel ca într-o simfonie, între roşul cărămizilor şi albul cimentului, în care se află Fundaţia „Marguerite şi Aimé Maeght”. La marginea oraşului Saint-Paul-de-Vence, în vârful colinei Gardettes, domneşte, din 1964, un fel de Acropole a artei deschisă tuturor formelor de artă contemporană, unică în lume, unul dintre marile locuri ale artei mondiale. O bogată colecţie de picturi şi sculpturi cu peste 500 de opere majore, peste 15.000 de desene semnate de marii artişti ai secolului XX: Bonnard, Chagall, Picasso, Braque, Miro, Kandinsky, Léger, Giacometti, Calder, Takis Monory, Calzolari, până la mai tânărul Barcelo Valdes. Aşa cum scria nepotul fondatorilor, Yoyo Maeght, este un fel de „anti-Luvru la soare”. Aimé Maeght (1906-1981) a fost un rafinat litograf, negustor de artă, colecţionar. Poseda şase hectare de teren pe colina din Saint-Paul-de-Vence, unde şi-a construit şi casa. După moartea fiului său, Georges Braque este cel care l-a incitat să investească în artă pentru a-şi depăşi durerea şi să construiască un muzeu de artă modernă între rozmarin şi viţă-de-vie. Fernand Léger i-ar fi spus: „Dacă-l vei construi, voi picta cu mâinile mele până şi rocile”. Pierre Bonnard îi devine un fel de tată spiritual, Aimé transformându-şi laboratorul într-o galerie de tablouri. Marguerite devine modelul marelui pictor Matisse.
Renoir, Peisaj lângă Menton 1883
După o călătorie în Statele Unite, unde îl întâlneşte pe Marcel Duchamp, reuşeşte ca, în 1947, sub egida lui André Breton, să deschidă o expoziţie în care reunea principalii protagonişti ai suprarealismului. Se năştea o vie prietenie între el şi Juan Miro. Provocarea începe la Saint-Paul-de-Vence, şi nu la Paris. Toată viaţa lui Maeght este formată din magice întâlniri. În ultima ei parte a fost cea cu Luis Serth, arhitectul catalan colaborator al lui Le Corbusier şi autor al Pavilionului Spaniei. Soluţia lui Serth a fost nu un pavilion monumental, ci aceea care aminteşte de micile orăşele provensale, inserând muzeul în contextul natural, într-o pădure de pini. Pentru construcţie au fost utilizate 300 de mii de cărămizi roşii, asemănătoare celor din „Vila Adriana” de la Tivoli, modelate de mână şi apoi introduse în cuptoare cu lemn, după tradiţia locală.
Vincent van Gogh, Cassis
Transparenţa şi lejeritatea caracterizează cele două edificii, cu spaţii deschise în care fiecare sală are o lumină care îmbracă tablourile creând o legătură între exterior şi interior. Un spaţiu în care natura, sculptura şi arhitectura formează un raport care, aşa cum spunea Malraux, „nu a mai fost creat până acum”. Trăieşti senzaţia că plonjezi într-un univers magic cu animale fantastice. „Peştii” lui Braque, într-un magnific mozaic din 1963, întâmpină vizitatorii încă de la intrare. În curte, o furcă din fier şi bronz realizată de Miro deschide panorama spre colinele din Saint-Paul-de-Vence, printr-un labirint de pini al grădinii zăreşti „Femeie cu părul despletit” a lui Miro, iar în preajmă, „Femeie cu coc” a lui Giacometti. În interior, sunt etalate numeroase sculpturi printre care „Pasărea lunară”, în marmură, din „Labirintul” lui Miro, un imens tablou „La vie”, pânza cea mai mare pictată de Chagall (3,5×4 metri), aflată în Sale dela Marie, cât şi o „Tânără evadând”, o sculptură a lui Miro şi o litografe de Chagall din seria „Femeie şi pasăre”, dar şi un bronz de Juan Miro. Sala Giacometti condensează o mare parte a creaţiei sculptorului, în serie completă „Femei de la Veneţia”, dar şi „Bărbat mergând”. În Sala Kandinsky pot fi admirate picturile Gaumont, cât şi cele ale lui Pier Paolo Calzolari, o litografie de Marc Chagall din Seria „Paris”. Saint-Paul-de-Vence, în care frumuseţea şi fascinaţia luminii au atras generaţii de artişti şi scriitori.
