Salariile din sectorul public le-au depășit cu 35% pe cele din sectorul privat, dublându-se în ultimii cinci ani  

0
1384

Potrivit calculelor publicate de Consiliul Fiscal, este cea mai mare diferență din 2009 încoace, în condițiile în care Guvernul a mărit salariile în tot aparatul bugetar, în special în Sănătate și Învățământ.

Salariul mediu net pe economie a crescut în aprilie cu 14,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică, ajungâng la un record de 2.713 lei. Media salarială în privat este sub media pe ţară, respectiv de 2.555 de lei. La stat, în schimb, salariile au crescut în aprilie cu mult mai mult, la un nou record de 3.376 de lei. Aproximativ 1,2 milioane de angajaţi sunt în sistemul public, dintr-un total de 5 milioane de angajaţi, potrivit datelor oficiale. Comparativ cu ianuarie 2017, la începutul guvernării PSD-ALDE, lefurile din sistemul public au crescut cu aproximativ 28%, în timp ce salariile privaţilor au avut un avans doar de 15 procente.

În 2008-2009, majorările salariale şi venirea crizei au obligat statul să facă tăieri extrem de dure, după ce ţara noastră a semnat un acord financiar în valoare de 20 de miliarde de euro cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. În 2009, salariul mediu net pe economie era 1.335 de lei, în timp ce la stat era aproape 1.700 de lei. Media salarială la privat era 1.271 de lei, sub cea pe economie.

Conform datelor INS, cele mai mari creşteri pe domenii de activitate în ultimele 12 luni s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor. Aici câştigul salarial mediu net a cunoscut o creştere de peste 35% în ultimele 12 luni, salariul mediu net ajungând la 6262 de lei. Pe locul secund se află sănătatea şi asistenţa socială. Personalul bugetar a înregistrat o creştere medie a câştigului salarial de circa 30% în ultimele 12 luni. Dacă în aprilie 2017,câştigul salarial mediu net era de 2.688 de lei, în aprilie anul curent, acesta este mai mare cu 800 de lei. Și proseforii au avut parte de o creştere substanţială a salariilor. Conform INS, câştigul salarial mediu net în învătământ a fost de 2.793 de lei în aprilie 2018, cu 21% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Și salariaţii din administraţia publică şi apărare au câştigat mai bine în ultimul an. Creşterea este de 17,5%, de la un câştig salarial mediu net de 3.549 de lei în aprilie 2017, la 4.171 de lei în aprilie anul curent.

„Faptul că salariile la stat sunt cu mult mai mari decât în mediul privat arată că «cine-mparte, parte-şi face». Salariile sunt mici, în general, dar statul trebuie să se preocupe să creeze condiţiile pentru salarii mai bune. Aceste preocupări lipsesc cu desăvârşire, aşa că statul recurge la creşterea salariului prin lege, ceea ce nu se poate aplica decât angajaţilor proprii şi creează dezechilibre macroeconomice ce se răsfrâng asupra tuturor. Nu poţi merge la magazinul alimentar şi să refuzi să plăteşti mai mult pentru aceleaşi produse pe care le cumpărai anul trecut motivând că ţie nu ţi-a crescut salariul  sau nu suficient“ a declarat pentru Capital, Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor.

Potrivit Ancăi Dragu, statul ar trebui să investească în educatie, în infrastructură, să creeze condiţii pentru asimilarea de către firme de tehnologii avansate de producţie şi, în general, un mediu propice investiţiilor şi dezvoltării profesionale. În lipsa acestor măsuri aceste creşteri se transformă rapid în inflaţie, rate de dobânzi mari şi deprecierea monedei, iar cei afectaţi vor fi cei mai vulnerabili. „Să ne amintim anii ‘90 şi începutul anilor 2000 când se crease o periculoasă spirală inflaţionistă în care salariile erau indexate semestrial pentru a preveni erodarea masivă a puterii de cumpărare. Ratele dobânzilor erau atât de mari încât nu prea îşi permitea lumea să ia un credit, chiar dacă nevoia există“, menţionează fostul ministru al Finanţelor.

Creşterile continue din sistemul public sunt cele care au stimulat consumul în ultimii doi ani, principalul motor al creşterii economice. Reversul medaliei sunt cheltuielile explodate care ameninţă deficitul bugetar.

Deficitul bugetar este unul foarte mare pentru primele cinci luni ale anului şi este rezultatul în primul rând al creşterii de cheltuieli, iar dacă nu se ia nicio măsură şi bugetul va fi executat aşa cum am văzut în prima parte a anului ar putea ajunge la 3,5 – 3,6% la finalul anului, a avertizat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru. „Deficitul bugetar este unul foarte mare pentru primele cinci luni ale anului şi este rezultatul în primul rând al creşterii de cheltuieli.

Cheltuielile cresc foarte repede. Veniturile sunt sub aşteptări, dar nu foarte departe ceea ce s-a bugetat, în timp ce pe partea de cheltuieli avem o dinamică mult prea alertă. Avem creşteri de cheltuieli de salarii şi de asistenţă socială care depăşesc cu mult bugetul aprobat şi în contextul acesta e nevoie de realocări de resurse la rectificările bugetare pentru a putea acoperi necesarul de cheltuieli pentru salarii şi pensii, în primul rând. Dacă nu se ia nicio măsură şi bugetul va fi executat aşa cum am văzut în prima parte a anului, probabil că depăşim cu mult 3%. Aş spune undeva la 3,5%-3,6% la finalul anului“, explică Ionuţ Dumitru.

Acesta a afirmat că este nevoie de măsuri care să menţină deficitul sub 3%. Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, la prima rectificare bugetară de anul trecut s-au tăiat zece miliarde de lei de la investiţii pentru a aloca cea mai mare parte a acestor bani către salarii şi pensii. Anul acesta investiţiile sunt la un minim istoric şi nu mai există spaţiu de manevră, în sensul de a reduce şi mai mult investiţiile pentru a aloca banii la cheltuieli curente sau pentru salarii şi pensii.

Toate detaliile pe:

http://www.capital.ro/statul-cel-mai-generos-angajator-salariile.html

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here