In agricultura subventiile alimenteaza criza

0
1809
Ca și politrucii romani, politrucii francezi vând gogosi. De fapt, politrucii romani s-au perfecționat în vânzarea gogoșilor mergând la Paris, știm asta încă de la Eminescu – care vorbea despre “ai noștri tineri care la Paris învață la gât cravatei cum se face nodul.” Ultimul exemplu, declarațiile președintelui Franței în fața protestelor agricultorilor:
„Această criză are un nume; se numeşte suprapro­duc­ţie… Trebuie să cumpărăm produsele care sunt fabricate în Franţa.“
În domeniul agricol țările vest-europene nu au supra-producție de azi de ieri, ci aproape dintotdeauna; mai exact de când au decis să acorde, prin Politica Agricolă Comunitară, tone de subvenții pentru fermieri și să interzică simultan concurența externă prin tot soiul de inovații birocratice (prețuri ecluză, contingente etc.) Așa cum orice student învață în anul I de facultate, sau chiar din timpul liceului, efectul subvenționării și al prețurilor minime garantate este apariția unui surplus de marfă. (Care până la urmă sfârșește parașutată ca “ajutor umanitar” în țările distruse de război sau este aruncată pe stradă în timpul vreunui festival.)
Politrucul nu are curaj să spună oamenilor adevărul: anume că supra-producția este cauzată de subvențiile uriașe. El preferă să rostogolească problema, pretinzând ca aceasta e determinată de cererea insuficientă. Evident, dacă politrucii de pretutindeni și-ar pune simultan în practică ideea, atunci falimentul acesteia ar deveni evident pentru toată lumea. Adică, dacă atât Franța cât și România și restul țărilor europene ar lua populistele măsuri de a interzice importurile de alimente și de a promova în continuare vânzarea producției interne (obligând hipermarketurile în acest sens), atunci s-ar vedea ce înseamnă să încerci să te ridici trăgându-te în sus de urechi: cum producția totală nu ar scădea, iar cererea ar fi neschimbată, surplusul agregat la nivelul UE ar rămâne și el nemodificat. Ar fi un joc cu sumă zero și atât. În practică, lumea nu prea are însă cum să observe falimentul socialismelor de acest tip deoarece ele nu sunt puse în practică în același timp peste tot, ci azi în Franța, mâine în România, poimâine în Spania și tot așa, iar socialiștilor le este ușor să rostogolească problema mai departe, inventând cine-știe ce alte motive.
subventii
Putem analiza din acestă perspectivă și alte cazuri, nu doar supra-producția din agricultură. De pildă, supra-producția birouri și apartamente, care definește criza imobiliară. Ca și în agricultură, criza din imobiliare este determinată tot de subvenționare – chit că subvenționarea este implicită, nu explicită. Mai exact, este vorba de creditul artificial de ieftin. Când banii sunt ieftini, antreprenorii sunt instigați să se împrumute și să construiască locuințe sau spații de birouri. Peste o vreme, descoperă că nu au cui să le vândă. Ca și fermierii francezi, ei pretind acum noi subvenții și ajutoare din partea statului, care nu întârzie să vină: programul Prima casă, de exemplu. Ca și în cazul agriculturii, politrucii de pretutindeni pun criza pe seama cererii insuficiente. “Oamenii sunt prea săraci”, zic ei, “și nu își permit să cumpere case. Dacă ar avea salarii mai mari sau măcar dacă statul le-ar acoperi o parte din costul creditului, atunci ei și-ar permite să cumpere locuințe și în acest fel piața s-ar echilibra.” Și uite așa apare programul guvernamental care le oferă o subvenție debitorilor. Efectul acestuia este ușor de intuit de cine își pune două secunde mintea la contribuție: creșterea în continuare a producției, menținerea unor prețuri ridicate în sectorul imobiliar, implicit creșterea decalajului dintre nevoile reale ale populației (ținând cont de nivelul de dezvoltare, desigur, nu de dezideratele naive ale fiecăruia) și producția imobiliară.
Sau hai să luăm criza din educație. Ca și fermierii în legătură cu produsele lor, lume se plânge că diplomele de studii pe care le dețin nu au valoare. Și aici avem de-a face cu o supra-producție. Și e firesc, dată fiind subvenționarea masivă a sistemului, care a produs un număr nenatural de mare de indivizi cu diplome de licență (sau de doctorat, dacă vreți!). Dacă învățământul este gratuit, atunci de ce să nu iei o diplomă?!
Oameni buni, criza de supra-producție nu poate fi rezolvată decât într-un singur fel: prin stoparea subvențiilor și a măsurilor care au împins lucrurile în situația de față. Nu are sens să invocăm lipsa cererii. Cererea este un fenomen de piață: oamenii au diverse (infinite) nevoi, pe care nu și le pot satisface integral din cauza rarității resurselor. Este absurd să spui că oamenii au o cerere insuficientă pentru cartofi, pentru mașini sau pentru case. Insuficientă în raport cu ce?! Evident că cererea lor pentru fiecare din aceste bunuri trebuie să fie limitată, altminteri ei nu ar mai avea resurse să își satisfacă alte nevoi. Ce se va întâmpla dacă sunt puse în practică ideile politrucilor? Dacă statul îi stimulează sau constrânge pe oameni să cheltuiască mai mulți bani pe produse agricole, atunci ei vor cheltui mai puțin pe mașini, nu e logic?! Criza nu o să dispară, din contră, ea ea se va adânci și va afecta tot mai multe segmente ale societății. Pe măsură ce problemele sunt pasate dintr-o parte în alta, din ce în cei mai mulți oameni vor fi afectați de falsificarea prețurilor și de distorsionarea realității. Politica banilor ieftini – pentru fermieri, pentru bănci și pentru alte grupuri de interese – trebuie să înceteze.
Citeste mai mult pe Logica Economica

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