Promenade des Anglais în viziunea lui Edward Munch
În centrul oraşului, în piaţa De Gaulle, opriţi-vă la „Colombe d’Or”, unul dintre faimoasele restaurante de pe Coasta de Azur, la început un simplu bistro la care veneau Renoir, Signac, Bonnard şi Modigliani. În 1931 a fost cumpărat de Paul Roux, care i-a dat o nouă faţadă şi o nouă viaţă. Iubea artiştii, iar restaurantul şi hotelul său sunt împânzite de picturi, devenind un punct de întâlnire al personajelor ilustre, de la Chagall la Matisse şi Picasso, de la Cocteau la Camus şi Gide, Kipling până la Maeterlinck, Churchill şi Principele de Galles, la Jacques Prevert şi la celebri cineaşti, ca Chaplin, Greta Garbo, Marlene Dietrich, Sophia Loren şi Liz Taylor. Acum, pe terasa aflată la umbra smochinilor (aşteptaţi-vă la preţuri exorbitante!), cina poate fi servită sub o ceramică murală de Léger, în timp ce piscina din grădină este completată cu un Calder, iar pe şemineul de la bar se află un Braque. Aici, Queneau a scris romanul „Zazie dans le metro”. Aici s-au întâlnit Yves Montand şi Simone Signoret în 1949 şi tot aici s-au căsătorit doi ani mai târziu. Tot aici, în 1993, filosoful Bernard Henri Lévy s-a căsătorit cu actriţa Arielle Dombasle.
Galeria de artă Saint-Paul
Situat în centrul labirintului de străduţe pietruite cu vedere spre metereze, restaurantul „Saint Paul” era odinioară un han luxos într-o locuinţă nobiliară din secolul al XV-lea, cu mobilă provensală şi ţesături opulente ce încălzesc atmosfera din saloane, la lumina lumânărilor. Celebru, cu câteva stele Michelin, maeştrii bucătari servesc specialităţi regionale sofisticate, ca porumbei fripţi cu panceta corsicană sau bibani de mare cu lămâie în crustă de argilă. Pe colină, „Les Gardettes” este un original edificiu arhitectonic catalan, semnat de Jose Luis Serth, în care se află acum şi „Fundaţia Maeght”, care expune o preţioasă colecţie de opere de artă modernă: picturi, desene, sculpturi, ceramici, artă decorativă ale maeştrilor Bonnard, Braque, Chagall, Kandinsky şi Giacometti. În centrul oraşului întâlneşti, de asemenea, o spectaculoasă fântână realizată de Giacometti.
În apropiere, se află un alt încântător oraş, Vence, care datează din secolul al XV-lea, în care plăcuţele indicatoare vă conduc printre pieţele şi porţile sale istorice. Miercurea, în piaţă are loc un talcioc în care străzile şi străduţele sunt ocupate de galerii de artă. În centrul oraşului vechi se află „Catedrala Naşterii Fecioarei”, din Place Godot, care poartă urmele vremurilor carolingiene şi chiar romane. În apropiere, sediul Fundaţiei „Emile Huygues” reuneşte opere de artă modernă ale maeştrilor ce au poposit aici: Matisse, Chagalli, Duffy şi Dubuffet.
Grasse, oraşul parfumurilor, cu pitoreştile străzi lăturalnice vă îmbie pentru a-i vizita celebrul „Muzeu Internaţional al Parfumurilor”, cuprinzând evoluţia şi tehnicile creării acestor flacoane cu esenţe cu parfumul tuturor florilor din lume.
De ce iubesc ei Riviera Franceză?
