O hazna (Tv) rupea bilete la intrare și pretindea că e sală de concerte

0
855

Nu știu cum visează vedetele să-și încheie cariera, dar cu siguranță domnul Tucker Carlsoncelebrul matador al vorbelor fără rost de la Fox News, n-a crezut nici în coșmarurile sale cele mai negre că va părăsi show ul care l-a făcut celebru molfăind o bucată de pizza. “Strașnică prăbușire” ar fi zis Zorba The Greek, “rușinoasă plecare, fără ceremonii” consideră jurnaliștii americani. Vinerea trecută, domnul Carlson era în formă, invitatul căzut în admirație! Îi adusese pizza favoritului, direct în studio, tocmai din Pennsylvania; o pizza interstatală, așa cum foarte inspirat a numit-o un jurnalist american! Mânca alături de idolul său și de alte câteva milioane de americani. “Încă este caldă” (pizza – nota mea) a spus Carlson, mestecând, după care a a adăugat “We’ll be back on Monday!” Numai că Monday n-a mai fost, deși promo ul de ediție fusese făcut și difuzat. În locul celui mai vizionat și mai profitabil show din istoria televiziunii, Tucker Carlson Tonight, a apărut un comunicat corporatist sec: “Fox News Media and Tucker Carlson have agreed to part ways”.

Photo credit: theintercept.com

 Știm cu toții, fie din experiențele personale, fie din ale apropiaților, că divorțurile sunt rareori exerciții de amicalitate, de generozitate și de bună cuviință. Dar FOX News a prezentat sfârșitul mariajului cu domnul Carlson foarte aproape de varianta idilică! Este foarte posibil ca admiratorii domnului Carlson să creadă acest lucru. În definitiv, la câte cred domniile lor, încă ceva pe deasupra nu le-ar schimba propensiunea pentru inepții și conspirații. Numai că jurnaliștii marilor publicații americane, citând persoane apropiate FOX News, au aflat altă variantă. Mătrășirea fără glorie a campionului nihilismului compulsiv a fost decisă de Rupert Murdoch însuși, celebrul proprietar al grupului de media NEWS CORP, agreată instantaneu de Lachlan Murdoch, fiul lui Rupert și CEO al FOX CORPORATION, și executată de  Suzanne Scott, CEO al FOX News. Conform acelorași surse, doamna Scott a fost mâna care a sunat și vocea care a vorbit, chiar cu puțin timp înainte de începerea show ului. Atât de simplu și de lipsit de glorie s-a încheiat cariera celui mai profitabil și mai vizionat show de televiziune din lume!

Înainte de a fi jurnalism, televiziunea este o afacere, iar știrile, o simplă convenție între producători și consumatori

