Pilonul 2 de pensii private aduce statului venituri de 5,2 milioane de lei

0
955

Chiar dacă în aprilie anul trecut statul dădea o lege menită să vină în ajutorul primilor pensionari privaţi, doar câţiva dintre cei peste 7.300 de indivizi care au ajuns la vârsta pensionării în perioada iunie 2017- iunie 2018 au apelat la plata în rate, cum se plăteşte în mod normal o pensie, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară. (ASF). Este vorba despre primele pensii private obligatorii din cadrul Pilonului 2. Restul au preferat să încaseze cash, chiar dacă statul le-a mai impozitat odată pensia, cu 10%, conform Codului Fiscal.

Un raport al Autorităţii de Supraveghere Fnanciară privind pilonul II de pensii private arată că în perioada iunie 2017 – iunie 2018, 7.300 de persoane care au ajuns la vârsta pensionării au cerut să li se plătească toată suma, integral, cu toate că ştiau că vor lăsa statului impozitul de 10% din venit.

Ca atare, statul a încasat impozite de 5,22 milioane de lei în contul acestor pensii private.   În intervalul iunie 2017 – iunie 2018, au fost efectuate plăţi ale activului personal net către 8.288 participanţi şi beneficiari însumând 59,04 milioane lei, din care 55,85 milioane lei ca urmare a deschiderii dreptului la pensie, reprezentând 94,60% din total plăţi efectuate (7.312 participanţi), 2,99 milioane lei ca urmare a decesului participantului, 5,06% din total (936 beneficiari) şi 0,20 milioane lei ca urmare a invalidităţii, 0,34% din total (40 participanţi), arată ultimul raport publicat de ASF.

Autoritatea arată că plăţile de acest gen sunt în creştere chiar dacă nu avem încă o lege a distribuţiei pensiilor private. “Plăţile totale efectuate în luna iunie 2018 au înregistrat o creştere anuală de 66,58%. Comparativ cu decembrie 2017 s-a înregistrat o creştere de aproximativ două ori mai mare a valorii plătite, în condiţiile în care decembrie 2017 a înregistrat şi cel mai mic volum al plăţilor din intervalul analizat, în special ca urmare a creşterii plăţilor aferente deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă (o creştere a valorii plăţilor efectuate de aproximativ trei ori)”, se arată în documentul citat.

Potrivit Codului Fiscal, pensia privată încasată într-o singură tranşă se impozitează ca venit suplimentar, cu 10%. Cei care au de încasat sub 2.000 de lei lunar nu mai suportă impozitare, iar CASS-ul va fi suportat de la bugetul de stat.   În intervalul iunie 2017 – iunie 2018, din total plăţi efectuate ca urmare a deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, valoarea activului plătit pentru 75,96% dintre participanţi a fost de până în 10.000 lei, pentru 21,97% dintre participanţi valoarea activului plătit s-a situat între 10.000 şi 30.000 lei, iar pentru 2,07% valoarea a fost de peste 30.000 lei.   Din cele 8.288 de cereri pentru plata activului personal net primite în perioada iunie 2017 – iunie 2018 (59,04 milioane lei active nete) 236 au fost solicitări de plăţi eşalonate a activului personal net, reprezentând 2,85% din cererile primite în această perioadă (respective 10,06% din numărul cererilor din perioada aprilie –iunie 2018)   Activele nete ale persoanelor care au solicitat plata eşalonată au însumat 3,33 milioane lei, reprezentând 5,64% din activele nete ale solicitanţilor din perioada iunie 2017 – iunie 2018 (respectiv 18,86% din activele nete ale solicitanţilor din perioada aprilie – iunie 2018). Valoarea activelor personale nete ale persoanelor care au optat pentru plata eşalonată este cuprinsă între 2.009 lei şi 234.461.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here