Pentru a asigura căldura din casele oamenilor primăriile se împrumută luând în calcul scumpirea gigacaloriei

0
461

Creşterile salariale ale angajaţilor din primării, estimate de INS la o majorare medie de 54%, au lăsat administraţiile locale fără banii de subvenţii pentru energie termică sau iluminat public, motiv pentru care Ministerul Finanţelor a iniţiat un proiect de OUG, prin care primăriile se pot împrumuta până la 450 milioane de lei pentru furnizarea căldurii.

„Până la finele anului, unităţile administrativ-teritoriale pot solicita împrumuturi, în limita a 450 milioane de lei, pentru finanţarea furnizării energiei termice în sezonul rece. Unităţile administrativ-teritoriale pot contracta împrumuturile numai cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, şi numai dacă la data depunerii documentaţiei nu prezintă restanţe la împrumuturile contractate anterior din venituri din privatizare.

În anul 2018, în urma aprobării prin legea bugetului de stat pe anul 2018 a unei noi modalităţi de alocare a sumelor din impozitul pe venit şi din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, au fost înregistrate sesizări de la autorităţile administraţiei publice locale cu privire la insuficienţa sumelor repartizate pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare şi care solicită crearea cadrului legal care să le permită utilizarea excedentului bugetului local şi pentru alte categorii de cheltuieli de natura bunurilor şi serviciilor, subvenţii pentru energia termică etc.

În plus, Guvernul vrea să modifice legislaţia subvenţionării cogenerării de înaltă eficienţă, după ce multe CET-uri care alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire a populaţiei au început să se confrunte cu probleme financiare din cauza majorărilor ample de preţuri la gazele naturale pe care le folosesc ca materie primă şi la certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pe care sunt obligate să le achiziţioneze.

„Având în vedere că unele societăţi comerciale care produc energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă întâmpină probleme financiare din cauza subevaluării cheltuielilor ocazionate de majorarea preţului de achiziţie a gazelor naturale şi a preţului de achiziţie a certificatelor de CO2, ANRE a analizat posibilitatea modificării şi completării HG nr.1215/2009”, se arată într-un document oficial.

La începutul acestui an, în doar 61 dintre cele peste 320 de oraşe din România mai existau sisteme centralizate de termoficare. Aceste CET-uri încasează, pe lângă preţul de vânzare a fiecărui MWh livrat şi subvenţii. Cuantumul acestei subvenţii plătite pe MWh depinde de mai mulţi factori, însă, în trimestrul II al acestui an, sumele cu care s-a subvenţionat livrarea unui MWh au variat între 119,9 lei-127,3 lei.

Toate detaliile pe:

https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/primariile-imprumuta-asigura-caldura-casele-oamenilor-ia-calcul-scumpirea-gigacaloriei-1_5bb21c5bdf52022f750b4faf/index.html

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here