În lumina blițurilor, starurile pe Covorul Roșu la Cannes
Aşa cum mărturisea scriitorul britanic Willian Bold, „Coasta de Azur conţine toate peisajele posibile”. Bill Wyman, basistul Trupei „Rolling Stones”, şi-a cumpărat o locuinţă pe Rouret, de pe Coasta de Azur, în apropiere de Saint-Paul-de-Vence, foarte aproape de cea a lui Rick Wright, vechiul component al formaţiei „Pink Floyd”. În apropiere de Vence merg adesea şi rockerul Rod Steward şi top-modelul Penny Lancaster, care iubesc La Colle-sur-Loup. În apropiere, la Saint Paul, se află şi vila de care s-a îndrăgostit Michael Schumacher. Între Nisa şi Monaco, la Eze-Bord-de-Mer, o vilă înconjurată de lămâi dovedeşte pasiunea lui Julian Lennon, fiul lui John Lennon, pentru această zonă, împărtăşită şi de Bono, cântăreţul trupei rock U2, care şi-a botezat vila din aceeaşi localitate „Les Roses”, ca şi domeniul viticol Chateau Miraval, de la Correns, la 80 de kilometri de Saint-Tropez, închiriat pentru trei ani de Brad Pitt şi Angelina Jolie. Baronul belgian Albert Frère are o casă la Saint-Tropez. În afara castelului de la Croe, care a aparţinut Ducesei de Windsor, miliardarul rus Roman Abramovici are, la Cap d’Antibes, şi o somptuoasă reşedinţă la Saint Tropez, unde locuieşte Tatiana Elţîna, fiica lui Boris Elţîn. Şi desigur, tot la Saint-Tropez, protejat de privirile indiscrete de o „trupă” de canişi, îşi află refugiul şi Giorgio Armani. Actorul italian Aldo Maccione locuieşte, de asemenea, la Saint-Paul-de-Vence.
Târg antichități și brocante la Antibes
Creatorul japonez Kenzo declara: „Creaţiile franţuzeşti mă impresionează la fel de mult ca şi Coasta de Azur”. Actriţa Kristine Scott Thomas are o casă în această regiune de peste 20 de ani. Şi jurnalista americană Ted Stanger, care a fost director la „Newsweek”, este impresionată de ingeniozitatea oamenilor, la fel ca şi de cea a peisajului. Şeful de orchestră William Christie, fondatorul ansamblului „Les Arts Florissants”, este, şi el, proprietarul unei locuinţe în această zonă. „Îmi place să mă hrănesc atât cu textele lui Molière şi cu Rameau, dar şi cu bucătăria franceză atât de rafinată. Această regiune mi-a adus un echilibru care îmi lipsea”, spunea el. Jurnalista canadiană Rachel Marsden şi-a propus „să refacă lumea” din acestă regiune. Încântător şi Peter Mayle, scriitorul englez care nu încetează să celebreze hedonismul francez în volumele sale. „Alături de Provence, Coasta de Azur este pentru mine ca o bijuterie preţioasă şi sunt mereu şocat de frumuseţea faţetelor ei”. Regizorul Mel Gibson afirma: „Ador Coasta de Azur şi nu mă întrebaţi de ce, dar aici mă simt minunat”. Pentru istoricul american Steven Kaplan această regiune are un parfum de libertate, dar este totodată un ţinut al ironiei. Frumuseţile campestre sunt încântătoare.
În regiune s-a menţinut gustul pentru brocante şi anticariat. Antibes a purtat în jurul anilor ’20 jazzul în Europa, Juan-les-Pines fiind locul istoricelor întâlniri de gen.
Paradisul secret al miliardarilor
Terasă la Cannes
Saint-Jean-Cap-Ferrat a fost multă vreme un simplu sat de pescari. În perioada Belle Epoque, regele belgian Leopold al III-lea s-a îndrăgostit de acest loc, la fel ca şi dinastia Rothschild. Au cumpărat terenuri şi au ridicat construcţii somptuoase. Au fost urmaţi în grabă de marii industriaşi şi bancheri. Mai cu seamă de ceea ce se numeşte „vechea finanţă” italiană: Ferrero, Caltagirone, Rizzoli, dar şi elveţienii Thysse, Schindler, francezii Loui Dreyfus… Este un univers închis, de o imensă bogăţie, dar şi de o mare simplitate. I-au urmat artiştii: Cocteau şi Jean Marais, Matisse, Picasso, Gregory Peck sau Hitchcock.
