Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice: ,,Un sfert din contractele din spitale sunt puse sub semnul întrebării,,

0
1719
Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Public

Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice a aplicat amenzi ce depăşesc 3,6 milioane de lei, în urma a peste 360 de acţiuni de control.

Bogdan Puşcaş, preşedintele ANAP, spune că majoritatea neregulilor au fost rezultatul lipsei de profesionalism a celor ce lucrează în domeniu.

Doar 40 de ore de curs

“În general este vorba despre lipsa de capacitate administrativă şi de lipsa de profesionalism a celor care lucrează în domeniul achiziţiilor publice. Astăzi sunt necesare doar 40 de ore de curs ca să devii specialist în achiziţii publice, iar 80% dintre aceşti experţi se califică la locul de muncă. Prin noua legislaţie calificările se vor obţine pe trei nivele, iar pentru a intra în această meserie va trebui să treci cel puţin două luni pe la şcoală. Însă, nu este vorba doar de lipsă de profesionalism. Au fost şi fapte săvârşite cu intenţie”, a declarat marţi Bogdan Puşcaş, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Divizarea contractelor

Acesta a spus că printre principalele nereguli constatate de ANAP au fost legate de divizarea contractelor sub praguri astfel încât acestea să fie atribuite direct, dar şi nereguli în achiziţiile curente, de la materiale sanitare, la furnituri de birou. “În domeniul sănătăţii un sfert dintre contractele din spitale sunt puse sub semnul întrebării”, a afirmat preşedintele ANAP.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here