Au început raziile în locuințe

0
3043
Au început raziile în locuințe
Fiscul a declanșat campania de verificare a pieței chiriilor la sediile asociațiilor de proprietari. Acestea au început, deja,  să le solicite celor care au contracte de închiriere să depună copii vizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Măsurile sunt însă cel mai probabil ilegale.

Șeful ANAF, Dragoș Doroș, a spus, recent, că vor fi inițiate verificări ale contractelor de închiriere. El a arătat că, inițial, va fi o campanie de informare a proprietarilor și, apoi, vor fi declanșate controale.

Impozitele ar fi mai mici

Motivul acestei acțiuni este că Fiscul a constatat că declararea unor sume modice “este un fenomen” și, prin urmare, impozitele datorate bugetului ar fi mai mici decât în realitate.Asociațiile de proprietari le cer, deja, celor care au contracte de închiriere să depună copii vizate de ANAF. “În momentul acesta, proprietarii care obțin venituri din chirii devin un focus pentru noi. Primul pas este campania de informare, pasul doi este de control”, a declarat Doroș.

O măsura legală?

Există mai multe aspecte ce fac ca măsura Fiscului să fie ilegală. Fiscul nu are dreptul legal să ceară asociațiilor de proprietari să strângă copii după contractele de închiriere, iar acestea la rândul lor nu au dreptul să ceară proprietarilor copii după contractele de închiriere.Adrian Bența, consultant fiscal spune că nu există prevederi de natură fiscală care să oblige la aceasta. ”Din punct de vedere fiscal nu este treaba asociației de proprietari contractele de închiriere, însă trebuie verificate reglementările mai vechi privind domiciliul persoanelor”, spune el.

Polițiștilor și lucrătorilor de la evidența populației

Însă nici acestea nu dau dreptul unei asociații să ceară proprietarilor contractele de închiriere. OUG 97 din 2005 privind domiciliul reședința și actele de identitate spune că înscrierea în cartea de imobil a unei asociații se face pe baza actului de identitate (nu a contractului de închiriere). Tot aici apare și obligația ca această carte să fie prezentată ”la cerere, politiștilor sau lucrătorilor serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor”. Nu fiscului. Cum un contract de închiriere conține date de caracter personal, precum adrese, date de identificare acestea cad sub prevederile legii 677 din 2001 privind protecția datelor cu caracter personal. Persoanele care dețin astfel de infromații trebuie să fie înregistrate ca operatori, trebuie să existe acceptul persoanelor ale căror date sunt comunicate, ori aceste lucruri nu se întâmplă cu asociațiile de proprietari.

Multinaționalele sunt ,,uitate,,

Zelul Fiscului în privința contractelor de închiriere contrastează cu lejeritatea și incapacitatea Fiscului de a lupta împotriva marii evaziuni. Companii multinaționale cu cifre de afaceri de ordinul miliardelor de lei nu plătesc de ani buni impozit pe profit raportând pierderi, an de an, în urma unor operațiunilor contabile creative, la limita legii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here