Departe de tumultul de la Saint-Tropez, miliardarii şi-au găsit un refugiu la Saint-Jean-Cap-Ferrat, care numără numai 2.200 de locuitori, între Nisa şi Monaco. Liliane Bettancour, patronul de la „L’Oreal”, îşi petrece de foarte mulţi ani aici vacanţele, împreună cu suita sa, la „Grand Hotel” din Cap Ferrat, se spune, pentru 4.200 de euro pe noapte. Uneia dintre cele mai bogate femei din Europa îi place să stea mai mult timp aici, să-şi umple plămânii cu aerul marin şi cu parfumul de iasomie. Superbogatul proprietar Leonard Blavatnik, după 14 luni de lucru la „Asterix şi Cleopatra” şi o factură la fel de masivă de 75 de milioane de euro, s-a stabilit aici o perioadă mai îndelungată. Acest loc este iubit şi de Barbra Streisand, de Rania de Iordania, dar este şi locul de refugiu al Madonnei.
„Villa Fiorentina”, unul dintre cele mai somptuoase locuri, a fost estimată pentru a fi vândută la preţul de 350 de milioane de euro. Situată într-un parc de trei hectare, proprietatea de 2.500 de metri pătraţi şi zeci de camere aparţine grupului farmaceutic german „Bayer”. Faţada ei roşie se distinge între toate celelalte. Parcul, creat de peisagistul Jan Mus, este invadat de portocali, are o alee mărginită de chiparoşi florentini care merge către mare, statui monumentale, cum ar fi cele ale lui Balzac şi Rodin. Mai pot fi descoperite, statui vegetale, plante exotice, bazine italo-maure, un pavilion chinezesc, boschete…
Catedrala din Menton
Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea veneau aici aristocraţi englezi şi ruşi, dar şi artişti şi scriitori. Dacă astăzi Coasta de Azur seduce mai ales în perioada verii, înainte ea era un mit şi iarna şi primăvara, pentru clima ei blândă şi exotismul peisajelor. Încă din secolul al XVIII-lea oraşul era invadat mai ales de englezi, ca Stephen Liegeard, care i-a şi dat numele de Coasta de Azur. Pitoresc era drumul către mare din Hotelul Regina Victoria. Aşa cum amintean, la Nisa, rămas şi astăzi numele „Promenade des Anglais”, pe care a avut ideea s-o construiască Lewis Way, în 1892. Numeroşi turişti ruşi, definiţi şi ca excentrici, poposeau adesea în acest încântător loc. Încă din secolul al XVIII-lea, membrii flotei ruseşti care a făcut un popas la Villefranche-sur-Mer, au fost fascinaţi. Aici venea, în 1857, şi împărăteasa Aleksandra, numită şi Carlotta de Prusia, care venea cu caleaşca ei până la Nisa, la „Vila Avigdor”. În 1864, soseau şi Alexandru al II-lea cu ţarina Maria Alexandrovna. Ruşii au început să construiască vile baroce, extravagante, precum Castelul „Valrose” al baronului Von Derwies, astăzi sediul unei universităţi, sau reşedinţa contelui Lobanov-Rostovski, în cartierul Beaumettes. Asemănătoare unui palat renascentist era şi locuinţa principesei ucrainene Kotschoubey, acum „Muzeul de Arte Frumoase”, în care sunt conservate picturile Mariei Konstantinovna Baskirtseva, care locuia pe Promenade des Anglais.
Coasta de Azur face parte dintre primele destinaţii turistice mondiale.
