Bunul simt si fondul clasei…

0
1340
fondul-clasei

Fondul clasei apare de obicei în instituții de stat preuniversitare gratuite. Întrebarea e dacă e bun sau rău sau dacă e dincolo de bine și rău.

Pe legea actuală natura bunului și a colectorului sunt decisive pentru a spune că fondului clasei este bun sau rău. De exemplu, dacă bunul finanțat prin fondul clasei este un protocol pentru capacitate sau bac, atunci fondul clasei e rău și e interzis[i]. La fel ar fi dacă prin fondul clasei s-ar deconta copiuțe, o copiuță fiind o chestiune imorală.

Fondul clasei are și o funcție epistemică, pedagogică. Acesta învață lumea, în special profesorii, că educația costă. Principalul mesaj transmis de fondul clasei este raritatea resurselor, faptul că ceea ce este puțin nu se ajunge.

Un dezavantaj al homeschooling-ului este că nu are fondul clasei.

Fondul clasei poate fi tot o formă de învățătură, însă una de minte.

Fondul clasei este diferit de fondul școlii, o școală fiind compusă din mai multe clase.

Fondul școlii e însă mai ipocrit decât fondul clasei pentru că e mai legat de infrastructură, de ceea ce s-a angajat să ofere statul prin propriul contract social.

Un lucru bun al fondului clasei este că acesta nu conține și ore de muncă din partea copiilor, ci doar bani. adică nu avem un parteneriat real capital-muncă. În plus, fondul clasei este inclusiv, în sensul că nu scapă nimeni.

Poate că e mai bună calitatea educației la stat decât în privat însă pentru a vorbi de calitatea unei crete, ea trebuie să existe.

fondul-clasei

Fondul clasei surprinde destul de bine ipocrizia statului cu învățământul lui gratuit. Statul încalcă contractul social, constituția, articolul în care se laudă cu gratuitatea învățământului, cu dreptul la învățătură[ii]. Se dovedește încă o dată că lucrurile cele mai scumpe sunt cele oferite gratis.

Întrucât fondul clasei este un fond compus din bani, fondul clasei înseamnă niște costuri în plus pentru părinți. Important e că rămâi cu mai puțini bani în urma învățământului gratuit.

Atitudinea generală față de fondul clasei ar trebui să fie una de respingere și ostilitate mai cu seamă când avem o situație de presiune, una cu bani și amenințări (iei un pătrar că n-ai contribuit, agresiuni verbale, stigmă socială etc).

O formă benignă de fond al clasei poate fi când e vorba de cutare culegere de Gheba și e alegerea copiilor sau părinților dacă o iau sau nu, adică achiziția trece prin voința lor. La fel despre cutare excursie în Bucegi. Și banii ar putea fi colectați și de dascăli, lucru interzis de legislația actuală[iii].

Fondul clasei are un statut juridic incert. Nu știi dacă e interzis sau permis. În lege nu apare deloc sintagma „fondul clasei”. O lege a educației cât o carte cum este cea din 2011[iv] nu spune pe nume acestei practici răspândite. De regulă, miniștrii diferiți spun că nu este legal. A existat chiar o inițiativă legislativă privind pedepsirea cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru strângerea de bani pentru fondul clasei.

De ce nu avem afaceri cu statul și pe bunurile cumpărate cu banii din fondul clasei, în așa fel încât să nu mai fie nevoie de un fond al clasei? De ce nu întâlnim funcționarea obișnuită a grupurilor de interese și aici? O explicație ar fi că nu aduce atât de mulți bani. Comisioanele de la culegeri și cretă sunt mai mici decât la zugrăvit. Sunt bani puțini și mai bine zugrăvești o școală de 10 ori decât să cumperi cretă la suprapreț. Un contraargument ar fi un program precum cornul și laptele și o probă că și aici se pot face bani.

E fondul clasei o chestiune inocentă, un fel de punguța cu doi bani sau mai degrabă un FNI? Printre defecte unii critici menționează lipsa de transparență și deturnarea de fonduri. Sunt dați niște bani despre care nu știi întotdeauna pe ce s-au dus din momentul în care nu mai sunt printre noi.

O altă critică este că fondul clasei nu este fiscalizat. E atitudinea celor pentru care finanțele însemnă în esență bonuri fiscale pentru orice. Același legalism fiscal apare și în discuțiile despre taxarea Bisericii, a bacșișului etc. Potrivit acestei atitudini, când cineva își vinde sufletul, problema nu va fi dacă situația a meritat, ci dacă s-a facturat tranzacția.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