Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat denunțarea a aproximativ 250.000 de polițe RCA

0
2238
asf

Săptămâna trecută a avut loc prima ședință a Adunării Generale a Creditorilor Carpatica Asig. Unul dintre punctele discutate a fost și faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat denunțarea a aproximativ 250.000 de polițe RCA. Posesorii acestor asigurări vor fi despăgubiți de către Fondul de Garantare a Asiguraților cu suma echivalentă perioadei contractuale rămase valabile.

Cei mai mari creditori ai Carpatica Asig sunt, ca şi în cazul Astra Asigurări, alte firme de asigurare care au plătit daunele şoferilor loviţi de maşini cu RCA la societatea falimentară. Este una dintre constatările primei şedinţe a Adunării Generale a Creditorilor Carpatica Asig, care a avut loc săptămâna trecută.

 A mai fost votat onorariului lichidatorului companiei, CITR, care va încasa 25.000 de euro pe lună şi a fost prezentată situaţia actuală a companiei.

Din perspectiva clienţilor şi păgubiţilor Carpatica Asig, cea mai importantă decizie este aceea de a   denunţa un număr de 250.000 de poliţe. Această decizie a primit şi avizul ASF şi urmează să fie pusă în practică.

Concret, în funcţie de perioada rămasă valabilă pentru poliţă, clienţii vor primii o sumă de bani de la FGA. Dacă, de exemplu, dintr-o poliţă pe un an au mai rămas 6 luni valabile, atunci clientul va primi jumătate din prima plătită.

Pe de altă parte, şoferii loviţi de maşini asigurate de Carpatica Asig au avut la dispoziţie 90 de zile pentru a depune cereri de despăgubire la FGA. Această perioadă a expirat. FGA a preluat 27.270 de dosare de daună şi a primit 24.738 de cereri de plată.

Allianz Țiriac şi Omniasig VIG vor face parte din comitetul creditorilor Carpatica Asig, organism în cadrul căruia sunt adoptate cele mai importante decizii din procedurile de faliment.

Ca şi în cazul Astra Asigurări, Allianz şi Omniasig au ajuns în comitetul creditorilor în condiţiile în care au invocat creanţe semnificative provenite din regresele CASCO/RCA.

Acestea sunt sume plătite de cele două firme de asigurare pentru reparaţiile, în baza poliţei CASCO, a maşinilor lovite de şoferi cu RCA la Carpatica Asig.   Potrivit normelor în vigoare, firmele care au achitat pe CASCO îşi pot recupera cheltuielile de la societatea care a emis RCA pentru şoferul vinovat.

În cazul de faţă, intrarea în faliment a făcut imposibilă recuperarea, mai ales că societatea Carpatica Asig avea şi înainte obiceiul de a achita cu dificultate sumele din regrese.  Această situaţie va genera, ca şi în cazul Astra Asigurări, tensiuni între firmele de asigurare care deţin creanţe din regrese şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în condiţiile în care asigurătorii apreciază că ar trebui despăgubiţi pentru fiecare caz în parte, în limita a 100.000 de euro, iar interpretarea FGA este că plafonul se opreşte la 100.000 de euro pe întregul portofoliu.

Aceste diferenţe de interpretare au generat, în cazul Astra Asigurări sute de procese, care se vro transforma în mii pemăsură ce FGA respinge dosarele depuse de asigurători. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul Carpatica Asig.   Potrivit tabelului creditorilor, Allianz Țiriac a intrat cu o creanţă de 7,2 milioane de lei, iar Omniasig VIG cu aproximativ 6 milioane de lei.

În cazul firmei austriece, suma este de aproape patru ori mai mică decât în cazul Astra, ceea ce arată că a reuşit să îşi recupereze din datorii înaintea de declanşarea procedurii de faliment. Cu creanţe din regrese mai apar şi alte firme de asigurare, cel mai vizibil Asirom, cu aproape 2,5 milioane de lei.

Cel mai mare creditor al societăţii va fi, ca şi la Astra, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu o creanţă de aproape 428 de milioane de lei. În comitetul creditorilor a mai fost votat şi Scor Global, societatea de reasigurare prezentă în tabel cu aproape 2,3 milioane de lei.

Consiliul ASF a decis, pe 26 iulie 2016, ridicarea licenţei Carpatica Asig şi formularea unei cereri de faliment pe numele societăţii. Anterior, firma fusese jumătate de an în rezoluţie şi mai bine de doi ani sub plan de redresare financiară. Carpatica Asig a pierdut orice şansă de salvare după ce singurul investitor interesat a fost respins de către ASF pentru că nu a putut demonstra că are capacitatea financiară pentru a redresa Carpatica Asig. Fondul de Garantare a Asiguraţilor a demarat procedurile de despăgubire, în limita a 100.000 de euro per dosar.

Carpatica Asig şi-a început activitatea în 1996, sub denumirea ASA Asigurări Atlassib. Acţiunile asigurătorului sunt deţinute de omul de afaceri Ilie Carabulea, prin Atlassib Sibiu – 93,27% şi Transcar Sibiu – 6,65%, şi de Corneliu Tănase – 0,08%, potrivit datelor companiei. În 2015, subscrierile Carpatica Asig au crescut cu 5,4%, la 583,72 milioane de lei, iar daunele plătite cu 9,4%, la 380,9 milioane de lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here