Ţinutul scriitorilor şi pictorilor
Balerina rusă Olga Koklova, pictură semnată de Picasso
Acest ţinut mirific atrăgea numeroase personaje ale aristocraţiei bogate ruse, precum Anton Cehov, care la Nisa stătea la pensiunea „Oasis”, Gogol se instalase în apropierea Pieţei „Croix de Marbre”, intenţionând să-şi scrie a doua parte din „Suflete moarte”. Aici se transferase şi Friderich Nietzsche. Nu se poate să nu amintim şi de Aleksandr Herzen. A poposit aici şi Lenin. Merită vizitată şi Biserica „Sfântul Nicolae”, iar un popas trebuie făcut neapărat la „Theatre de la Photographie et de l’Image”. Nisa are numeroase muzee, precum cel de Artă, conţinând opere Belle Epoque, printre care pânze de Bonnard şi de Maria Baskirtseva, Muzeul Matisse, cu picturi de Marc Chagall, Picasso.
Între Nisa şi Cannes îşi închiriase o reşedinţă lordul Brougham, care a petrecut aici 34 de ierni. Prosper Merimée era îndrăgostit de acest loc şi, de altfel, a şi murit la Cannes în 1870. El îl descria astfel: „Dacă poţi să aduni la un loc turcoazele, smaraldele, lapis-lazuli, înseamnnă că poţi descrie cerul de deasupra Coastei de Azur. Pune deasupra pulbere de diamante şi focul Bengal. Cât despre mare… Luaţi trenul şi opriţi-vă neapărat pentru a o vedea”. Nu lipsea nici Principele de Galles. În 1894 a început construcţia Bisericii Ortodoxe „Sfântul Arhanghel Mihail”.
Lumina miraculoasă a peisajului atrăgea şi numeroşi maeştri ai picturii. Dacă Renoir iubea Cagnes-sur-Mer, lui Picasso îi plăcea să stea la Antibes, Golf Juan, Vallauris. De altfel, aici se stabilise împreună cu prima sa soţie, balerina rusă Olga Koklova.
La Saint-Tropez se dansează twist
Paul Signac, Portul Saint-Tropez
Saint-Tropez era oraşul iubit de Colette, şi a devenit celebru în 1950, datorită lui Brigitte Bardot. Acolo le plăcea să picteze lui Paul Signac, dar şi lui Bonnard, lui Matisse (care locuia la Nisa), lui Georges Rouault. Jean-Paul Sartre era şi el un obişnuit al Coastei de Azur, venind împreună cu partenera sa Simone de Beauvoir. Perechea se oprea la „Hotel Ponche” din Saint-Tropez, unde mai şedeau şi Maupassant, Paul Eluard, de la Brigitte Bardot la Catherine Deneuve… Jacques Prevert a dedicat chiar un poem viticultorilor din St-Jenette, un burg de lângă Nisa, iar Jean Cocteau şi-a pus numele pe o stradă care etalează operele artiştilor ce au trăit o perioadă pe acest tărâm mitic. Nu puteţi, dacă mergeţi în această zonă, să nu vizitaţi „Muzeul Picasso” de la Antibes sau două capodopere, moştenire a Anilor Nebuni, „Villa Ephrussi” de la Cap-Ferrat, construită în jurul anilor 1900 de baroneasa Rothschild, şi „Villa Kerylos” de la Beaulieu-sur-Mer, în stil neogrecesc. Tot acolo se află şi încântătoarea vilă „Santo Sospir”, cu decoraţinile murale făcute de Jean Cocteau.
Picturi pe plajă la Saint-Tropez
Coasta de Azur era îndrăgită şi de elita americană. Sarah şi Gerald Murphy, către mijlocul anilor ’20 se îndrăgostirseră de Antibes şi Juan-les-Pins şi vila lor era deschisă prietenilor ca Hemingway, Dos Passos, Scott Fitzgerald. Acesta locuia împreună cu soţia sa, Zelda, dând nenumărate petreceri, în „Vila Saint Louis”, astăzi „Hotel Belles Rives”, încărcat cu atmosfera acelor ani. Un alt hotel a fost martorul acestei epoci mistice: „Eden Roc”, inaugurat în 1870 printr-o somptuoasă sărbătoare a principilor ruşi, relansat în 1914, graţie americanului Gordon Benett, proprietarul de la „New York Herald”, hotel aflat într-un elegant şi magnific parc, care este astăzi oaza elitei cinematografice de la Festivalul de la Cannes.
Preluare cotidianul.ro
Autor: Magdalena Popa Buluc