  Cu o audiență de peste 3.9 milioane și încasări de sute de milioane de dolari, Tucker Carlson Tonight a reușit să capteze mai ales mințile celor care preferă să creadă decât să gândească și a golit buzunarele publicitarilor cărora softurile de media buying le arată că trebuie să cumpere volum, nămol media adică, nu calitate, idei și rațiune. Pentru că mintea, gândirea, raționalitatea nu sunt procese spectaculoase, nu fac audiență, pe când un clei scos din urechi, în direct, oricât de dezgustător vi s-ar părea, sau o minciună sfruntată, oricât de ineptă, da! Din această perspectivă, a concedierii main asset ului, decizia domnului Rupert Murdoch pare lăudabilă. Să concediezi vedeta numărul unu, the cow milk sau vaca de produs milioane, așa cum se spune pe americănește, nu este la îndemâna oricui. E ca și cum bunicul Cristea și-ar fi vândut boii cei mai arătoși, pe care cred că îi prețuia mai mult decât pe sine, pentru că boii erau parte integrantă din viața lui. Așa cum alți matadori ai vorbelor au fost și sunt parte integrantă din viața lui Rupert! Galeria “vacilor de milioane” perindate pe la FOX News este lungă (Glenn Back – 2011, Sarah Palin – 2013, Roger Ailes – 2016, Bill O’Reilly – 2017). Toti acești realizatori și executivi ai FOX News au făcut în primul rând bani, foarte mulți bani, punând în mod fals eticheta de jurnalism pe un produs maro sută la sută. Iar Rupert i-a lăsat să-l servească, să-și facă și ei banii și reputația și apoi să-i dispose. De ce? Pentru că toți ajung în punctul în care încep să producă pagube companiei. Din main assets devin liabilities, iar lui Rupert asta nu-i place. Înainte de a fi o țară, America este o afacere, iar Rupert a învățat asta foarte bine și a aplicat-o în tot ceea ce face. Înainte de a fi jurnalism, televiziunea este o afacere, iar știrile, o simplă convenție între producători și consumatori! Restul poliloghiei (despre valori, norme, reguli etc) este pentru cercetători, pentru sociologii jurnalismului, nu pentru practicanții zilnici ai abracadabrantei mistificări. În acest context, cei familiarizați cu subiectul și cu detaliile lui, înțeleg foarte clar că lăudabila inițiativă este doar gestul disperat al afaceristului încolțit, oricât de puternic ar fi el. Banii (plata celor celor 787.5 milioane de dolari pentru Dominion Election System) și frica (groaza că mesajele dintre executivii postului, dintre ei și proprietari vor fi făcute publice de către judecători) l-au metamorfozat pe teribilul tycoon într-un biet șoricel. Care tremură acum și pentru acuzațiile de defăimare aduse de Smartmatic, o altă companie specializată în soft uri de vot electronic, și care cere despăgubiri de 2.7 miliarde de dolari. Erik Connolly, avocatul Smartmatic, a declarat  “Dominion’s agreement is a good start, but not the right finishing point.” Este foarte posibil, deci, ca mai mult de jumătate din profitul Fox News de anul trecut, de 4.2 miliarde, să se scurgă pe apa sâmbetei din buzunarele domnului Rupert Murdoch găurite de gura domnului Tucker Carlson.

(…) o hazna rupea bilete la intrare și pretindea că e sală de concerte

       Numai naivii și-ar putea imagina că gestul concedierii domnului Carlson va antrena schimbări majore de conținut în discursul vulpilor. Așa ceva nu se va întâmpla niciodată! Se schimbă vaca, pardon, asset ul, niciodată grajdul! Ne demonstrează acest lucru nu numai faptele, dar si detaliile din viața profesională a “jurnalismului” practicat în imperiul lui Rupert. Pentru colecționarii de fapte și momente, amintesc doar de celebrul scandal News of the World, tabloidul vechi de 168 de ani, pe care Rupert a fost nevoit să-l închidă în 2011 și să-i concedieze pe toți cei 200 de angajați ai săi. Pentru accesarea și ascultarea ilegală a mesageriei vocale și a telefoanelor, pentru story uri complet inventate și plătite on the spot, pentru șantajarea unor oficiali englezi. Într-un cuvânt pentru că o hazna rupea bilete la intrare și pretindea că e sală de concerte! Desigur, în ovațiile unei gloate pregătite să se amuze și să aplaude la tot răul ce se întâmplă altora. Acesta este doar un episod al “jurnalismului” practicat în imperiul domnului Murdoch! Nu i se spune degeaba tycoon și nu degeaba este considerat unul dintre cei mai influenți și mai bogați oameni de pe planetă. Viața toată a acestui australian care a ajuns sa controleze mințile oamenilor și buzunarele politicienilor este o șaradă! Și atunci, ca și acum, închiderea robinetului de jeg nu a adus relaxare decât pentru o scurtă perioadă de timp. Nick Davies, reporterul de la The Guardian care a dat în vileag escrocheriile News of the World, spune că imediat după incident presa britanică a pierdut o șansă extraordinară: “There was an extraordinary period which only lasted a few weeks and it was like seeing the teacher chased out of the classroom. And just for a brief period of time, we didn’t have to be frightened of Rupert Murdoch and his dreadful newspapers and politicians were free to say what they thought and advertisers were free to tell him to get stuffed. But you know, power doesn’t relax its grip easily. And slowly and insidiously, Murdoch got his bony fingers back around the throat of British public life and has kept them there.”

