Euro a trecut de pragul de 4,5 lei

0
2488
Euro

Analiștii pun această creștere pe fondul evenimentelor externe dar nu consideră că românii au motive de îngrijorare.

“Mişcarea care are loc de câteva zile pe cursul valutar nu este foarte amplă din punctul meu de vedere. Cursul se mişcă pe fondul administrării acestuia de către Banca Naţională (flotarea controlată a cursului de către BNR), dar şi pe fondul cauzelor externe care influenţează piaţa valutară”, a spus Claudiu Cercel, vicepreşedinte al BRD.

Factori externi

Întărirea uşoară a dolarului pe fondul fragilităţii lirei sterline, apropierea evenimentelor legate de alegerile din Statele Unite, preocupările legate de Brexit, preocupările legate de sistemul bancar din Italia şi Germania, reprezintă factori externi care pot induce o preocupare mai mare pentru cursul valutar.

Și forintul dar și zlotul s-au depreciat

“Da, creşterea este un pic mai importantă vizavi de modul în care am fost obişnuiţi în ultimile două, trei luni. Dar şi forintul maghiar şi pe zlotul polonez au avut uşoare deprecieri în acestă perioadă. Probabil că este şi o preocupare a investitorilor (investitorii nerezidenţi –n. red.) cu privire la discuţiile legislative care au loc în acest moment”, a adăugat Claudiu Cercel, vicepreşedinte al BRD.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here