Intenţia de a avea o cotă de TVA 0% la vânzarea locuinţelor către populaţie pare binevenită atât pentru dezvoltatori (creşterea vânzărilor), cât şi pentru clienţi (potenţial preţuri mai reduse). Efectele acestei măsuri ar trebui însă analizate în ansamblu. În cazul în care măsura se va aplica în forma actuală ar putea crea blocaje în activitatea fiscului care cu greu va face faţă numărului mai mare de cereri de rambursare, iar întârzierile în returnarea taxei vor pune, ulterior, presiune pe buget pentru că firmele vor solicita dobânzi.
În acelaşi timp, dezvoltatorii imobiliari de proiecte rezidenţiale trebuie să fie pregătiţi pentru controale mai dese, obligatorii pentru rambursarea TVA, iar autorităţile fiscale să evalueze dacă au capacitatea administrativă să le efectueze.
Solicitarea rambursărilor de TVA şi aşteptarea controalelor fiscale va deveni o necesitate în acest caz, în măsura în care nu se va mai aplica (sau se va aplica în cazuri limitate) TVA la momentul vânzării locuinţelor. Controalele vor avea impact asupra întregii activităţi a dezvoltatorilor imobiliari. Este posibil să fie încadraţi la un risc fiscal mai ridicat. Prin urmare, controalele se pot extinde şi la alte tipuri de impozite, cum sunt cele pe muncă pentru că autorităţile au evaluări că în sectorul construcţiilor este mai răspândită munca la negru.
Rambursările de TVA se fac cu întârziere, fiind depăşit, de regulă, termenul de 45 de zile prevăzut de legislaţie, în principal, din cauza gradului de încărcare a inspectorilor care se ocupă preponderent cu acest tip de verificări. Din această cauză, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României, care a fost rezolvată cu mari eforturi la sfârşitul lui 2015. În contextul aplicării cotei de TVA 0%, ne întrebăm dacă ANAF va fi pregătit să desfăşoare mai multe controale în aria rambursărilor pentru că, în caz contrar, dezvoltatorii vor cere dobânzi de întârziere care vor costa bugetul.
Aşadar efectele unei decizii teoretic binevenită de reducere a unei taxe poate avea implicaţii majore care trebuie atent analizate pentru că pe termen mai lung pot apărea efecte negative.
Totuşi, introducerea acestor măsuri în Codul fiscal poate fi una problematică, nefiind în linie cu Directiva de TVA. O implementare în forma actuală, fără obţinerea aprobării (derogare din partea) Comisiei Europene, atrage inclusiv riscul declanşării procedurii de infringement împotriva României.
Directiva de TVA stabileşte categoriile de livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care statele membre pot aplica cotă redusă de TVA care nu poate fi mai mică de 5%.
Pentru a înţelege contextul, trebuie să reamintim că statele membre au un sistem comun de TVA care impune anumite limitări. Statele membre stabilesc nivelul cotelor de TVA şi operaţiunile pentru care se aplică, dar numai în anumite condiţii. Astfel, pot aplica o cotă standard de minimum 15% şi două cote reduse (România are, acum, 9% şi 5%), dar numai pentru anumite categorii de bunuri şi servicii enumerate în Anexa III a Directivei de TVA. Anexa are 21 de poziţii. La poziţia 10 se află “livrarea, construirea, renovarea şi transformarea locuinţelor, ca parte a politicii sociale”. Serviciile de difuzare de publicitate prin mass media însă nu se regăsesc în lista de servicii pentru care s-ar putea aplica cota redusă de TVA. Prin urmare, obţinerea unei derogări în acest sens este aproape imposibilă.
Sunt doar câteva categorii de entităţi – bănci, societăţi de asigurare, spitale – pentru care TVA este nedeductibil şi ar fi avantajate de cota 0%. TVA 0% pentru serviciile de publicitate ar avea impact nesemnificativ asupra companiilor.
Aşadar, având în vedere impactul potenţial nesemnificativ al acestei măsuri, nu înţeleg scopul acestei iniţiative. Marea majoritate a companiilor au drept de deducere a taxei pentru serviciile de publicitate şi, prin urmare, acesta nu reprezintă, nici acum, un cost pentru ele.