      Multi telespectatori, din aproape toată lumea, din Rusia până în America și din România până în Australia, cred că libertatea de exprimare și dreptul la opinie au fost încălcate grav o dată cu dispariția acestui show de televiziune care a promovat ani de-a rândul, iresponsabil si mincinos, așa cum a admis FOX prin celebra înțelegere cu Dominion, xenofobia, minciuna sfruntată, homofobia și conspiraționismul. Și milioane de oameni i-au crezut și cred acest lucru în continuare. De exemplu, în România, într-o postare a unui “vorbete”, domnul Carlson este văzut ca un martir, ca un simbol al libertății de exprimare, a cărui voce a fost suprimată de forțe oculte. “Vorbetele” nu zice însă absolut nimic despre dovezile prezentate de avocați în fața judecătorului, nimic despre manipulare și minciunile probate de reprezentanții Dominion; păcat, așa ar fi aflat cum își numește fanii domnul Tucker, într-unul dintre mesaje: “post menopausal fans”. Nu insinuez nimic aici, cred cu sinceritate că numai necunoașterea limbii engleze, și deci, lipsa de înțelegere, a generat o astfel de reacție, deși este dreptul fiecăruia să creadă ce vrea, fiecare cu mintea lui! În definitiv suntem atât de mulți pe pământ și, slavă cerului, atât de diferiți! Nu te poți supăra pentru că alții au alte opinii. Dar când ele produc daune cuantificabile, există mecanisme legale la îndemâna statului sau a privaților prin care opiniile bazate pe minciuni sfruntate, pe inversarea faptelor trebuie probate. Și atunci, “credințele” acestor oameni se prăbușesc sub greutatea falsității! Cu toate acestea, indiferent de evidențe, unii oameni continuă și vor continua să creadă; pentru că pur și simplu nu înțeleg, pentru că este dificil să faci conexiuni logice, să fii capabil să stabilești ipotezele corect, astfel încât ca și concluziile să fie corecte. Acesta este un exemplu clasic că acolo unde statul, prin organele lui abilitate, este neputincios, corecțiile pot fi făcute și de privați, dar exlcusiv în condițiile legii.

Aici nu este vorba numai despre jurnalism, ci despre comportament și responsabilitate în spațiul public

         Este deprimant să constați însă că uriașe ocazii de corecție și de auto corecție sunt risipite de presa din România, autoreferențială și lipsită de coeziune profesională. Mai tânără decât cea de peste ocean sau decât cea din Anglia, presa românească de astăzi este mai lipsită ca niciodată de oameni calificați, de conținut și de vlagă profesională. În plus, pare complet incapabilă sa se auto reglementeze (prin norme și reguli profesionale acceptate la nivel de breaslă) și să producă anticorpi. Moartea Iuliei Marin putea fi un astfel de moment. Discursului primitiv și mincinos, insolenței profunde, umorului de autobază și lipsei crase de bună cuviință și de minimă rigoare a comunicării publice le este opozabil doar un proces civil deschis împotriva realizatorului și a postului pentru defăimare, o acțiune în instanță, cu despăgubiri uriașe, prin care memoria tinerei jurnaliste să fie recuperată și prin care împricinatul să aibă ocazia să mediteze, poate, la ce a ratat în primii șapte ani de viață. Aici nu este vorba numai despre jurnalism, ci despre comportament și responsabilitate în spațiul public. Nu poți spune tot ce îți trece prin cap, nu poți pune jetul doar pentru că așa simți! Sau poți, dar pentru asta, trebuie să plătești! Atât de mult încât să devii irelevant și, în fața unui judecător, pe baza probelor, să admiți că ai mințit! Într-un text inspirat, doamna Alina Mungiu-Pippidi, președintele Societății Academice Române, scrie că “presei noastre îi lipsesc o sută de ani de procese civile care au civilizat presa în Occident, ducând la falimente spectaculoase”. Nimic mai adevărat! Am văzut asta și în cazul Dominion vs Fox News! În absența proceselor civile, cinismul și grobianismul vor triumfa și vor recidiva, împricinații vor înființa “bursa Iulia Marin”, ca acum, își vor întrerupe singuri emisia, ca acum, se vor victimiza, ca întotdeauna, vor duce cazul într-o simplă dispută personală, între doi jurnaliști și organizațiile conduse de ei. Adică, vor schimba tema, vor inversa termenii, vor mistifica faptele. Și în final, vor avea și ei dreptatea lor din nou, ca și în celelalte cazuri. Publicul va înțelege nu că au mințit si că au defăimat, ci că sunt luptători pentru adevăr, pentru libera exprimare, că sunt campionii free speech.

