Guvernul oferă bani nerambursabili pentru amenajarea de trasee turistice, peșteri și refugii montane

0
351

Programul-pilot „Start Up Mediu Ecoturism”, măsură de ajutor de minimis care vizează stimularea conservării naturii în contextul tranziţiei la economia verde, a fost aprobat joi de Executiv.

Sunt vizate dezvoltarea de infrastructuri de acces, de refugii montane cu rol de adăpost şi informare turistică, a infrastructurii de informare şi interpretare a naturii şi culturii locale şi facilităţi pentru servicii locale de ecoturism. Schema de minimis se adresează unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziuni administrativ-teritoriale ale acestora, instituţiilor publice, organizaţiilor neguvernamentale, operatorilor economici, muzeelor, instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare şi instituţiilor de învăţământ superior acreditate, întreprinderilor unice, cu excepţia celor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, în producţia primară a produselor agricole, în prelucrarea şi comercializarea produselor agricole, desfăşoară activităţi legate de export către state terţe sau către state membre sau desfăşoară activităţi care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul celor importate.

Care sunt cheltuielile eligibile

– cheltuieli cu personalul implicat în managementul proiectului, care este realizat cu personal propriu;
– cheltuieli cu achiziţionarea de aparatură profesională necesară realizării proiectului;
– cheltuieli cu elaborarea proiectului de amenajare pentru vizitare peşteri, elaborarea proiectului tehnic în cazul refugiilor montane cu rol de adăpost şi informare turistică/centrelor de vizitare, elaborarea planului de interpretare a patrimoniului natural şi cultural şi a proiectului de amenajare şi design interior pentru centrele de vizitare;
– cheltuieli cu lucrări de amenajare pentru centrele de vizitare destinate exclusiv informării şi conştientizării;
– cheltuieli cu lucrări de construcţii pentru refugii montane cu rol de adăpost şi informare turistică, ca puncte de informare şi educaţie şi adăpost pentru vreme rea şi pentru înnoptare;
– lucrări pentru realizarea de grădini cu caracter educativ cu exemplificarea speciilor de faună şi floră autohtonă, inclusiv realizarea de mulaje de specii care au dispărut de-a lungul istoriei geologice a pământului;
– lucrări de amenajare de infrastructură de vizitare a peşterilor (punţi, podeţe, căi, balustrade, platforme, sistem de iluminat, instalaţii de amplificare a semnalului);
– lucrări pentru realizarea, refacerea şi marcarea traseelor de drumeţie, cicloturism, călărie, caiac/canoe;
– lucrări pentru construcţia de podeţe, observatoare pentru faună, puncte de belvedere, trasee pentru persoanele cu dizabilităţi;
– dotarea centrelor de vizitare cu echipamente de observare a faunei (binocluri, lunete, camere de monitorizare cu infraroşu şi senzor de mişcare);
– lucrări cu semnalizarea traseelor şi a obiectivelor turistice, instalaţii în aer liber de interpretare a naturii, panouri informative;
– cheltuieli cu personalul implicat în implementarea proiectului – expertiza de specialitate – din următoarele domenii: formare şi training, facilitare comunitară, marketing, dezvoltare web şi web-design, turism şi strategii de turism, interpretarea naturii, cercetare şi studii, sociologie;
– cheltuieli necesare pentru realizarea de instruiri, conferinţe, întâlniri pentru personalul solicitantului, participanţi şi lectori/invitaţi: transport, cazare şi diurnă conform legii, consumabile, închiriere săli;
– programe de formare pentru personalul cu funcţii de conducere din cadrul centrului de vizitare: manager în activitatea de turism, director centru de informare turistică, agent de turism pentru circuite tematice;
– programe de formare profesională pentru personalul cu funcţii de execuţie: ghid de turism (ecvestru, speologic, pentru peşteri amenajate, lucrător pensiune turistică, lucrător în gospodăria agroturistică);
– cheltuieli cu deplasarea, cazarea, diurna.

Din Fondul de Mediu

„Finanţarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru Mediu. Cuantumul finanţării va fi egal cu cheltuielile eligibile ale proiectului, fără a se putea depăşi, la data semnării contractului de finanţare nerambursabilă, echivalentul în lei al nivelului maxim al ajutorului de minimis de 200.000 de euro”, se arată ţntr-un comunicat al Guvernului.

Anual se pot organiza una sau mai multe sesiuni de finanţare, pe tipuri de proiecte şi în limita sumei alocate. Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordată în cadrul schemei este de 100 de milioane lei, în perioada 2016-2020. Schema de minimis îşi încetează valabilitatea la 31 decembrie 2020.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