Biriș: Codul Fiscal a fost modificat de 20 de ori în doi ani; 2017, un coșmar din punct de vedere fiscal

0
1709

In 23 de ani de activitate, nu-mi amintesc de un an mai rau pentru fiscalitate decat 2017, a spus Gabriel Biris, consultant fiscal si fost secretar de stat in Finante, la o conferinta organizata de cursdeguvernare.ro

Codul Fiscal a fost modificat de 20 de ori în doi ani, iar din punct de vedere fiscal anul 2017 este un coșmar, a declarat, marți, fostul secretar de stat în Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș.

“Codul acesta fiscal, Legea 227 (Legea 227/2015 — n. r.) și, atenție, vorbesc doar de Codul fiscal, nu și de Codul de procedură fiscală, care are probleme poate și mai mari decât Codul fiscal, a fost modificat de patru ori înainte să intre în vigoare, unele modificări fiind semnificative. În total, în doi ani, a fost modificat prin 20 de ordonanțe de guvern, ordonanțe de urgență de guvern, legi de modificare a Codului fiscal sau legi de aprobare a ordonanțelor sau ordonanțelor de urgență. Avem nu numai modificări, dar avem deja modificări ale modificărilor în doi ani de zile. Anul 2017 este, din punct de vedere fiscal, un coșmar. Lucrez de 22 de ani, 23 în curând, în condițiile în care toată profesia are 25 de ani în România. În 23 de ani nu îmi aduc aminte de un an mai rău în fiscalitatea românească decât anul acesta”, a afirmat Gabriel Biriș.

Potrivit acestuia, pe textul OUG nr. 79/2017 de modificare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal nu au existat întâlniri la Ministerul de Finanțe.

“Este prima modificare mare a Codului unde nu au existat niciun fel de discuții. Să nu ne mirăm că sunt atâtea prostii în el. Dacă vă uitați, inclusiv greșeli de gâgă. În momentul în care au pus în tabel deducerile, nu le-au pus liniar la zero, deducerile personale și, dacă veți calcula netul la 3.650 de lei, vă dă mai mic decât netul la 3.550 de lei. Acestea erau chestiuni care la o simplă întâlnire cu consultanții ieșeau și nu se făceau de rușine”, a subliniat specialistul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here