         Nu cunosc circumstanțele familiale ale Iuliei Marin, nu știu dacă există o acțiune în instanță în acest moment sau măcar o intenție a uneia, dar știu în mod sigur că semnatarii listei inițiate inteligent de Libertatea s-au gândit în primul rând la un asemenea gest. Reparatoriu și obligatoriu în condițiile date! Nicidecum la un audit intern, o acțiune izvorâtă, pare-se, mai degrabă din cultura corporatistă decât din firescul contextului. Ca semnatar al acelei liste, mă așteptam la un altfel de deznodământ, inclusiv la o colectă publică pentru acoperirea unor cheltuieli judiciare.

Membrii CNA nu reprezintă nici jurnaliștii, nici publicul și, uneori nici pe ei înșiși. CNA reprezintă voința politică și partidele

       CNA ul a fost și va rămâne mereu o instituție folositoare. Doar că numai politicienilor și partidelor, niciodată publicului! Membrii CNA nu reprezintă nici jurnaliștii, nici publicul și, uneori nici pe ei înșiși. CNA reprezintă voința politică și partidele! E atât de simplu. El nu va face niciodată dreptate, pentru că menirea lui nu este asta și pentru că nici nu are instrumente. Principala lui activitate este să traficheze influența politică, să tranzactioneze licențele și sa îmbrace aceste activități ca fiind făcute, desigur, ați ghicit, în interesul public. Amenda de 20.000 de euro e o gluma proastă ca și legea de funcționare a CNA. Ar trebui schimbate la pachet, astfel încât acest organism sa fie complet apolitic, iar amenzile să fie procente din veniturile totale, nicidecum o sacoșică de bani, plătită pe loc, prin curier!

       Nu îl avem pe Rupert si nici pe Tucker, nici pe FOX și nici pe Dominion sau Smartmatic. Dar avem ceva ce americanii nu mai au: mii de semnături ale unor oameni cu discernământ și busolă morală care știu să detecteze derapajele și să reacționeze. Când se vor coagula, nu de CNA la va fi teamă aruncătorilor de jeg! Aah, era sa uit! De domnul Carlson să nu vă faceți griji, rușii de la televiziunea RT tocmai i-au oferit un job, îl așteaptă la Moscova. Că așa e în televiziune: opresat în USA, liber în Rossia!

SERGIU TOADER | Christchurch, Noua Zeelandă

REFERINȚE

1. Tucker Carlson’s final moments on Fox were as dangerous as they were absurd – The Atlantic

https://www.theatlantic.com/culture/archive/2023/04/tucker-carlson-tonight-fox-news-last-episode-pizza/673845/

2. Zorba The Greek- Final scene/YouTube

3. On Eve of Trial, Discovery of Carlson Texts Set Off Crisis Atop Fox – The New York Times Rupert

https://www.nytimes.com/2023/04/26/business/media/tucker-carlson-dominion-fox-news.htm

4. FOX Fall Out

CNN Business Nightcap <[email protected]

5. Advertisers Are Fleeing Tucker Carlson. Fox News Viewers Have Stayed. – The New York Times

  1. The Fallout of Fox News’ Public Shaming | The New Yorker

https://www.newyorker.com/news/annals-of-communications/the-fallout-of-fox-news-public-shaming

7. Tucker Carlson Departure Won’t Change Fox News

https://www.cnn.com/2023/04/25/media/nightcap-fox-news-tucker-carlson/index.html

8. Rupert Murdoch_- Wikipedia

https://en.wikipedia.org/wiki/Rupert_Murdoch

9. News of The World scandal_ The Guradian

https://www.theguardian.com/media/2021/jul/10/news-of-the-world-10-years-since-phone-hacking-scandal-brought-down-tabloid

10. Alina Mungiu-Pippidi: Presa nu poate fi curățată fără procese de presă | adevarul.ro

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/alina-mungiu-pippidi-presa-nu-poate-fi-curatata-2261325.html

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here