Industria aviatica – analiza swot din perspectiva jurnalistica

0
2615

Anul nasterii din punct de vedere economic si logistic al aviatiei romane – 1968

Aviația română s-a afirmat cu adevărat după 1968, când au fost realizate și dezvoltate investiții în București, Brașov, Bacău și Craiova și s-au inițiat programe majore de cercetare-dezvoltare și de fabricație pentru avioane, motoare și echipament aeronautic. În această perioadă, au fost fabricate un număr mare de tipuri de avioane, de planoare și motoplanoare și elicoptere, reprezentând aproximativ 3200 de aeronave și 2000 de motoare și ansamble mecanice.

După 1989, industria aerospațială românească a intrat într-un proces de restructurare industrială semnificativă, o parte din societățile comerciale fiind privatizate.

În prezent, industria aeronautică are societăți comerciale de producție și mentenanță, precum și două institute naționale specializate în domeniul cercetării-dezvoltării. Societățile private au propria strategie de dezvoltare, care are în vedere interesele fiecărei societăți, în special de a face față provocărilor de pe piața internă și externă.

În prezent, societățile din cadrul industriei aeronautice românești au capacități și capabilități pentru: cercetare, proiectare și dezvoltare; fabricare de componente structurale pentru aeronave (aerostructuri); asamblare generală; integrarea de sisteme și avionică modernă; întreținere, reparații și reparații capitale; programe de modernizare; testări în zbor și certificări; servicii post-vânzare.

Oferta actuală a industriei aeronautice române, bazată pe facilitățile de fabricație existente, pe forța de muncă calificată și pe experiența sa largă, acoperă o gamă de produse și servicii aeronautice de înaltă calitate pentru aplicații civile și militare: avioane, elicoptere, planoare/motoplanoare, motoare pentru avioane, motoare pentru elicopter, ansamble mecanice pentru elicoptere, sisteme de acționare și servovalve, trenuri de aterizare, sisteme de frânare, echipamente și accesorii hidro-pneumatice, echipament electric/electronic, piese, componente și subansamble de aerostructuri.

Centrul de dezvoltare a industriei aeronautice românești a revenit la Brașov, mai precis la Ghimbav, unde Airbus Helicopters a început anul trecut construcția fabricii de asamblare pentru elicopterele Super Puma MK 1, investiție estimată la 40 milioane euro. Primul elicopter civil va ieși de pe banda de montaj în 2017, pentru ca în anul următor să fie demarată producția aparatelor militare. Noua unitate va fi amplasată pe un teren al IAR Ghimbav, companie care va fi și principalul furnizor al noii fabrici. IAR Ghimbav va investi alte 11 milioane euro. Proiectul mai prevede ca în anii 2015 și 2016 să fie vândute elicoptere Super Puma MK1 produse pe linia de fabricație Airbus Helicopters, în perioada 2017-2018 să fie vândute elicoptere produse atât de Airbus Helicopters, cât și pe linia dezvoltată în România, iar din 2019 să fie vândute doar elicoptere de acest tip produse în România. La noua fabrică vor fi înființate în prima etapă 300 de noi locuri de muncă, urmând ca ulterior, odată cu dezvoltarea producției, acest număr să crească.

Multinationalele straine tin in aer acesta industrie

Tot la Ghimbav mai funcționează o filială a companiei aeronautice germane Premium Aerotec specializată în producția de componente pentru aeronavele Airbus. Premium Aerotec este unul dintre principalii investitori străini din industria aeronautică, prezenți în România încă din anul 2010. Compania și-a extins activitatea și capacitatea de producție în ultimii ani, doar în 2015, Premium Aerotec investind 15 milioane euro pentru extinderea suprafeței de producție și modernizarea echipamentelor, creând astfel 200 de noi locuri de muncă și prognozând, pentru anul în curs, o creștere a cifrei de afaceri de 10%.

In articolul redat pe aceasta tema de Economistul jurnalistul si profesorul Florin Antonescu  releva ca  nici celelalte centre ale industriei aeronautice nu au avut parte nici de investiții și nici de comenzi din partea armatei pentru a-și dezvolta producția. Avioane Craiova, de exemplu, specializată în producția avioanelor militare de antrenament și de atac la sol IAR-93 și IAR-99 se zbate să supraviețuiască din reparații de aeronave civile și producția de piese destinate altor companii aviatice din țară și străinătate. Romaero, unde s-au fabricat primele aeronave de linie românești, RomBAC 1-11, efectuează de asemenea reparații și unele componente pentru Airbus în special.

Totuși, în ultimii ani se constată o ușoară revigorare în domeniul industriei de aviație, care se traduce atât prin creșterea numărului de angajați la peste 7.300 și a cifrei afaceri a sectorului la 450 milioane dolari în 2014. Odată cu modernizarea aviației militare și intrarea în dotarea armatei a avioanelor de vânătoare F-16 se speră ca mai multe comenzi legate de întreținerea acestora să fie acordate societăților românești. Însă până în prezent lipsește o strategie unitară de dezvoltare a acestui sector de înaltă tehnologie, care, în toate țările din lume, se bazează pe ajutorul de stat acordat în diverse forme. Aceasta datorită importanței strategice a acestei industrii aflată în strânsă legătură cu producția de armament și nivelului tehnic deosebit de ridicat care înseamnă una dintre cele mai mari valori adăugate din industrie.

Segmentul aeronautic a devenit în ultimii ani un pilon de creștere solidă a industriei grele, având cinci poli de dezvoltare in București, Cluj, Bacău, Craiova și Brașov. În 2014, cifra de afaceri totală a acestui sector a fost de aproximativ 186 milioane euro, cu 65,6% mai mare decât în 2009, iar de-a lungul timpului a înregistrat o creștere de aproape 5% anual. De asemenea, conform cifrelor anului 2014, numărul angajaților din sector a fost de 3.200, reprezentând personal foarte bine calificat conform cerințelor industriei, se mai spune în comunicat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