Totuși, se vede pe ele eleganța vremurilor de altă dată, și la fel și la ușile impunătoare ale intrărilor în blocuri, care te fac să-ți fie rușine de termopanele blocurile din noul lux rezidențial al Bucureștiului. Se spune că apartamentele sunt/ au fost foarte frumoase, înalte, elegante.
Blocurile Reșița, pe lista monumentelor arhitecturale, construite pentru personalul din București al Uzinelor de Fier și Domeniile Reșița…
Am vorbit cu o doamnă de 70+ de ani care mi-a spus că s-a născut în aceste blocuri din Parcelarea Bonaparte-Mora, și că de atunci locuiește acolo. Mi-a dat ca dată a construirii ansamblului anul 1924, fără dubii, și a și insistat asupra ei. Un alt locatar mi-a spus că în actul lui de proprietate e trecut anul 1934 ca dată a construcției. Până la venirea comuniștilor, erau cunoscute ca „Blocurile Reșița”, construite și cu ajutorul lui Nicolae Malaxa (se spune) pentru personalul din București al „Uzinelor de Fier și Domeniile Reșița” (UFDR), viitoarea UCM Reșița, la care Malaxa avea acțiuni, companie care avea proiecte comune cu uzinele sale Malaxa din București.
Anul 1924 precis, ca dată a construirii, e confirmat, de altfel, și de cele câteva (extrem de puține, din păcate) referințe pe care le-am găsit pe Internet. (vezi mai jos). O cercetare academică a lui Dragoș-Lucian Ţigău, Proprietățile bucureștene ale Societății “Uzinele de Fier și Domeniile Reșița” (1920–1948) dau multe date precise legate de aceste blocuri din Strada Londra 16-20, dar nu pomenesc de vreo legătură cu Nicolae Malaxa. De studiat cu atenție, oricum…
Din studiul lui Dragoș-Lucian Ţigău am aflat că UFDR a avut în București multe proprietăți de mare valoare: clădirea din strada Povernei în care a fost mai târziu Institutul Proict București, demolată după revoluția pentru a face loc Landmark Business Center, superba vilă neoromânească din strada Belgrad 10-12, ajunsă apoi la doamna Dugăeșescu, o fostă directoare la Proiect București pe vremea comuniștilor. Vilă în care, după revoluție, am avut și eu sediul firmei mulți ani, foarte aproape de ansamblul din strada Londra 16-20.
Imediat după Blocurile Reșița e frumoasa vilă din strada Londra 22, tot în stilul arhitectural Neoromânesc, care tot a UFDR a fost, construită pe același teren. Iar în studiul Muzeului Banatului Montan Reșița apar și alte proprietăți, toate în zona cea mai elegantă a Bucureștiului bogat de acum, dar care, în momentul construirii lor, după anii 1900, erau la periferia orașului. De reflectat, adică, la felul în care oamenii aceia au reușit în câțiva ani șă transforme marginile prăfuite ale Bucureștiului în eleganța care durează și acum, și care va mai fi acolo o vreme, până când politicienii zilei vor înlocui totul, vilele una câte una, cu blocuri urâte…
După 1950, când comuniștii au început ștergerea sistematică a memoriei și rescrierea istoriei, a fost interzis numele „Blocurile Reșița”, sau „Blocurile Malaxa”, cum li se mai spunea uneori, așa că doar cei bătrâni își mai aduc aminte aceste denumiri.
Acum aceste blocuri sunt încadrate în clasa I de risc seismic, adică cea maximă.
Cei care locuiesc acolo contestă această încadrare făcută încă din 1993 și spun că nu s-a observat nicio problemă la structură și că cei care au făcut evaluarea nu au făcut nicio măsurătoare, ci doar o inspecție vizuală, după care au pus riscul maxim așa, ca să fie. Într-adevăr, dacă ești inspector de construcții, este întotdeauna preferabil să pui un risc mai mare decât cel real. Dacă vine cutremurul mare și nu s-a dărâmat clădirea, deși tu ai spus că sigur se va dărâma, nu se va supăra nimeni. Dar dacă e invers, e bucluc mare pentru el, poate să ajungă și la închisoare.
Că Blocurile Reșița sunt foarte deteriorate la suprafață, se vede de departe. Nu m-ar mira să aflu că nu au fost renovate niciodată fațadele de la construirea blocurilor, acum aproape o sută de ani. Și interioarele – adică spațiile comune, scările și holurile – arată la fel, dezolant. Niciunul dintre blocuri nu are lift, deși au vreo 5 niveluri. Totuși, se vede pe ele eleganța vremurilor de altă dată, și la fel și la ușile impunătoare ale intrărilor în blocuri, care te fac să-ți fie rușine de termopanele blocurile din noul lux rezidențial al Bucureștiului. Se spune că apartamentele sunt/ au fost foarte frumoase, înalte, elegante. Nu e de mirare, așadar, că au fost puse pe lista monumentelor istorice, și la fel și vila din strada Belgrad 10-12, însă nu și cea din Londra 22 – nu se știe de ce nu și aceasta din urmă. Care vilă din Londra 22, ca fapt divers, e la vânzare de câțiva ani. Greu de vândut, fiindcă ultimii chiriași (ceva cu saloane de înfrumusețare pentru femei) au făcut din ea ceva ireparabil (în interior) pentru cei care s-ar gândi să o cumpere pentru valoarea sa arhitecturală și simbolică.
Dar revenind la cele patru blocuri, acestea aveau și o grădină frumoasă în jurul lor, cu garduri și porți monumentale. Au și acum, o parte transformată în parcare, cealaltă lăsată în paragină. În cele câteva poze de pe site se văd detaliile a ceea ce acum numim „luxul interbelic”, dar acre atunci era normalitatea burgheză, de fapt, fiindcă „luxul” găsit pe orice casă din zonă, chiar și cele foarte mici, nu mai e „lux”, ci starea de spirit a vremurilor, pur și simplu.
Sunt puține anunțuri cu vânzări de apartamente în Blocurile Reșița din strada Londra 16-20. Îmi aduc aminte de unul de acum mai bine de 6 ani, în care un apartament cu două camere de vreo 60mp de la etajul 2 se vindea cu 58,000€, deci o sumă absolut minusculă pentru strada Londra – adică sub un sfert din orice altceva se vinde acolo. (George Butunoiu – martie 2023).
